Razii de amploare în Pecica, Lipova și Curtici: zeci de sancțiuni, permise reținute și bani confiscați
Polițiștii arădeni au desfășurat, în acest sfârșit de săptămână, confrom informării IPJ Arad, acțiuni de amploare în orașele Pecica, Lipova, Curtici și localitățile învecinate. Raziile au fost coordonate de Serviciul de Ordine Publică și au vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale, menținerea ordinii publice și siguranța în trafic.
La activități au participat polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, criminaliști, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS), polițiști economici și jandarmi arădeni.
Citește și despre miniunea comună a polițiștilor arădeni și maghiari AICI.
Razii la Pecica: patru persoane conduse la poliție, bani confiscați
Potrivit IPJ Arad, la Pecica, polițiștii au legitimat 119 persoane (dintre care 27 au fost testate pentru consum de alcool și droguri) și au verificat 106 vehicule. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 28.500 de lei. A fost reținut un permis de conducere, iar trei certificate de înmatriculare au fost retrase. Patru persoane au fost conduse la sediul poliției pentru clarificări, iar în urma verificării a cinci societăți comerciale, au fost confiscați 320 de lei, sume nejustificate prin bon fiscal.
Lipova: sancțiuni de peste 36.000 de lei și bani confiscați
În Lipova și zonele din jur, au fost legitimate 129 de persoane, dintre care 42 au fost testate preliminar. Polițiștii au controlat 110 autovehicule, nouă societăți comerciale și trei unități de cazare. S-au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare de circa 36.200 de lei. Au fost reținute trei permise de conducere și două certificate de înmatriculare. De asemenea, 523 de lei au fost ridicați în vederea confiscării.
Curtici: 42 de sancțiuni și două permise reținute
În Curtici, forțele de ordine au legitimat 132 de persoane, dintre care 40 au fost testate pentru alcool și substanțe interzise. Au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 27.800 de lei, fiind reținute două permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare.
IPJ Arad a trimis infomarea de mai sus ataşând şi un scurt filmuleţ cu debutul raziei. Iată-l:
Poliția Arad anunță că astfel de acțiuni vor continua și transmite mulțumiri cetățenilor care respectă legea și contribuie la menținerea ordinii publice.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)