Parchetul General a făcut publice numele a doar doi intermediari față de care urmărirea penală continuă: Taha Abed El Kader și Dahamashi Ahmad – ambii plasați sub control judiciar. În rest, tăcere… nu suspectă pentru că, bănuim, procurorii au o strategie în această privință din moment ce țin în sertar celelalte nume vizate în Dosarul „Dimplome de Licență” la Universitatea Vasile Goldiș din Arad.

Știm și deținem informații că mai există și alți intermediari vizați de oamenii legii, intermediari care pot face dezvăluiri de natură a arunca în aer Sistemul transformat într-o adevărată rețea de atras studenți străini și, ulterior, vândut examene și diplome de licență către către aceștia, în cazul de față studenți ai Universității Vasile Goldiș.

Din informațiile noastre, probate de surse care preferă să rămână în anonimat, caracatița nu are (neapărat) capul în Arad, asta dacă nu cumva are mai multe capete, ci se pare că inima Ministerului Educației Naționale (MEN), mai precis la Departamentul pentru străini.

Și să ne explicăm. Intermediarii și firmele de intermediere fac bani cu nemiluita în ultimii ani, în detrimentul învățământului și atentând la siguranța națională. Acești intermediari adună dosare, la fața locului, din țările aflate în afara Uniunii Europene, iar ulterior ajung la Ministerul Educației Naționale. Acolo se întâlnesc cu angajați din ministerul Educației, mai mari sau mai mici. Binînțeles, întâlnirile nu au un caracter oficial. Respectivii angajați din MEN cunosc situația locurilor vacante din instituțiile de învățământ universitare particulare și, probabil în schimbul unor avantaje (pe care le bănuim substanțiale), le dau acestor intermediari adrese, tot neoficiale, prin care forțează înscrierea studenților străini. Astfel, presate într-un fel sau, să spunem și altfel, obligate de superiorii în domeniu, universitățile ajungeau (și au ajuns de zeci de ori) să primească respectivii studenții străini chiar dacă nu era respectată procedura legală.

Astfel, profitând de „proptele” de la minister (și deținem informații că există zeci de adrese neoficiale, trimise de reprezentanți ai ministerului, și în alte locuri din țară, prin care se sugera înscrierea unor studenți), intermediarii ajungeau la secretariatele universităților și, aici, cum era de așteptat, erau primiți cu brațele deschise și… deocamdată, când vorbim de bani, e bine să nu ne hazardăm prea tare. Așadar, dosarele intermediarilor erau acceptate de Universitate fără cea mai mică urmă de împotrivire și în multe cazuri fără ca măcar să se știe dacă respectivii studenți înscriși cunosc limba engleză sau română.

Ar putea exista mai motive pentru care nu a existat niciun răspuns negativ cu privire la înscrierea unor studenți străini prin intermediari:

1. Nimeni din UVVG, mai ales conducerea, nu a dorit să se pună rău cu MEC, persoanele interesate din  minister putându-le creea probleme în viitor.

2. Există legături între funcționari de rang înalt ai ministerului și angajați ai universităților (să fie de la secretariatul general?), cei din urmă prezentând situația în fața comisiilor de analiză a dosarelor sub forma unui act de genul: „Mi-au spus mie, neoficial, să îl primim. Ne punem cu ei?”. Și nu se „pune” nimeni…

3. Unii angajați ai UVVG, iar aici ne-am putea referi tot la secretariat și la Departamentul Studenți Străini, ar putea avea beneficii materiale pentru fiecare dosar acceptat, sumele vehiculate fiind de mii de euro. Dacă până și un porfesor la Universitatea Aurel Vlaicu a devenit intermediar pentru studenți străini, putem realiza ce bani se încasează.

Așadar, să repetăm schema pe scurt, pentru a fi bine înțeleasă: intermediarii caută în Israel, Spania, Kuweit, Italia și alte țări tineri doritori să facă facultatea în România. După ce le „compun” dosarele, merg la Ministerul Educației și acolo primesc o scrisoare, care nu poate fi în niciun chip oficială (constatați mai jos de ce!), pe care o duc la secretariatele instituțiilor de învățământ superior, în speța prezentă UVVG. Intermediarul arată hârtia gen „v-am trimis atâția studenți și… vedeți ce faceți cu ei”, după care nimeni, având în vedere că i-au trimis cei de SUS, nu se opune. Studenții sunt înscriși, urmează să producă bani.

Când încalcă legea Ministerul?

Un funcționar al Ministerului Educației nu are voie să aiba legături cu nici un petent arab/nearab/italian și să preseze în vreun fel o universitate.

Art 48 din legea 188/1999, art 2. „Funcționarilor publici le este interzis să primească direct cereri a căror rezolvare intră în competența lor sau să discute direct cu petenții, cu excepția celor cărora le sunt stabilite asemenea atribuții, precum și să intervină pentru soluționarea acestor cereri.” Clar? Intermediarul nu avea ce căuta la minister, iar persoane din minister nu aveau dreptul legal să trimită nicio adresă!

Procedura de admitere candidați studenți străini se desfășoară astfel:

1. Dosarele se transmit direct la instituțiile de învățământ superior acreditate pentru care optează candidații (după ce, în prealabil, s-au înscris prin intermediul Internetului, direct pe pagina Facultății)

2. Instituțiile de învățământ superior evaluează dosarele și comunică Ministerului Educației – Departamentul Relații Internaționale și Afaceri Externe lista persoanelor propuse pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii

3. După analiza dosarelor, MEN emite acceptul sau nu.

***

Pe spatele studenților străini, la Arad, mai multe persoane s-au îmbogățit și chiar afișează acest „huzur” pe paginile de socializare. Mulțumim lui Zuckerberg pentru că i-a invitat, prostit și lăsat să-și posteze bogățiile pe Facebook și să ne ofere nouă niște dovezi remarcabile.

Deci, despre intermediari, funcție și de probele pe care le mai adăugăm, într-un articol viitor. Cum spuneam, mai sunt câțiva față de cei amintiți la începutul articolului, și chiar îi știm. Așadar, data viitoare credem că ajungem, ca și oamenii legii, și la Mili si la Genaro.