S-a reușit prinderea asasinului polițistului Cristian Amariei! Nu s-a tras niciun foc de armă (Video)
Polițiștii au reușit capturarea asasinului polițistului Cristian Amariei. Asasinul, Marcel Lepa, a fost capturat în această dimineață în localitatea Remetea Mare din Timișoara, în locuința unde, ieri, trupele speciale au găsit urme de sânge, fiind vorba de o casă a unui prieten al acestuia.
Polițiștii, anunță colegii de la Opinia Timișoarei, au reușit capturarea fugarului extrem de periculos fără să tragă un foc de armă.
După aproape 48 de ore de cercetări, scotociri și verificări, cel mai căutat infractor din România a fost încolțit de luptătorii de la trupele speciale de intervenție și jandarmi, în ajutorul cărora au venit forțe însemnate de la mai multe structuri din Arad și Caraș-Severin, dar și ofițeri SIAS de la București.
Vă reamintim că polițistul a fost împușcat în piept și gât de către cel care era urmărit pentru că se sustrăgea de la executarea unei pedepse pe care o avea de ispășit pentru tentativă de tâlhărie. De asemenea, în timpul operațiunii, un alt agent a fost împușcat, prin ricoșeu, în picior de către fugar.
Comentariile portalului
Și de votat cine-i votează? Eu aș vrea să-l votez pe Falcă. Cu el la primărie Aradul a " înflorit "
Faur dintr-un ilustru necunoscut secretar de comuna la Petris a devenit jurnalist, unde in scurt timp a devenit lingau a lui Falca pe la televiziunile de casa. Apoi Falca l-a (...)
==NORMALITATE == E LA NIVELUL OLTENIEI SI A BARAGANULUI == SCARBA MI E DE FANARIHOTZII LOCALI ==