S-au îmbătat și au furat o camionetă. Jandarmii arădeni i-au prins la Arad | Video





Doi bărbați au sustras o autocamionetă din Vinga și au plecat la plimbare prin Arad. Au fost prinși de jandarmi, iar acum vor răspunde în fața Legii Duminică dimineața, în jurul orei 04.00, un echipaj de Jandarmerie aflat în serviciu, a depistat doi bărbați din Vinga, care au sustras o autocamionetă de pe raza localității, după care au plecat în Arad.
Bărbații au fost prinși de jandarmi chiar în momentul în care aceștia au parcat autocamioneta în Piața Arenei din municipiul Arad. La vederea oamenilor legii, cei doi au încercat să se îndepărteze de autovehicul, însă au fost imediat interceptați. În urma verificărilor efectuate jandarmii au constatat că autocamioneta a fost sustrasă din curtea unei rude a unuia dintre bărbați, fără ca acesta să știe, fiind plecat peste hotare.
La fața locului a fost solicitat în sprijin un echipaj de la Poliția Rutieră care în urma verificărilor specifice, a constatat că autovehiculul este neînmatriculat, iar șoferul nu deține permis de conducere și consumase băuturi alcoolice.
Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele celor doi bărbați, actele necesare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni contra patrimoniului, cât și infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, conform Codului Penal. Actele de sesizare au fost înaintate organelor de Poliție în vederea continuării cercetărilor.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)