Rednic: „La Craiova îmi doresc să intrăm mult mai bine decât am făcut-o cu Rapidul”





UTA joacă în această seară pe arena din Bănie contra celor de la CSU Craiova, meci din a doua etapă a Superligii. Antrenorul Mircea Rednic își dorește ca echipa sa să nu mai intre apatică în meci, ca la prima etapă, dorința sa fiind ca „la Craiova să intrăm mult mai bine decât am făcut-o cu Rapidul”.
Așa cum a spus Rednic la conferința de presă, UTA nu poate conta la acest meci pe Alexandru Cîmpanu, fotbalist împrumutat chiar de la CSU, dar nici pe Mabea sau Kadiri, jucători care încă nu s-au prezentat la echipă din cauza problemelor cu vizele de intrare în România, deși ambii au semnat contracte cu UTA.
Mircea Rednic a vorbit despre echipa adversă, o echipă care din nou și-a declarat intențiile de a ataca titlul de campioană.
„Au jucători care pot să facă diferența și mie chiar nu-mi convine situația și scandalul care a fost. Dacă e adevărat ce s-a scris în presă legat de Mitriță, căci mai mult ca sigur că el va juca cu ambiție să arate că e un fotbalist de bază și că s-a făcut o greșeală că nu a jucat titular la Sibiu. E clar că e calitate în grup, iar Ivan poate să facă și el diferența. Am înțeles că reintră și Bancu, dar și georgianul care a fost la Euro, Anzor Mekvabishvili. Nu știu care situația lui Baiaram, pentru că ei aici la under au avut probleme. Va fi din nou Danciu sau Baiaram, care – din câte am înțeles – se antrenează cu grupul. Dar și noi am crescut puțin, avem un mijloc central solid, dispus la efort. Îmi doresc ca Mihai să intre din primul minut, că e foarte important, pentru că el a intrat în joc, cu Rapidul, cam după ce am luat golul. Avem benzile consistente, acum Costache are o săptămână în plus, pe care pe el l-a ajutat foarte mult. Are viteză și mai mult ca singur vom avea spații, pentru că cei de la Craiova vin să facă pressing sus. Probleme medicale nu avem, singura problemă e că nu putem să-l folosim pe Câmpanu, așa a fost înțelegerea cu cei de la Craiova, să nu joace contra lor”, a declarat Rednic.
„Nu trebuie nici să uităm că ei au primul meci în Conference League săptămâna viitoare, va fi o dublă importantă pentru ei, pentru club și s-ar putea să fie ceva schimbări față de ultimul meci, asta-i clar. Dar, și la noi vor fi ceva modificări, ținând cont și de adversari. Toți sunt pregătiți, le-am spus, să se pregătească foarte bine, că vor avea șansă. La mine nu există rezerve sau titulari, toți trebuie să fie pregătiți 100%. Pentru că la meciul cu Craiova nu o să meargă cu jumătăți de măsură”, a continuat Rednic. Craiova va juca săptămâna viitoare în Slovenia turul cu Maribor Branik, echipă care a fost eliminată din Europa League de bulgarii de la Botev Plovdiv.
„În primul rând, la Craiova îmi doresc să intrăm mult mai bine decât am făcut-o cu Rapidul și spun asta pentru Rapidul era o echipă nouă, cu antrenor nou și cu un sistem nou. La Craiova va fi cu totul altceva. La meciurile de acasă, cei de la Craiova vin cu presiune, încearcă să pornească atacuri de sus, să nu lase adversarii să-și facă jocul. Clar o să fie un meci foarte greu, dar suntem pregătiți și ne jucăm șansa noastră, avem numai de câștigat. Craiova și-a anunțat dorința de a câștiga campionatul și cupa și la ce investiții se fac acolo, mi se pare corect și realist să-ți propui performanța”, spune antrenorul Bătrânei Doamne.
Referitor la schimbările pe care le va face în formație, este posibil ca Rednic să-l aleagă pe Râpă ca titular în banda dreaptă. El nu are apetitul ofensiv al lui Diogo Rodrigues, dar are calități defensive mai bune, iar în acea parte Craiova va ataca cel mai probabil cu Mitriță, iar de nu va fi Mitriță va fi Ivan, un alt jucător cu o viteză foarte bună și calitate tehnică peste medie. De asemenea, Joao Pedro, rezervă cu Rapid, mai mult ca sigur va începe ca titular după ce a intrat excelent la meciul cu gruparea din Giulești. În față, Ezekiel va fi titular, acesta revenind după suspendare.
De la promovarea din 2020, UTA a disputat patru meciuri pe terenul celor de la CSU Craiova. Trei dintre cele patru meciuri le-a pierdut, 0-2, 1-2 și 0-3, iar unul, în decembrie 2021, s-a încheiat la egalitate, 0-0. Deci, în patru jocuri UTA a marcat un singur gol în Bănie, prin albanezul Idriz Batha, și a obținut un singur punct.
Partida CS Universitatea Craiova – UTA Arad va începe la ora 19.00.
Formații probabile:
U. Craiova: L. Popescu – Căpățînă, Maldonado, Badelj, Bancu – Crețu, Mekvabishvili – Paradela, Baiaram, Ivan – Koljic.
UTA: R. Popa – Râpă, Conte, Benga, Trif – Cr. Mihai, Van Durmen – Costache, J. Pedro, Omondi – Ezekiel.
Arbitri: Andrei Chivulete – Sebastian Gheorghe (Suceava), Andrei Constantinescu (București). Rezervă: Iulian Dima (Bucureşti).
Camera VAR: Rareș Vidican (Satu Mare) și Andrei Antonie (Bucureşti).
Observator FRF: Teodora Albon (Cluj-Napoca), Viorel Ilinca (Pitești).
Citește și:
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)