vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Record de medii de 10 la Evaluarea Națională! Aradul, locul cinci de la coadă în clasamentul județelor!

    de Dan Lazăr | 28 iunie 2020, 7:41 AM | Educaţie | Știri Arad | Topic special

    2

    Cu cinci medii de 10, județul Arad se clasează pe locul 38 în ierarhia județelor, depășind doar: Harghita, Covasna (ambele cu câte o medie de 10); Tulcea (3 medii de 10) și Giurgiu (4 medii de 10), fiind la egalitate cu Mehedințiul (5 medii de 10).

    Ministerul Educației a anunțat, sâmbătă, rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2020: 76,2% dintre absolvenții de gimnaziu prezenți la examen au obținut medii egale sau mai mari cu 5, cu 0,1 punct procentual mai mulți decât înainte de contestații.

    Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2020 vin cu un record al ultimilor 9 ani: cele mai multe medii de 10, din 2011 și până în prezent, notează EduPedu.ro. Concret, după soluționarea contestațiilor, încă 53 de elevi au obținut note de 10 la toate probele de examen. În total, 892 de absolvenți de gimnaziu au terminat Evaluarea Națională 2020 cu medii maxime, pe fondul acuzațiilor că subiectele au fost simple. Spre comparație, anul trecut au fost 459 de medii de 10 în toată țara.

    În raportul sintetic remis presei de Ministerul Educației, se arată că cele mai multe medii de 10 sunt în București (227 după contestații, față de 224 înainte), Cluj (67 medii de 10, față de 66), Iași (50 de medii de 10) și Argeș (42, la fel ca înainte de contestații).

    73% la sută este procentul mediilor mai mari de 5 în județul Arad. În acest top stăm ceva mai bine, depășind 15 județe.

    5 elevi arădeni au obținut media 10: Andrei Bodrogean, Andreea Maria Incicău,  Bogdan Biriș (toți de la Colegiul Național „Moise Nicoară”), Robert Michael Giosu (Colegiul Național „Vasile Goldiș” – fosta Generală 4) și Amalia Timofte (Liceul Național de Informatică – fosta Generală 5).

    Harta mediilor de 10 la Evaluarea Nationala 2020

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Lamentabil. Și ăsta e un motiv pentru care Aradul merge atat de slab, e greu când ai doar 2 scoli în tot județul (moise Nicoară și Ghiba) restul pământ, iar oricum absolvenții celor 2 licee pleacă toți din oraș după absolvire.

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Ascendis

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.