Refugiații ucraineni au gratuitate pe transportul în comun din Arad





Consilierii locali au votat astăzi un proiect de hotărâre ce prevede asigurarea gratuității pe transportul în comun pentru refugiații ucraineni, în localitățile județului Arad care sunt în continuare membre a ADI Transport Public Arad.
Potrivit documentului votat în unanimitate de consilieri, cheltuielile aferente asigurării acestor gratuități vor fi suportate de fiecare localitate membră a Asociației de Transport.
„În cazul diferențelor de tarif, constând în Reducerea de 100% pentru cetățenii străinii sau apatrizii aflaţi în situaţii deosebite, proveniţidin zona conflictului armat din Ucraina cu statut de refugiat, gratuitățile pe raza teritorială a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, acestea se vor deconta de către UAT-ul de pe raza căruia sunt luați în evidență, dacă respectivul UAT este membru al Asociației, în caz contra aceștia urmând a achita tariful întreg pentru abonamentul solicitat”, se arată în proiect.
Gratuitățile de transport sunt valabile astfel în următoarele localități:
Municipiul Arad, Orașul Chișineu-Criș, Orașul Curtici, Orașul Ineu, Orașul Pecica, Orașul Sântana,Comuna Apateu, Comuna Archiș, Comuna Bata, Comuna Bârzava, Comuna Beliu, Comuna Birchiș, Comuna Bocsig, Comuna Brazii, Comuna Buteni, Comuna Cermei, Comuna Craiva, Comuna Fântânele, Comuna Felnac, Comuna Frumușeni, Comuna Ghioroc, Comuna Gurahonț, Comuna Hășmaș, Comuna Livada, Comuna Mișca, Comuna Olari, Comuna Păuliș, Comuna Peregu Mare, Comuna Petriș, Comuna Pleșcuța, Comuna Săvârşin, Comuna Secusigiu, Comuna Seleuș, Comuna Sintea Mare, Comuna Șagu, Comuna Șepreuș, Comuna Șicula, Comuna Șimand, Comuna Șofronea, Comuna Târnova, Comuna Vinga, Comuna Vladimirescu, Comuna Zăbrani, Comuna Zădăreni și Comuna Zărand.
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!