joi, 15 mai, 2025

Special Arad Logo

    Rednic: „Am mare încredere în Costache. Cu mine a debutat și a și dat gol”

    de Lucian Dănilă | 8 iulie 2024, 8:09 PM | Sport

    0

    Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA, a confirmat faptul că Valentin Costache va evolua pentru UTA, fostul atacant al celor de la Dinamo, CFR sau Rapid ajungând la Arad împreună cu Alexandru Cîmpanu, fotbalist împrumutat pentru un sezon de la Universitatea Craiova.

    Costache se întoarce în fotbalul românesc după ce a petrecut ultimul sezon la Apollon Limassol în Cipru. Mircea Rednic este cel care l-a debutat pe Costache la Dinamo, în februarie 2016. Debutul a fost unul de succes, Costache marcând într-o victorie cu 1-0 împotriva celor de la FC Botoșani.

    Mircea Rednic a oferit o declarație celor de la GSP.ro: „L-am rezolvat pe Costache pe doi ani. El a zis că s-a pregătit, dacă e așa, înseamnă că îl putem avea de la prima etapă. Știu că ne așteaptă un start mai mult decât greu. Am mare încredere în Costache, dacă vă aduceți aminte cu mine a debutat și chiar a dat gol. S-a bucurat cu suporterii prin tribune și apoi nu-l mai găseam”.

    costache

    „E un fotbalist cu un CV foarte bun, s-a maturizat, a jucat și în străinătate, a dovedit că poate da goluri și este un bun pasator. Cred că va face treabă la noi și sunt fericit că a acceptat această provocare la UTA. O să vedeți că o să fie bine pentru toată lumea”, a mai spus Rednic.

    Valentin Costache a mai evoluat în cariera sa pentru cluburi importante din România, precum Dinamo București, Afumați, CFR Cluj și Rapid București.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.