Restaurantele, fast-food-urile și cantinele, obligate să scrie în meniu ingredientele folosite, numărul de E-uri și valorile nutriționale





Meniurile restaurantelor, fast-food-urilor și cantinelor trebuie să conțină toate ingredientele folosite pentru prepararea mâncării, cantitatea acestora, numărul de E-uri, dar și valorile nutriționale, începând cu 15 martie, a anunțat joi președintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu.
„(…) Consider şi acum necesar ca pentru ciorba de perişoare să ne fie comunicate toate informaţiile de care cu siguranţă avem nevoie, cum ar fi din ce carne sunt făcute perişoarele, existând variante din ce în ce mai multe. În curând, pot să fie făcute şi din greieri, dar măcar să ştim acest lucru.
De asemenea, trebuie să luăm în calcul că mulţi operatori economici servesc, astăzi, produse similare ca aspect şi ca gust produselor cu care suntem familiarizaţi, în sensul utilizării cremelor vegetale pe bază de ulei de palmier în locul smântânii sau a unor produse similare cu brânza feta, ca aspect şi ca textură, în condiţiile în care şi acestea sunt făcute cu puţin zer şi foarte multă grăsime de palmier. Mă gândesc că dacă Dumnezeu voia ca noi, cei din spaţiul danubiano-carpato-pontic, să mâncăm grăsime de palmier, cu siguranţă am fi avut pe dealurile ţării noastre păduri destul de aglomerate cu astfel de copăcei”, a susţinut Constantinescu, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.
Conform sursei citate, Ordinul care stabileşte ce informaţii trebuie să pună la dispoziţie operatorul economic din alimentaţie publică va intra în vigoare în 15 martie 2023.
Continuă să citești aici
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este