Român împușcat mortal la Viena. Acesta și-a ucis iubita cu un topor





Un român în vârstă de 26 a fost împușcat mortal de polițiștii din Viena, după ce i-a atacat cu un topor. Bărbatul își omorâse iubita în vârstă de 22 de ani cu puțin timp înainte,notează adevărul.
S-a întâmplat în Floridsdorf – Viena, unde, miercuri seara, a avut loc o operațiune de amploare, la care au intervenit peste 100 de polițiști și un echipaj de salvare, potrivit Antena 3.
Intervenția avut loc în jurul orei 21, după ce poliția a fost alertată de doi colegi de serviciu ai unei femei chiliene, în vârstă de 22 de ani. Victima le ceruse ajutorul celor doi prin SMS, de teama colegului ei de cameră, un român de 26 de ani.
Într-o convorbire video, unul dintre colegi îl văzuse pe bărbat atacând-o. Colegul s-a deplasat apoi la adresa tinerei, împreună cu o cunoștință, în timp altcineva a sunat la numărul de urgență al poliției.
S-a năpustit asupra polițiștilor
Atacatorul a fost găsit de polițiști la bustul gol, lovind cu un topor. Spărsese un geam al unui apartament de la parterul clădirii, era plin de sânge și îi amenința pe oamenii care îi ieșeau în cale.
Când i-a văzut pe ofițeri, românul a alergat spre ei și a lovit cu toporul în mașina de poliție.
„S-a transformat rapid într-o situație periculoasă„, a explicat purtătorul de cuvânt al poliției, Markus Dittrich, potrivit Der Standard.
Un ofițer de poliție l-a împușcat pe românul agresiv, iar acesta din urmă a murit. În timpul incidentului, un polițist a suferit răni ușoare.
Abia ulterior, ofițerii au găsit-o pe femeia de 22 de ani, de origine chiliană, în apartamentul din apropiere, moartă, cu răni grave la cap.
Potrivit stadiului actual al anchetei, se presupune că bărbatul a ucis-o cu un topor.
Românul era în evidența poliției austriece
Românul ar fi suferit de psihoză și era deja în evidența poliției, care mai intervenise la un incident în care a fost implicat.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)