RDF Arad, compania condusă de Florin Deznan, și-a dublat cifra de afaceri chiar în an de pandemie!
RDF Arad este una dintre cele mai importante companii din Vestul țării în domeniul cerealelor. Cu sediul în localitatea arădeană Șofronea, compania condusă de Florin Deznan a reușit o performanță foarte bună chiar în anul 2020, an de pandemie, perioadă în care și-a dublat cifra de afaceri, ajungând la 100 de milioane de lei cifră de afaceri.
Anul 2020 a adus și modificări în acționariatul companiei RDF. Grupul de investiții ROCA a achiziționat 40 la sută din acțiunile companiei, tranzacție care s-a finalizat în luna noiembrie.
„Am implementat cu succes un program ERP (enterprise resource planning – n. red.) de management al activităţii companiei şi am reuşit o creştere a cifrei de afaceri cu aproximativ 50% faţă de cifra de afaceri din 2019“, spunea Florin Deznan, CEO al RDF, conform zf.ro.
Cea mai mare dificultate a companiei este legată de personal: „Retenţia de personal este o provocare, dar reuşim să păstrăm în proporţie de 90% oamenii care s-au alăturat companiei încă de la începuturi”, spune Florin Deznan conform Ziarul Financiar.
RDF este unul din principalii distribuitori zonali de input-uri (îngrășăminte chimice, semințe și pesticide).
pe lângă cele două activități legate între ele, și anume, cea de distribuție input-uri si cea de trading cu cereale, RDF mai desfășoară și activitate proprie de producție agricolă.
Pe lângă activitatea de distribuție, RDF este unul din principalii traderi zonali de cereale, comercializând în jur de 100.000 to cereale/an. Pentru a-și desfășura cât mai bine aceasta activitate, care presupune preluarea cerealelor în cantități mari de la fermieri, stocarea produselor preluate, condiționarea lor și livrarea, deținem un siloz de cereale cu capacitatea de stocare de 10.000 tone.
Comentariile portalului
Mersi pentru comentariu, este un punct de vedere, iar partea de final, da, doar o părere. Eronată, chiar și cu acel „poate”. Nu este nicio înclinație interesată. În (...)
== HOPA == POLITZAII LUI STOICANESCU AU TRECUT LA PROFESIONISTI == AU INCEPUT SA LUCREZE INFORMATIV == PARCA INCEP SA SEMENE A POLITZAI NU LAUTARI . ASA DA .
Intr-adevar,intre cel doua cauze nu exista nicio legatura,nu-i asa ??? Cum ar zice careva,curat murdar,coane Fanica !! Credeti ca in Arad se face justitie ? Daca da,atunci e (...)