vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Romanticul Falcă „șmanglește” din dragoste de noi

    de Valer Mărginean | 13 mai 2022, 9:00 AM | Pamflet

    4

    Din Brad și până în Arad sau din Pecica fix până-n Bruxelles, Gheorghe Falcă nu mai are nevoie de prezentare. La fel ca și prietenul și susținutul său, încă nereținutul primar de Pecica care însă, e drept, are un perimetru ceva mai îngust, ce s-ar mai putea îngusta cam la o cameră, dacă refuză munca. Dar nu asta-i important acum, ci bunele obiceiuri învățate de Falcă de la susținutul său, Peti.

    Când masa ți-e partidul, iar casa avionul, nu mai ai timp nici să intri în rând cu lumea, fapt ce te pune în inacceptabila situație de a rata imortalizarea unei clipe de nemurire, sub forma unui selfie în lanul de rapiță-nflorită. Vă dați seama ce imagine idilică ar fi: o foarte mare Mare de flori galben-liberale, din spuma cărora iese marele EL, Big Ghiță! Dar uite că, trist de imposibil, nu se poate. Din cauză de ședințe, jocuri și avioane.

    Cum nici chiar de tot fără rapiță nu se poate, a apelat la învățăturile lui Peti, un expert dovedit într-ale șmanglitului… de imagini, nu vă gândiți la altceva, chiar dacă l-am pomenit pe Peti, că ăsta-i pamflet, nu rechizitoriu. Și uite-așa, europarlamentarul Falcă a dat cu urăturile-nspre noi, deasupra unei fotografii cu rapiță multă, de-un galben-pur-liberal. Ce-i drept, urarea-i de bun simț, iar fotografia, minunată. Chiar suspect de minunată. Așa că, fix ca în cazul ilustrului său prieten, Peti, am căutat și găsit adevărata sursă: pagina de facebook „MunteleMic online”.

    Rapita1

     

    Mai flămând, încă nereținutul Peti a șmanglit o fotografie cu un blid de zamă. Ca să se laude. Susținătorul lui, europarlamentarul Falcă, mai romantic, una cu un lan de rapiță. De dragul primăverii noastre, frumos urate. Cum s-ar spune în grupurile elevate în care se-nvârte, asta-i șmangleală din dragoste de noi.

    Foto Fix-Pix

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. D-le Mărginean, vă rog să mă lămuriţi şi pe mine cum e posibil să-şi desfăşoare munca de euro-parlamentar fostul primar, când el e mai mult la Arad şi Bucureşti în loc să fie la Bruxelles şi culmea mai este şi plătit pentru munca depusă acolo !

      +9 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Valer Mărginean

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.