vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Rămân lângă UTA și nu mă voi lepăda niciodată de ea!

    de Lucian Dănilă | 27 iulie 2020, 5:14 PM | Opinii | Recomandările editorilor | Sport

    13

    Am trăit sentimente confuze după înfrângerea de aseară cu Rapid. Înainte de meci mă simțeam agitat și parcă cerșeam confirmări. Mi-am întrebat tatăl cu două ore înainte de meci: „Așa-i că nu ne mai putem încurca?” Iar el mi-a răspuns exact cum mi-ar fi plăcut: „Nu ne mai putem încurca…”

    Am ajuns pe stadion și am întâlnit foști jucători ai clubului, fotbaliști care în cariera lor au evoluat în astfel de meciuri decisive, chiar la un nivel mult mai înalt. M-am lipit de Sorin Botiș, cel care ani de zile a fost căpitan al acestei echipe, dar a fost și campion al Moldovei sau al Ungariei, jucător care a evoluat și în cupele europene. „Sore, crezi că ar putea conta faptul că UTA vine după o victorie și Rapidul după în înfrângere?” Răspunsul era din nou unul care îmi dădea speranțe: „Normal că poate conta. Dacă UTA dă gol, celor de la Rapid începe să le tremure picioarele”. Aflat în apropiere, Roli Nagy, fost antrenor și jucător la UTA, un fotbalist care a simțit în cariera sa aerul de Champions League, spunea că la un altfel de meci trebuie să se vadă dorința, „să mănânci terenul pentru că la finalul meciului ai satisfacția că ești în liga întâi”.

    Tot ce am vorbit înainte nu mi-a fost de niciun ajutor după meci și nici în timpul desfășurării lui. UTA a pierdut în urma unui joc slab, în urma unui joc în care echipa, în întregul ei, părea că a clacat atât psihic cât și fizic. Presiunea obiectivului a apăsat prea tare pe umerii, pe picioarele și pe moralul unor jucători care în acest an ne-au adus niște bucurii cum nu am mai trăit de mulți ani încoace.

    Am fost frustrat, dar nu supărat. Am fost frustrat pentru că eram la câteva minute de o mare bucurie, eu și încă câteva mii de fani care iubesc acest club cel puțin atâta cât îl iubesc și eu. Dar nu puteam fi supărat nici pe antrenor, nici pe echipă și nici pe conducători. Nu aș putea fi supărat pe niște jucători care, dacă nu venea această pandemie, ar fi promovat la pas în Liga 1. Dacă ei nu voiau această promovare, așa cum tot îi aud pe unii spunând acum, atunci nu luptau cum au făcut-o în cele 24 de etape de campionat și nici nu ar fi tras de ei cum au făcut-o la Mioveni. Nu puteam fi supărat pe antrenorul Gyuszi Balint, sau pe Melinte, pe Romario sau pe Buhăcianu și ceilalți, pentru că au pierdut acest meci. UTA este pe primul loc și după această înfrângere, având încă șanse mari, chiar foarte mari, să termine campionatul pe primul loc.

    După meci, unii m-au sunat iar alții mi-au scris încercând să mă convingă că în urma nu știu căror influențe, echipa a dat meciul Rapidului. Poate că sunt naiv, dar nu cred nicio fărâmă din aceste supoziții. Mă pun în pielea sportivilor sau a antrenorilor și nu cred deloc în acest scenariu. Majoritatea jucătorilor de la UTA se aflau la 45 de minute de cea mai importantă performanță din cariera lor. Avem în lot jucători care au evoluat la echipe fără suporteri ca Snagov, Daco-Getica sau Aerostar Bacău, iar o victorie cu Rapid, sau chiar o remiză, îi transforma în eroii acestui oraș. Mai aveau 45 de minute și apoi urmau să fie purtați pe brațe, chiar în vreme de COVID, de o mare de oameni care îi aștepta în centrul Aradului, dar și de cei aproximativ 200 de fani care i-au încurajat din acel service vecin cu stadionul. Cine și-ar fi refuzat o asemenea sărbătoare? Care dintre ei nu ar fi vrut să fie erou, fie și pentru o singură seară?

    Nu s-a întâmplat. Echipa a clacat precum un jucător de tenis lipsit de experiență la mingea de meci din finala unui turneu important. Echipa a jucat slab, sau foarte slab și a fost învinsă de un adversar care ieri a fost, într-adevăr, mai bun. Și uite așa, n-a mai fost bucurie. Dimpotrivă, a fost revoltă…

    Mi-a plăcut de Gyuszi Balint. Din nou mi-a plăcut de Gyuszi Balint. A venit în fața mulțimii de suporteri care așteptau în fața arenei și le-a vorbit. Nu știu dacă i-a convins, nu știu nici dacă a reușit să le ia din durerea pe care au simțit-o după meci, dar cert este că la final toată lumea i-a strigat numele în semn de respect pentru munca lui și pentru omul Gyuszi Balint.

    Amestecam în malaxorul plin de sentimente confuze tot ceea ce putea să simtă acest om după meci. A fost la câteva minute de performanța carierei sale de antrenor, iar în tribune erau soția sa, Claudia, și fiul său, Eric, care tocmai și-a sărbătorit ziua de naștere. La pauză am trecut pe la ei și zâmbeau, dar după meci, Eric plângea. Plângea în hohote și minute bune nu s-a putut opri, iar lacrimile amare îi șiroiau pe față. Ca tată, Gyuszi știe că succesul său din teren este sinonim cu bucuria fiului său. Ce sumă de bani, ce alte avantaje, puteau să-l convingă pe tatăl Gyuszi Balint să-și facă copilul să plângă? Niciuna, pentru că vorba reclamei: „Bucuria copilului tău e neprețuită!”

    Rămân lângă UTA indiferent de ce se va întâmpla în viitorul apropiat sau îndepărtat al acestui club. Ca suporter al acestei echipe am trăit momente mult mai grele, am trăit o retrogradare în Liga a 3-a, am trăit chiar o desființare, dar și sezoane în care mă rugam să nu retrogradeze, așa cum au fost chiar ultimele două. În 35 de ani de când merg la meciurile acestei echipe, am văzut pe UTA doar cinci ani pe prima scenă și nu am trăit decât bucurii izolate. De când sunt eu în viață, această echipă nu a câștigat nimic, niciun trofeu. Dar nici măcar aceste cataclisme nu m-au îndepărtat de un club care mi-e drag necondiționat. Cu atât mai puțin mă voi dezice sau mă voi lepăda de UTA acum când e pe primul loc și e la câteva zile de o promovare obținută pe teren, nu cu genți de bani.

    Am fost lângă acești băieți la succesele lor, așa cum voi rămâne lângă ei și în momentele grele sau chiar triste ale lor. E ca un jurământ…

    PS: Nu țin cu această echipă pentru că joacă bine sau slab, pentru că este campioană sau pentru că retrogradează, țin pentru că e UTA și atât.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Luciane,noi absolut toti dorim impreuna,dar te intreb deopotriva…esti ok?Chiuleam de la ore,fara sa stie mama…Ma urcam pe turnurile tribunei a 2-a….doar ca sa am privilegiul de a fi pe stadion…Ma furisam peste Canalul Muresel,peste tevile de aburi pe locatia actuala a OMV-ului,pe vremurile UTA-Rapid si pe Strungul..Am ras si am plans….Si acum ce vrei sa imi explici?Ca totul este ca la carte?
      Daca esti atat de specialist,explica-ne te rog….pocinogul in care UTA nu bate pe nimeni,haotica,bulversata….Explica-ne acest Balint debusolat,care ni-l introduce pe un Jebari absolut paralel cu fenomenul…Explica-ne tu lipsa de reactie a lui Balint,in paralel cand Alexa vine cu reserve bazate….Explica-ne de asemenea gafele repetate ale fundasilor centrali,parca la concurenta…Explica-ne din ce cauza la 1-0 incerci mortal sa te inchizi,iar si din nou,sablon Ripensia…reteta fatidica!Explica-ne din ce cauza anumiti jucatori stiu ca in cazul unei promovari,nu mai au loc…Explica-mi din ce cauza Balint nu mai are control si are nevoie de Panzariu,un anonim in fotbal?Explica-mi din ce cauza joaca un Jebari,care nici in Liga a 4-tra nu ar avea loc….Explica-mi deopotriva gafele impardonabile ale lui Florin Iacob,de a respinge mingi in fata….
      Explica-ne ce rost a avut actiunea la TAS,la care platim acum polite de arbitraje..Astea sa ne explici…si lasa sentimentalismele,ca nu tin loc de caldurica….Toti suntem sentimentali…la ce ajuta?

      --1 voturi
      +1
      -1
      • Giro, explicații nu gasesc nici macar specialistii. Explica tu lipsa de reactie a lui Alexa cu Mioveni, cu FC Arges, ca tot il lauzi. Explica lipsa de reactie de aseara a lui Enache, sau faptul ca FC Arges, echipa care a batut pe Rapid si pe Petrolul, a pierdut un meci pe care il avea in mana cu Mioveni. E campionatul dracului, jucat in conditiile dracului, un campionat in care factorul mental a contat enorm si in care fotbal s-a jucat foarte putin sau chiar deloc. Explica cum Turris a marcat 4 goluri la Arad si apoi timp de trei meciuri nu a mai gasit poarta desi are un antrenor foarte bun. Explica cum am facut noi un punct acasa si am batut tocmai la Mioveni, echipa probabil cea mai buna din acest play-off. Sunt chestii inexplicabile, in conditii nemaintalnite de nimeni. Eu nu am spus ca totul e roz, dimpotriva, am spus ca voi fi alaturi de echipa si la infrangeri. Dar sunt suta la suta ca meciul cu Rapid nu a fost nici trantit, nici vandut si nici jucat la pariuri, ca nu e nimeni cretin sa rateze o promovare pentru a ajuta o alta echipa care nici macar nu mai are sanse decat pur teoretice.

        +3 voturi
        +1
        -1
    2. Multumesc @Lucian pentru ca mi-ai raspuns in mod extrem de logic si simplu…Doamne Dumnezeule Lucian…cum sa il laud pe Alexa?Nici daca ma mai nasc inca odata….Scriam ca a mutat perfect,cu variante foarte bune avute de pe banca,fata de noi,total invers…pe minus….
      Ai dreptate….am incaruntit in aceste meciuri,cat niciodata….In afara de Jebari,care este total aerian,nimeni si deocamdata nu va intelege absolut nimic….Ma aliniez la parerea ta, ca nu a fost nici un blat facut,departe de mine gandul….Dar vedem cu totii una si buna,nu suntem copii…:Rapid nu are voie sa rateze promovarea si Dinamo nu va retrograda sub nici o forma…Restul se va decide prin niste comisii ilare…in functie de ultimele jocuri….Raman la ideea mea de capos,ca se platesc politele mersului la TAS,despre care imi era teama….Mi-ar da dreptate gafele de delegari de arbitri si greselile enorme,brusc in defavoarea UTA-ei….
      Mai departe…vom vedea….

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Lucian Dănilă

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.