joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Realitate vs. ficțiune în „Narcos” – sau Ay Dios mio vs. de puta madre!

    de Tomck@t | 23 octombrie 2016, 7:35 PM | Film | Pop Culture | Recomandările editorilor

    3

    L-au împușcat pe „săracul” (a se-nțelege mult prea bogatul) Pablo Escobar, inclusiv în noul serial produs de Netflix, probabil cea mai bună ecranizare de până acum a epopeei celui mai controversat și căutat baron de droguri din lume, responsabil pentru peste 10.000 de crime. Dar, uneori, simpla oglindire a cruntei realități așa cum s-a manifestat ea nu e de ajuns ca o poveste incredibilă și incredibil de bună să fie la fel de fascinantă și în varianta transpusă pe ecran. Acest lucru îl știu cel mai bine americanii, iar când americanii își bagă nasul, chiar dacă cooperează cu columbienii fără număr… povestea capătă o alură de „realism magic”. Dar, hey… Gabriel García Márquez e de vină!

    Cel de-al doilea sezon a debutat intergral pe Netflix la începutul lunii trecute și a întors magistral cărțile de joc. Dacă în primul sezon îți venea să-l scuipi între ochi pe cel care a devenit peste noapte „Regele Cocainei în Columbia”, Pablo Emilio Escobar Gaviria, în acest al doilea sezon mai că nu i-ai plâns de milă cu lacrimi de brontozaur. Povestea despre ascensiunea lui, teroarea instaurată de cartelul său, fuga de autorități și sfârșitul tragic din 1993 pe acoperișul unei clădiri din Medellín ne este prezentată prin ochii a doi americani, agenții DEA (Drug Enforcement Administration) Steve Murphy și Javier Peña. Unde e problema? Nada… doar că în realitate cei doi polițiști cu mustăcioare macho au fost delegați în Bogotá în anii 1988 și 1991, ori acțiunea serialului începe la începutul anilor ’80 cu amândoi pe poziții la locul faptei… și asta nu e singura distorsionare a realității, ca să nu mai vorbim de nenumăratele gafe regizorale.

    Dar înainte să trecem în revistă neconcordanțele cu realitatea, trebuie spus că „Narcos” a încercat să prezinte cât mai fidel evenimentele din acea perioadă, însă producătorii au fost nevoiți, în anumite cazuri, să improvizeze. Regizorul serialului ar fi vrut, de exemplu, să filmeze scena în care Escobar a fost împușcat exact în locația adevărată, doar că acea clădire a fost între timp demolată și s-a construit o clădire mai modernă în locul ei. Apropo de acea scenă… cea mai mare problemă pe care a trebuit să o „rezolve” serialul a fost „misterul misterelor: cine l-a ucis pe Escobar?”. Au fost destule speculații de-a lungul anilor, dar nimeni nu poate să spună cu exactitate din arma cui a țâșnit glonțul fatal. Fiul lui Escobar a susținut întotdeauna că acesta s-a sinucis, bazându-se pe orgoliul și demnitatea de care tatăl său a dat mereu dovadă, însă brigada „Search Bloc”, cei care l-au încolțit și în realitate pe Pablo, au o altă părere. În nebunia respectivă, într-adevăr, putea să fie oricare dintre lunetiști, iar acest lucru a fost prezentat în serial având în vedere cu rigurozitate întocmai acest fapt, chiar dacă s-a plusat pe un mic detaliu… nu vom spune ce anume, dar cu această ocazie le urăm „bună dimineață” celor care n-au văzut încă serialul și s-au trezit speriați de bombe abia acum că articolul de față ar putea să fie un mare SPOILER.

    Și atenție încă o dată!

    Următoarea imagine ar putea provoca un puternic impact emoțional!

     

    33c0f1ca00000578-3570036-attention_to_detail_this_level_of_accuracy_between_the_narcos_sc-a-50_1462239724267

    „Sărbătoarea” peste cadavrul lui Escobar așa cum s-a imortalizat în serialul Netflix și în viața reală

    Ceea ce NU vom dezbate prea mult în acest articol este prestația lui Wagner Moura, cel care a interpretat rolul celebrului baron de droguri… tocmai pentru că a jucat impecabil, reușind să aducă în fața telespectatorilor un Escobar carismatic, periculos de inteligent, în același timp sinistru și manierat, în anumite cazuri chiar un personaj onorabil. Exact ce trebuia: un antierou cu sânge rece și fără suflet, dar care, în ochii unora, era aproape un sfânt și, spre final, chiar o victimă. Din ciclul „știați că…?”, actorul Wagner Moura a învățat limba spaniolă pentru acest rol, el fiind, de fapt, brazilian, iar limba oficială în Brazilia este portugheza.

    bn-pt358_narcos_p_20160908183236

    Wagner Moura în rolul lui Pablo. „Numai cei care au fost înfometați alături de mine și mi-au rămas fideli când am trecut prin momente grele în viață vor mânca pe masa mea” – Pablo Escobar

    Un alt aspect interesant este că în episodul 7 (primul sezon), când Pablo și Gustavo se întâlnesc cu avocatul lor și Pablo îi explică argumentele legate de actele sale teroriste, acestea sunt cu exactitate cuvintele lui Pablo Escobar cel real, interceptate de autorități. Înregistrarea a fost prezentată în mai multe documentare despre viața lui Escobar.

    Ce este real și ce e ficțiune, deci?

    Steve Murphy și Javier Peña (cei din lumea reală) sunt încă în viață. Chiar în urmă cu trei ani au intrat la pensie. Ziariștii de la The Economist au vorbit cu ei, dorind să afle ce este adevărat și ce a fost inventat în „Narcos”.

    murphy-narcos

    Steve Murphy și „varianta sa stilizată”, în persoana actorului Boyd Holbrook

    Cea mai frecventă întrebare adresată lui Murphy e în legătură cu pisica lui, care în serial a fost strangulată de oamenii lui Escobar chiar într-unul din primele episoade. Pisica lui și a soției sale într-adevăr a murit la puțin timp după ce s-au mutat în Columbia, dar din cauza unui infarct. Scenariștii au mai „adoptat” în poveste și câteva „legături” care nu au fost dovedite niciodată, ca de exemplu explozia avionului Avianca Flight 203, care-l viza pe candidatul la președinție César Gaviria Trujillo. E adevărat, în schimb, că ulterior autoritățile l-au condamnat pentru acest caz pe mercenarul (sau mai bine zis sicario) „La Quica”, omul lui Escobar. Ar mai fi de știut și faptul că tocmai acest incident tragic a condus la implicarea agenților DEA în urmărirea lui Pablo Escobar, la comanda Administrației Bush (seniorul), deoarece pe avion au murit și doi cetățeni americani.

    Cele mai grave invenții, în schimb, sunt atrocitățile înfăptuite de către polițiștii și Forțele Speciale columbiene, în încercarea de a-l prinde pe Escobar, înțelegând aici torturarea prizonierilor și uciderea unor nevinovați, lucru care, potrivit serialului, s-ar fi întâmplat „sub nasul” celor doi agenți DEA americani sau chiar cu implicarea lor. Murphy și Peña neagă autenticitatea acestor fapte prezentate în serial. Trecând peste faptul că orice polițist normal la cap ar nega acest lucru, mai trebuie spus că Peña a recunoscut, totuși, că aveau câteva suspiciuni legate de „războiul murdar” dintre autorități și traficanții de droguri, dar… ei nu au văzut nimic în neregulă.

    Legat de scenele de sex foarte dese din serial, Peña spune amuzat că și-ar fi dorit să fie un astfel de playboy. Conform colegilor săi, adevăratul Javier Peña era mai degrabă un nerd (tocilar).

    javier-pena-narcos

    Javier Peña și actorul care-l interpretează în „Narcos”, Pedro Pascal

    O altă delicată exagerare în serial îl vizează pe mâna stângă a lui Escobar, alături de care a murit în fatidica zi de 2 decembrie 1993 (chiar cu o zi după ziua sa de naștere / împlinea 44 de ani). Hitman-ul Limon, un băiat extrem de loial dar mai sensibiluț, mai pios de felul său în serial, avea în realitate porecla „Popeye” și nu avea absolut nicio remușcare față de metodele criminale impuse de stăpânul său. Pe numele său real Jhon Jairo Velásquez, „Popeye” trăiește și în ziua de azi, chiar de câțiva ani fiind lăsat liber dintr-o pușcărie din Columbia. În realitate el a trebuit să-și ucidă prietena la cererea lui Escobar, moment despre care Jhon a declarat că a fost singura crimă pentru care a simțit o mică umbră de regret.

    Personajul incoruptibil Horatio Carillo, cel mai dârz și uns cu toate alifiile colonel din „Narcos” este unul inventat, inspirat cel mai probabil după colonelul Hugo Martinez, comandant al „Search Bloc”. În serial, acest personaj îndrăgit moare înainte ca gruparea „Search Bloc” să fie înființată.

    O altă neconcordanță este o mare nemulțumire în special al cetățenilor columbieni. Ministrul Justiției Lara Bonilla este considerat un adevărat erou, un martir în țara sa natală, deoarece și-a riscat viața pentru a aduce la lumină crimele săvârșite de Escobar. În „Narcos”, chiar dacă meritele lui nu sunt neapărat diminuate, se cam dă de înțeles că agentul DEA Murphy l-a convins să facă acest lucru, deși în realitate el nici nu era încă delegat în Columbia. Adevărul e că Bonilla a spus în serial, la un moment dat, că nu a fost influențat de nimeni și că a fost decizia lui… dar prezența agentului american în poveste e deranjantă, ofensatoare chiar, după părerea unora.

    Gafe, gafe, gafe…

    În mai multe episoade din sezonul 2, atât traficanții de droguri, cât și militarii și paramilitarii columbieni au lunete Meprolight Reflex pe arme. Fabricarea acestora a început însă abia prin anii ’90. Tot ei folosesc puști israeliene Galil ACE, care au fost fabricate abia în anul 2008!

    Ca să rămânem tot la arme, carabina M4A1 nu a apărut, în realitate, în mâna niciunui soldat până pe la începutul anilor ’90. Mai mult, acestea erau în serial dotate cu telescoape ACOG (Advanced Combat Optical Gunsight) care, de fapt, au apărut abia în anii 2000. În mare parte, întâmplările din „Narcos” au loc în anii ’80.

    Cea mai bună glumă legată de arme e, în schimb, modelul „Para Ordnance 85” cu care mai mulți sicario au fost înarmați în acest serial. Acesta e un pistol de paintball…

    Mașinile din anii ’80 „nu au auzit în viața lor amărâtă” de paravânturi, cât despre modelele de avioane Boeing 737, 800 și 767-300ER, situația stă în felul următor: primul zbor al unui Boeing 737 s-a întâmplat în anul 2002, iar modelul 767 a prins zbor abia în 2009. În serial a mai apărut la un moment dat și un Airbus A340. Acest model a zburat pentru prima oară în anul 1991.

    În „La Catedral”, așa-zisa pușcărie construită de însuși Escobar, pentru el și pentru oamenii lui, este vizibil un tonomat de joc „Area 51”. Acesta a apărut abia în 1995. Escobar a murit în 1993.

    Trivia – din ciclul „Ay Dios mio!”

    Când Pablo Escobar îl întâmpină în vila sa pentru prima dată pe Fernando Duque, Escobar a spus „Nu sunt bogat. Sunt un om sărac cu bani”. Faimoasa frază îi aparține de fapt scriitorului columbian (laureat cu un Premiu Nobel pentru Literatură în 1982) Gabriel García Márquez.

    Nu numai actorul Wagner Moura, cel care-l interpretează pe Pablo Escobar, este brazilian. Coloana sonoră, cântată în limba spaniolă, este interpretată de brazilianul Rodrigo Amarante.

    Este interesant de remarcat pentru cei interesați de istorie că în timpul coloanei sonore, la un moment dat apare o imagine cu președintele Statelor Unite ale Americii. Dat fiind faptul că serialul de (până acum) două sezoane se întinde pe mai mult de un deceniu, imaginile cu președinții americani sunt actualizate în funcție de anul în care episodul se plasează în timp.

    Mai mulți actori columbieni din „Narcos” au mai primit roluri în seriale tot despre viața lui Escobar, dar nu au jucat același personaj, în afară de Mauricio Mejía, în rolul liderului paramilitar Carlos Castaño (a mai jucat același rol în „El Cartel”, doar că acolo personajul s-a numit Adolfo Aguilar). În schimb, actorul Aldemar Correa, cel care-l interpretează pe Ivan Torres, liderul grupării de gherilă M-19 l-a interpretat pe Fabio Ochoa în „Pablo Escobar: El Patrón del Mal” (2012). Christian Tappán, cel care în „Narcos” a intrat în pielea lui Kiko Moncada (omul de bază al Cartelului Medellín, cât timp Escobar a stat în pușcăria construită de el), a jucat, de asemenea, în „Pablo Escobar: El Patrón del Mal”, acolo însă a primit rolul lui Gonzalo Gaviria, vărul lui Pablo.

    Dar revenim la actorul Mauricio Mejía, cea mai interesantă apariție în „Narcos”, cel care interpretează personajul Carlos Castaño. El nu numai că a interpretat de DOUĂ ORI acest rol, într-un serial („Narcos”) și într-un film („El Cartel”), dar l-a mai interpretat în alte cazuri tocmai pe Pablo Escobar. DE DOUĂ ORI! În „El Patrón del Mal” și în „La Viuda Negra”.

    Actorul Adrien Brody (laureat cu premiul Oscar pentru rolul din „Pianistul”) apare în „Narcos” pentru o fracțiune de secundă, în sezonul 2, episodul 5. Rolul lui cameo a fost doar atât: a întins telefonul în mâna cuiva.

    Și poate cel mai important detaliu:

    Netflix a anunțat că serialul va continua!

    Nu numai cu un al treilea, dar și cu un al patrulea sezon!

    Dar cu mai multe detalii despre acestea vom reveni în viitorul apropiat.

    tl-horizontal_main-1

    Damián Alcázar, în rolul lui Gilberto Orejuela, șeful cartelului Cali (prezent în serial în 7 episoade până acum).     El va fi principalul antierou în următorul sezon

    Surse: IMDbThe Economist

    Surse foto: The Economist, Thrillist, Daily MailAwesomestories.comJamesminchin.com

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. De ce nu mă pot abține să îl compar pe Escobar cu Băsescu? De ce această comparație a apărut în mintea mea?

      Poate fiindcă efectul asupra societății are aceleași rezultate dezastruoase. Mizerie, tragedii personale, ”producția” de bani la negru și efectele în economia reală, CORUPȚIA și ȘANTAJUL, filozofia ”Legalizării” Ilegalității, etc … sunt identice.

      Poate metodele de a elimina adversarii nu sunt la fel de morbide, dar restul mi se pare comparabil. ”Drogul”, ”Marfa” este identică, …ILUZIA.
      Clienții în ambele cazuri ”cumpără” un elixir ce îi transferă momentan într-o ”realitate” paralelă.
      Ținta ambilor este aceeași: – BANI MULȚI! CÂT MAI MULȚI BANI ”FAMILIEI”! CULT AL PERSONALITĂȚII! DICTATURA!

      Mijloacele prin care își ating Țintele?
      Oricare, … atâta timp cât producția de bani este continuă și din ce în ce mai consistentă.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Peterpan

    8 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.