vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update 2Regio Călători renunță la traseul Arad – Ineu – Cermei. Cermeiul rămâne „rupt de lume” / Argumentele companiei feroviare / Primarul Vesa: „Am intrat în ADI-Transport”

    de Dan Lazăr | 30 noiembrie 2021, 11:40 AM | Cermei | Ineu | Știri Arad | Topic special

    4

    Anul de grație 2021. România, membră a Uninii Europene. Mobilitatea, un cuvânt folosit des, asociat de multe ori cu politica Comisiei Europene, prin care ne sunt prezentate obiective mărețe, de genul „majoritatea deplasărilor pe distanțe medii să se facă pe calea ferată”. Realitatea bate însă toate discursurile sforăitoare, tot mai multe localități devenind izolate din punct de vedere a legăturilor feroviare.

    Ultimul exemplu vine dinspre Cermei, localitatea arădeană cu 2.700 de suflete fiind din 12 decembrie 2021 izolată de Ineu sau Arad. Regio Călători a anunțat noul mers al trenurilor, valabil de la data amintită, în care nu mai apare ruta Arad – Ineu – Cermei, după ce acum un an de zile compania privată renunța la traseul Ineu – Gurahonț – Brad, preluat între timp de CFR.

    În ceea ce privește dorința locuitorilor din Cermei și Șomoșcheș de se deplasa la Ineu sau Arad, aceasta poate fi îndeplinită de o singură cursă a CTP Arad (Apateu – Ineu), cu plecare la ora 05:48, care însă se pare că nu oprește la Cermei… Același autobuz se reîntoarce de la Ineu la ora 16.00. Pentru a ajunge la Arad, cu autobuzul, călătoria de 74 de km de la Cermei durează, conform autogari.ro, peste 5 ore!!!

    Celelalte două trasee operate de Regio Călători în județul nostru (Arad – Nădlac și Arad – Valcani) rămân operaționale și în 2022. De asemenea, traseul Arad – Ineu – Gurahonț – Brad este în contininuare în oferta companiei de stat, CFR.

    Reamintim că de la 12 decembrie, CFR a scurtat traseul trenului Săvârșin – Arad, acesta urmând a circula doar între Radna și Arad, lăsând zeci de navetiști și elevi fără posibilitatea de a ajunge la serviciu, respectiv școlară.

    UPDATE 1 – Argumentele companiei faroviare
    Contactată de SpecialArad, compania feroviară Regio Călători a avut următorul răspuns vis-a-vis de desființarea rutei Arad – Ineu – Cermei:

    „Începand cu 10.12.2021, odată cu schimbarea mersului de tren, legatură feroviară între satiile Arad-Ineu este asigurată de către CFR Călatori, care circulă pe ruta Arad -Ineu- Brad.

    De la noul mers de tren nu mai sunt trasate trenuri între Ineu și Cermei. S-a analizat situația veniturilor și a cheltuielilor pe această secție (Ineu-Cermei) rezultând că veniturile societății nu acoperă nici cheltuielile cu salariul personalului de tren (șef tren și mecanic tren).

    Cu stimă, echipa Regio Călători”.

    UPDATE 2. Reacția primarului din Cermei

    SpecialArad a dorit să afle și opinia primarului Cermeiului, Ioan Vesa, aflat la al șaselea mandat consecutiv.

    „De 20 de ani mă lupt pentru această linie de tren. Ca soluție, Cermeiul a intrat în ADI-Transport și vom avea autobuz între Cermei și Arad. Totuși, consider că trenul era și este soluția cea mai bună pentru transportul oamenilor, și încerc ca și această linie Ineu – Cermei să fie acceptată la categoria social, așa cum este Arad – Brad”, ne-a declarat primarul Ioan Vesa.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.