Mai mult decât îngrijiri paliative: Red Medica a inaugurat la Arad, fără panglici și fără discursuri, dar cu pacienţii alături, Centru de recuperare de pe strada Turdei 27
Luni, pe strada Turdei nr. 27 din Arad, Red Medica a deschis oficial porțile noului său Centru de Recuperare, o investiție importantă care completează gama de servicii medicale dezvoltate de companie în ultimul deceniu.
Inaugurarea a fost una discretă, fără oficialități și fără fast inutil. Ba chiar cu totul atipică. Alături de Daniel Mariș, omul care a pus bazele acestui proiect, s-au aflat colegi, prieteni, medici, colaboratori și, cel mai important, deși cu totul neobișnuit, chiar pacienții, care beneficiau deja de îngrijiri în noul centru.

(Centrul de Recuperare Red Medica de pe strada Turdei)
Activitatea noului centru începuse, de fapt, în dimineața inaugurării. „Am primit solicitări și nu am putut să spun nu. Până la urmă, de aceea am construit acest centru: pentru a veni în întâmpinarea celor care au nevoie de ajutor. Mi s-a părut firesc să deschidem porțile imediat ce am fost pregătiți, chiar dacă momentul era înainte de inaugurare, iar inaugurarea să o facem cu pacienții deja aici, alături de noi”, spune Daniel Mariș.

(Imagini din interiorul Centrului de Recuperare Red Medica)
Mai mult decât un centru de îngrijiri paliative
Ce se ascunde în spatele imensei clădiri de pe strada Turdei nr. 27? Mai mult decât un centru de îngrijiri paliative. Deși mulți asociază astfel de unități exclusiv cu îngrijirea persoanelor vârstnice, conceptul pe care Red Medica l-a dezvoltat acum la Arad este unul mult mai complex.
Noul centru este gândit ca o unitate de recuperare medicală destinată tuturor categoriilor de pacienți care au nevoie de sprijin specializat după o intervenție chirurgicală, un accident, un accident vascular cerebral sau ca urmare a unor afecțiuni oncologice, neurologice ori de alt tip.
Cu o capacitate de 50 de paturi, centrul oferă servicii integrate de recuperare, kinetoterapie, gimnastică medicală și asistență medicală permanentă.
Cum primele locuri au fost deja ocupate chiar înainte de inaugurare, este aproape sigur că cele 50 de paturi puse la dispoziție de clinică se vor ocupa într-un timp foarte scurt. Încă din prima zi de funcționare, cadrele medicale de aici au înregistrat solicitări numeroase, fapt care vine să confirme nevoia reală pe care comunitatea arădeană o are pentru astfel de servicii.

(Imagini din interiorul Centrului de Recuperare Red Medica)
O investiție născută din grijă pentru cei vulnerabili
În spatele acestui proiect se află ani de experiență și numeroase situații întâlnite în activitatea medicală de zi cu zi. Și o realitate dureroasă căreia centrul îi răspunde cu soluții adecvate.
De multe ori, familiile își doresc să le ofere celor dragi cele mai bune îngrijiri, însă timpul, lipsa pregătirii medicale sau complexitatea afecțiunilor transformă această misiune într-una aproape imposibilă.
Experiența profesională acumulată și contactul cu modele de organizare medicală din străinătate, unde a activat ca medic câțiva ani, l-au convins pe Daniel Mariș că și Aradul are nevoie de astfel de centre, privite în alte state ca o componentă firească a sistemului medical. Că e nevoie de un loc în care pacienții să primească tratamentele necesare, recuperare, supraveghere și, nu în ultimul rând, atenția și demnitatea pe care le merită. Să nu rămână singuri în lupta lor.

(Imagini din interiorul Centrului de Recuperare Red Medica)
Confort și îngrijire într-un singur loc
Clădirea impresionantă de pe strada Turdei a fost amenajată astfel încât să ofere atât condiții medicale adecvate, cât și confortul necesar pacienților și familiilor acestora. A fost nevoie de cinci ani de muncă și de investiții financiare serioase pentru ca centrul să ajungă la forma actuală: saloane moderne, dotate cu băi proprii, televizoare și aparate de aer condiționat, unele concepute special pentru a permite prezența aparținătorilor sau internarea membrilor aceleiași familii, lifturi, spații dedicate recuperării medicale, cabinete medicale și întreaga infrastructură necesară unei investiții medicale realizate la standarde ridicate.

(Imagini din interiorul Centrului de Recuperare Red Medica)
O echipă medicală extinsă
A fost nevoie și de curaj pentru a porni la drum, unul deloc ușor, în condițiile în care este necesară asigurarea permanenței medicale, pe ture, prin intermediul personalului specializat. Pacienții beneficiază, în cadrul Centrului de Recuperare Red Medica, de asistență medicală permanentă, evaluările și tratamentele fiind realizate atât cu sprijinul medicilor din cadrul Red Medica, cât și al unor specialiști colaboratori.
Pacienții au acces, astfel, la expertiza unei echipe multidisciplinare, în funcție de patologia fiecăruia.
Noul centru vine să completeze serviciile pe care Red Medica le oferă deja arădenilor prin intermediul clinicii medicale, al laboratorului de analize, al serviciilor de îngrijiri la domiciliu și al flotei de ambulanțe private.
În prezent, portofoliul Red Medica include servicii de medicină de familie, ginecologie, stomatologie, kinetoterapie, medicina muncii, pediatrie, psihiatrie, neurologie și psihologie.
Totodată, compania dispune de șase ambulanțe private, care asigură transportul pacienților atunci când situația o impune. Laboratorul stă şi e la dispoziţia arădenilor, în timp ce îngrijirile la domiciliu continuă să ţină stindardul acestei afaceri sus.

(Imagini din interiorul Centrului de Recuperare Red Medica)
Un centrul accesibil pentru familii
Centrul funcționează exclusiv în sistem privat, fără contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, însă reprezentanții Red Medica spun că au încercat să mențină tarife cât mai accesibile cu putință, astfel încât serviciile să poată fi utilizate de cât mai multe familii. În fapt, tarifele practicate la Centrul de Recuperare de pe strada Turdei sunt unele dintre cele mai mici de pe piaţă medicală din domeniu.
Printre felicitări și emoțiile inerente unui nou început, Daniel Mariș a găsit de cuviință ca, la inaugurarea simplă pe care au gândit-o responsabilii acestui spațiu, doar să glumească alături de colegi și prieteni, pe tema următorul proiect pe care l-ar putea inaugura peste alți zece ani – exact intervalul scurs între inaugurarea clinicii Red Medica și deschiderea centrului de recuperare. Şi cum în spatele oricărei glume se află un gram de adevăr, e posibil ca Daniel Mariş să treacă de mâine la treabă.

(Imagini din interiorul Centrului de Recuperare Red Medica)
Poate că tocmai acest optimism și entuziasmul de a accepta provocări noi explică evoluția Red Medica din ultimul deceniu: o dezvoltare construită pas cu pas, pornind de la dorința de a fi aproape de pacienți exact atunci când au cea mai mare nevoie.
Iar faptul că noul Centru de Recuperare și-a început activitatea având deja pacienți internați spune, cu siguranţă, mai multe decât orice discurs festiv: într-un loc construit pentru oameni aflați în nevoie, cea mai sinceră inaugurare este aceea în care ușile se deschid mai întâi pentru ei.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)