Recidivistul care a lovit în cap un bărbat, la Șimand, a fost arestat preventiv





Recidivistul în vârstă de 38 de ani, care în dimineața de 7 mai a lovit în cap – cu un obiect contondent – un bărbat în vârstă de 35 de ani, a fost arestat preventiv. Agresorul a fost prezentat miercuri, 8 mai, judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Instanța a admis propunerea de arestare preventivă: „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi dispune arestarea preventivă a inculpatului R.F. aflat în Arestul IJP Caraş-Severin, acuzat de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor pe o durată de 30 de zile, începând cu 8 mai 2024 şi până la data de 6 iunie 2024, inclusiv. Respinge cererea formulată de inculpat, personal şi prin apărător din oficiu, de luare a măsurii arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”.
Victima recidivistului a suferit un traumatism cranio-cerebral în urma loviturii primite și rămâne în continuare internată la Spitalul Clinic Județean Arad, la secția neurochirurgie. Starea pacientului este stabilă, acesta fiind conștient.
În ceea ce privește circumstanțele în care a avut loc tentativa de omor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a transmis următoarele: „În data de 7 mai, în jurul orei 04:00, în timp ce se aflau în faţa restaurantului SC D. SRL din comuna Şimand, județul Arad, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul R.F. l-a lovit în zona capului cu un obiect contondent pe persoana vătămată T.D.M. Conform raportului medico legal preliminar rezultă că viaţa victimei – care a suferit leziuni ce necesită 55-65 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare – a fost pusă în primejdie”.
Citește și: Șimand: Un recidivist a lovit în cap un bărbat, acesta ajungând în stare gravă la spital
Comentariile portalului
Înțeleg nevoia de schimbare, dar nu cu orice preț. Cu ce să schimbi? Cu niste grobieni violenți verbal și fizic, măcinați de idei conspirationiste? Uitati-va la (...)
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?