Există un procedeu japonez destul de vechi în a repara obiecte din ceramică. Acesta se numește Kintsugi, arta japoneză de reparare a ceramicii sparte cu lac pudrat sau amestecat cu pudră de aur, argint sau platină. Ca filozofie, tratează spargerea și reparația ca parte a istoriei unui obiect, în loc să ascundă aceste evenimente.

Mi-am adus aminte de acest procedeu după toate lucrurile pe care am ajuns să le văd la știri sau să le citesc pe facebook. Și se pare că în timp ce toată lumea ar dori să pozeze în eroul zilelor noastre, nimeni nu ajunge să o facă. Îmi permit aici o analogie, dacă tot am amintit de procedeul acela japonez: Noi, este destul de clar, trăim într-o societate foarte divizată, „spartă” aș spune. Ne îndepărtăm unul de altul pe baza mai multor standarde, criterii pe care singuri ni le-am impus, de am ajuns noi înșine niște „cioburi” de umanitate unde deviza pare a fi : „Ba pe-a mă-tii!”. Indiferent că vorbim de politică, viața socială sau implicarea civică. Comentăm de pe margine, ascunzându-ne după conturi create undeva în eter. Dacă în trecut, un om de o moralitate bine definită, citit, experimentat ajungea să fie liantul care mai lipea din cioburile societății creând o operă de artă care să facă parte din istorie, se pare că acum nu mai există acel liant, acea pudră de aur.

Societatea noastră de acum este o operă de artă, indiferent cum am privi-o. Va fi, peste mulți, foarte mulți ani, un subiect de predat în școală, asemenea cum acum învățăm despre Stalin, Mussolini, Hitler etc. Vrând nevrând vom ajunge în cărțile de istorie, iar ceea ce eu nu pot cuprinde cu gândurile mele este CUM?

Vom fi dați exemplu de așa nu, sau de „Au mers bine, până la un punct”. Oare am ajuns la acel PUNCT? Bineînțeles că funcționează și invers: „Au mers prost până la un punct”. Și, din nou, oare am ajuns la acel punct? Sau mai avem multe de văzut, descoperit, învățat până vom ajunge acolo? Mai mult decât atât, „pudra de aur” care ne va transforma societatea „spartă” de acum, într-o operă de artă care va ajunge menționată în cărțile de istorie, va mai fi de aur? Sau va fi una de sânge, mizerie și lut?

Cred că asta e întrebarea care mă roade cel mai tare în aceste momente, privind la societatea din care circumstanțial fac parte. Că nu e greu să plec în munți și să mă rup de toate, e foarte greu! Pentru că sunt un om simplu cu dorințe îndeajuns de mediocre care să mă facă să vreau să văd măreții. Nu să particip la ele, ci doar să le consemnez, pentru istorie.