joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Reabilitarea blocului Z8, la un pas de a produce o tragedie. „Și-au bătut joc de lucrare și de banii oamenilor!” | Foto+Video

    de Raluca Medeleanu | 12 martie 2018, 12:44 PM | Recomandările editorilor | Reportaj

    9

    „Dacă încă n-au făcut recepția blocului, înseamnă că știu că și-au bătut joc de lucrare”, ne-a spus o locatară

    Au apărut numeroase plângeri, de-a lungul timpului, despre modul în care se reabilitează blocurile din Arad, iar astăzi ne-a fost dat să ne „lovim” de un nou caz care ne lămurește cât de superficiale sunt tratate aceste lucrări. De această dată, exemplul de „așa nu” vine din cartierul Vlaicu, unde locatarii blocului Z8 (în apropierea Școlii Gimnaziale „Aurel Vlaicu”) ne-au arătat cum „rezistă” lucrările, după nici doi ani de la finisare.

    Blocul a fost reabilitat în 2016, iar de atunci nu a mai venit nimeni să-i facă recepția lucrărilor. Motivul? Locatarii spun ironic că Primăriei i-ar fi rușine să-și mai arate fața cu așa rezultate „excepționale”. Trebuie subliniat că valoarea totală a investiției se ridică la 6.043.806,70 lei.

    Încă de la început, modul în care s-a executat lucrarea a lăsat de dorit, ne-a spus o doamnă mai în vârstă, căci geamurile termopan au fost montate în multe apartamente invers, astfel că dacă vor să gătească, trebuie să o facă cu geamul închis, căci se deschide exact peste aragaz. Apoi, să nu mai vorbim de tencuială! Deja are locuri în care lavabilul se cojește și se desprinde, iar la ultimul etaj au apărut crăpături.

    Până aici, nimic nou, am zice noi. Pare povestea oricărui bloc reabilitat la Arad. Partea cu adevărat gravă este incidentul ce s-a petrecut ieri noapte, căci întreaga copertină de la intrarea în scara C s-a prăbușit. Vorba unei bătrâne: „bine că nu a trecut nimeni pe acolo!”. Într-adevăr. A fost doar la un pas de a se produce o reală tragedie.

    A căzut pur și simplu, că așa l-au izolat… Nu o fost zăpadă. Deci când a plouat… când a plouat deja, ploua (n.red. prin acoperiș), trebuia deja să intri cu umbrelă în bloc”, ne-a spus un locatar.

    L-am întrebat cât trebuie să plătească pentru o asemenea reabilitare de „calitate”, însă acesta nu a știut să ne spună.

    Nu știu. Nimeni nu zice nimic.”, a răspuns acesta, vizibil iritat.

    Ca o paranteză, dorim să reamintim că orașul Arad are, până la ora actuală, blocuri reabilitate termic prin două programe care, din păcate, ambele s-au lăsat cu mai mulți oameni nemulțumiți decât încântați. Primul program a început în 2006, numit „Termoficare 2006-2015. Căldură și confort” și s-a realizat cu o finanțare de 50% din bugetul Guvernului, 30% de la Primărie și 20% de la locatari. Cel de-al doilea, de data aceasta cu implicarea Uniunii Europene se numea „Programul Operațional (POR) 2007-2013”, iar ulterior POR 2014-2020, care este încă în derulare, Acest program avea finanțarea în felul următor: 60% din fonduri europene, maxim 30% de la Primărie, iar restul de minim 10% din banii locatarilor. Scopul programului este destul de clar: eliminarea a 40% din pierderile de căldură în blocurile construite între anii 1950-1990.

    Dar să revenim la subiect. O doamnă care se întorcea acasă, observând că suntem de la presă, a dorit să-și spună și ea necazul, accentuând că din 2016 nu a venit încă nimeni să facă recepția lucrărilor, însă înainte ca blocul să intre în șantier, erau foarte des vizitați de o doamnă de la Primărie care instita că reabilitarea termică este un real beneficiu pe care nu ar trebui să-l rateze.

    „Dacă încă n-au făcut recepția blocului, înseamnă că știu că și-au bătut joc de lucrare și că și-au bătut joc de banii oamenilor! N-au curajul să ne mai ceară bani… Să nici nu mai vină, dacă tot așa se întâmplă peste tot!”, a spus locatara, însă a fost întreruptă de o doamnă mai în vârstă care i-a spus că nu face bine că spune aceste probleme, dat fiind faptul că noi suntem de la presă. Femeia a ripostat, spunându-i că tocmai celor de la presă trebuie spuse aceste probleme, ca lumea să afle problemele orașului.

    „Lasă, să se știe că-și bat joc de munca oamenilor! Că peste tot a picat, nu numai aici! Și urmează să mai pice, că blocul e crăpat!

    În încheiere, amintim doar că – într-adevăr – nu este singurul caz de acest fel. Vă amintim cel mai nou caz, de pe strada Vaslui, unde blocul recent renovat în 2017 deja se „dezintegrează”. Ampora s-a desprins deja pe alocuri de pe fațadă, muncitorii au montat într-un apartament un geam care era deja spart, tabla de pe acoperiș se desprinde, iar la oameni le plouă în casă. Dar cu toate acestea, ei vor fi nevoiți să plătească în rate partea lor din suma necesară acestei reabilitări „de vis”, așa cum vor fi nevoiți și locatarii de la blocul Z8 din Vlaicu.

    Vi se pare normal?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Doreii au facut hidroizolatia copertinei in bataie de joc, apa s-a infiltrat prin beton si de aici pana la ampora care s-a desprins a mai fost doar un pas.
      Peste tot pe unde au lucrat firmele primariei sunt numai probleme. Devize umflate si calitate jalnica.

      0 voturi
      +1
      -1
    2. S-au folosit firme inregistrate in Bucuresti care au angajat habarnisti dusi de prin satele din Moldova si Oltenia sa execute lucrarile. Acestia erau exploatati la maxim si platiti dezastru. La cata meserie stiau putem spune ca au facut treaba buna. Acum firmele din Bucuresti sunt in insolventa pentru a nu mai oferi garantie lucrarilor iar noi „pleava” ramane sa platim pentru banii sifonati de primar si prietenii lui.

      Un astfel de mecanism complicat de fraudare porneste de sus.

      +8 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Florin

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.