Răzvan Trif a fost prezentat la Oțelul! UTA a încercat în zadar să-i prelungească contractul





Răzvan Trif a fost prezentat la noua sa echipă, Oțelul Galați, acolo unde va fi antrenat de fostul tehnician de la UTA, Gyuszi Balint. Conducerea clubului arădean a încercat în zadar să-i prelungească contractul.
Fundașul stânga Răzvan Trif, aflat la final de contract cu UTA Arad, a semnat o înțelegere pe un an cu SC Oțelul Galați, cu posibilitatea prelungirii contractului pe încă un sezon, se arată pe pagina web a clubului Oțelul.
„Răzvan Alin Trif, 27 de ani, activează ca apărător în banda stângă, însă datorită polivalenței sale, a fost utilizat și pe alte posturi, cele mai întâlnite fiind acelea de mijlocaș defensiv, mijlocaș stânga sau chiar ca fundaș la marcaj. El și-a început cariera de senior în 2017, la Gaz Metan Mediaș, acolo unde și-a făcut junioratul, apoi a trecut pe la Luceafărul Oradea, CS Mioveni, U Cluj și UTA Arad. La gruparea arădeană, în stagiunea 2024-2025, a jucat în 33 de partide de Superliga și în alte 3 de Cupa României”, continuă prezentarea sa.
În întreaga sa carieră de jucător profesionist, a strâns 187 de partide (doar 37 fiind disputate în Liga 2), perioadă în care a marcat 4 goluri și a oferit 7 assist-uri.
„Sunt nerăbdător să îmi încep noua experiență, aceea de jucător al Oțelului, și vreau să asigur toți suporterii echipei din care deja fac parte că voi da totul pentru culorile roșu-alb-albastre. Îmi doresc să văd mereu stadionul plin atunci când Oțelul joacă acasă și vreau să obținem rezultatele pe care un oraș întreg la așteaptă. Abia aștept să înceapă campionatul. Hai, Oțelul!”, a declarat Trif.
Fostul fundaș al echipei UTA a semnat pe un sezon, cu posibilitatea prelungirii pe încă un an la Galați.
Comentariile portalului
Draga, Ana, nu stiu cum functioneaza pagina asta, eu incercam sa-i raspund lui Filip... mi s-a pus comentariul pe alta ramura. Poate nu am fost eu atent, dar ce sa (...)
Bai paralelilor, cate carti revizioniste ati citit?
Buletin