sâmbãtã, 20 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Razie în zona Chișineu-Criș și controale pe linia deșeurilor și a pescuitului ilegal

    de Special Arad | 21 decembrie 2025, 12:28 PM | Știri Arad

    0

    La data de 20 decembrie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai orașului Chișineu-Criș, cu sprijinul Serviciului Rutier, al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și al polițiștilor din Sântana, au desfășurat o razie în zona Chișineu-Criș, cu scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică și impunerii respectării legislației rutiere.

    În cadrul activității au fost legitimate 176 de persoane și verificate 136 de autovehicule. Au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 44.000 de lei, fiind retrase 3 certificate de înmatriculare. Totodată au fost verificate 12 societăți comerciale și 4 obiective asigurate cu pază.

    Tot la data de 20 decembrie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, cu sprijinul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, al jandarmilor arădeni și al Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură Arad, au mai desfășurat o acțiune pe linia pescuitului ilegal și verificării regimului de depozitare al deșeurilor, pe râurile Mureș, Crișul Alb și Crișul Negru.

    În cadrul acțiunii au fost legitimate 31 de persoane, iar ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 35.000 de lei

    Aceste activități au caracter permanent și se desfășoară atât în județ cât și în municipiu.

    Citește și:

    VIDEO: Amendă de 30.000 de lei pentru un bărbat din Socodor, prins în timp ce ardea deșeuri

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.