Războiul din Ucraina continuă pe frontul de Est și Sud. Ucrainenii atacă liniile de aprovizionare, în timp ce rușii vor să încercuiască forțele ucrainene ce rezistă de opt ani





Forțele armate ale Rusiei și-au lansat luni noaptea ofensiva așteptată în estul Ucrainei, încercând să străpungă apărarea ucraineană pe aproape întreaga lungime a frontului la primele ore ale zilei de marți (ziua a 55-a de război), relatează HotNews, citând Reuters.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat într-un mesaj televizat de luni noaptea că Rusia a lansat „Bătălia pentru Donbas” în est și că „o porțiune foarte mare a întregii armate ruse este concentrată acum pe această ofensivă”.
Presa ucraineană și site-ul liveuamap.com care monitorizează războiul din Ucraina vorbesc de o serie de explozii, unele dintre ele puternice, de-a lungul liniei frontului din regiunea Donețk, trupele rusești bombardând localitățile Marinka, Slaviansk și Kramatorsk.
Hartă liveuamap.com
Explozii au fost de asemenea auzite în nord-estul țării, la Harkov, al doilea cel mai mare oraș din Ucraina și scena unor lupte grele încă din primele zile ale invaziei declanșate de președintele Vladimir Putin pe 24 februarie, scrie hotnews.ro (citește articolul integral aici).
Ieri, în ziua a 54-a de la invadarea Ucrainei și la 25 de zile de la anunțul privind intenția de retragere din nordul țării, Armata Rusă a început ceea ce pare a fi o ofensivă masivă pentru cucerirea Donbasului, adică a regiunilor administrative ucrainene Luhansk și Donețk, scrie Biziday.
Pe frontul de Est, forțele ruse au bombardat puternic pozițiile ucrainene de pe linia de contact din Donbas și au desfășurat ofensive la scară mult mai mare decât până acum spre localitățile Popasna, Rubijne și Marinka.
Pe frontul de Sud, la Mariupol, rușii au continuat bombardamentele (inclusiv aeriene) asupra combinatul siderurgic Azovstal, unde apărătorii ucraineni continuă să reziste.
Înainte de conflict, cele două republici separatiste dețineau doar o treime din regiunea Donbas. Avansarea Armatei Ruse dinspre Harkov (la NV de orașul Luhansk) a dus la ocuparea rapidă a aproximativ 90% din regiunea administrativă Luhansk Oblast, dar în Donețk avansul a fost foarte limitat până acum, Armata Ucraineană rezistând pe aproximativ aceeași linie de contact pe care luptă de opt ani.
Analiștii militari anticipaseră că, pentru a-i scoate pe ucraineni de pe aceste poziții, rușii vor forța o încercuire de la Izium spre Sloviansk și, într-adevăr, la Izium s-au concentrat majoritatea forțelor ruse retrase de pe frontul din nordul Ucrainei sau aduse din alte părți ale Rusiei.
ISW consideră că Armata Rusă nu a avut suficient timp pentru organizarea acestor unități concentrate în Donbas iar moralul și dorința soldaților ruși de a lupta rămân la un nivel foarte redus.
Citește articolul integral pe biziday.ro
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)