vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Prosteala, ca sport național!

    de Eugenia Crainic | 23 octombrie 2020, 10:29 AM | Blogul Special Arad | Recomandările editorilor

    15

    Imagine cu rol ilustrativ (foto: autoDNA)

    Recent, am scos o mașină la vânzare. Una de talie mică, pe care o aveam din 2006 și căreia i s-ar fi potrivit pe drept cuvânt textul folosit de toți vânzătorii de mașini din piețele de profil: unic proprietar, folosită exclusiv, ținută (adeseori) în garaj, tapiserie impecabilă, stare excelentă etc. etc. etc. – bine, poate doar pasajul referitor la „baba” proprietară nu i se potrivea, că nu-s tocmai babă, dar în rest… cam totul. Apropo, chiar mă întrebam cum se face că doar babele care conduc o dată pe săptămână vând mașini în Germania, că alte vehicule la mâna a doua în piață rar găsești! În fine… Scot, deci, mașina la vânzare. Și încep telefoanele, prețul bijuteriei fiind de fix 6279 de lei, respectiv contravaloarea în lei a 1300 de euro, plus/minus „două bețe”, cum scrie pe cutiile de chibrituri – pentru cei ce-și amintesc. Cei interesați află, înainte de a le spune clar unde să vină să vadă mașina, că aceasta are barele din față și din spate schimbate de câteva ori, fiindcă nu poți să eviți, într-un oraș cu o circulație halucinantă, ba pe unul, ba pe altul care îți „șterge” câte una când ți-e lumea mai dragă. Aflând și acest amănunt, cetățenii încep să vină.

    Primii vizitatori, un el și o ea, însoțiți de un băiețel de nici cinci ani. Mașina urma să fie pentru mămică. El dă o raită în jurul mașinii, îi dă o cheie, îi ridică capota, scoate joja, o vâră la loc, ridică husele mașinii, constatând că, practic, sub acestea, tapiseria originală e neatinsă etc. – asta cu husele e o hachiță de-a mea, mai ales de când erau copiii mici și voiau, în drum spre grădiniță, ba biscuiți, ba napolitane, murdărind banchetele cât ai clipi. Cu huse însă, mereu făcute la comandă, banchetele originale nu își schimbau înfățișarea niciodată. Omul mai dă o raită în jurul mașinii și stând în spatele ei și privind-o cumva de sus, exclamă: hm… care e ultimul preț, că uite, bara din spate e clar că a fost pusă înapoi de un neprofesionist. Îi spun: ăsta e ultimul preț, iar bara din spate chiar a fost pusă înapoi, însă de un neprofesionist, la fel ca bara din față, dar eu chiar V-AM SPUS la telefon că au fost schimbate ambele. Am apelat însă, în grabă, la un tinichigiu în loc de un mecanic, astfel că n-or fi fixate la loc tocmai ca în fabrică. Omul se strâmbă, se retrage cu soția lângă un copac, o aud rugându-l să nu mai negocieze, că-i place mașina, îl aud spunându-i să-l lase, că știe el cum se fac treburile astea, după care se întoarce spre mine și îmi spune că oferă 1000 de euro, ultimul lui preț. Îi spun că nu sunt de acord, ne salutăm și revenim la ale noastre.

    Următorii vizitatori, cu foarte mici excepții, procedează la fel. Văzut, plăcut, cheie, jojă, roată-roată pe după mașină, final apoteotic în maniera: care-i ultimul preț, respectiv „ofer 1000 de euro, că-i bara din spate fixată cumva la o oarecare distanță de bla-bla-bla…” Eu nu insist, nu mă grăbesc, las lucrurile să curgă, cu atât mai mult cu cât TOȚI fuseseră informați la telefon că prețul mașinii, de 1300 de euro, era atât de mic TOCMAI pentru că bara din spate fusese schimbată și fixată ușor câș. Nu era ca și când oamenii plonjau în necunoscut, fiind invitați să cumpere o mașină ca scoasă ieri dimineață din fabrică; chit că era perfect funcțională și menținută în condiții impecabile, la un preț, nu-i așa, de bicicletă. Pardon! Bicicleta unui cunoscut, prieten de familie, costase 2300 de euro, deci mașina mea, care avea doar 160.000 de kilometri la bord și caracteristicile de mai sus, era substanțial mai ieftină.

    Buuun… După fix opt ture de potențiali cumpărători, toți insistând cu întrebarea „care e ultimul preț”, de parcă aș fi vândut mașini vrac, să mai las din preț în semn de recunoștință pentru cantitatea mare cumpărată, rămân cu mașina nevândută. Seara însă, după ce și ultimul cetățean care mi-a oferit 1000 de euro a plecat, mă sună un ins din Slatina, care-mi spune că a văzut mașina în poze, că nevesti-sii îi place mult și că vrea să i-o cumpere pentru a-și duce fetele la grădiniță și la școală. Mă roagă însă să nu dau mașina până a doua zi seara, când ajunge el de la 425 de kilometri distanță, fiindcă nu ar vrea să bată drumul degeaba. Acestea fiind zise, mă văd obligată să-i spun omului că mașina are barele schimbate, că bara din spate e fixată un pic câș și că în rest pozele sunt făcute ieri, deci nimic nu e altfel în realitate, nici culoare, nici interioare, nimic-nimic. Recunoscător, slătineanul îmi spune: apreciez că ați fost sinceră cu mine, știu prețurile mașinilor, nu mă interesează atât de mult cum e fixată o bară anume după ce a fost bușită și nici măcar cum funcționează motorul, ca să fiu foarte sincer. Orice motor poate fi reparat impecabil, zicel el, însă o mașină de aproape 15 ani care arată atât de bine în interior și are culoarea nealterată e gratis la 1300 de euro. Hm, îmi zic… oare ce-o fi cu olteanul ăsta, față de cei exact opt arădeni, plus familiile lor, care văzuseră mașina anterior și au făcut cale întoarsă?! Renunț însă la întrebare și aștept olteanul. A doua zi, așa cum a spus, a venit, a rămas șocat că mașina arăta exact ca în poze, a dat și el o cheie, micuța mea răspunzând la comandă pe loc, ca întotdeauna, nici nu s-a mai uitat atent la bară, că știa despre ea că fusese schimbată și prinsă prost la loc, fiind rupt un plastic nenorocit de pe-acolo și n-a fost interesat nici să vadă motorul sau să studieze joja. S-a uitat însă la acte, toate la zi, inclusiv taxa de drum fiind plătită până anul viitor, în august, am alergat apoi la o firmă de înmatriculări să facem contractul de vânzare-cumpărare, iar peste 15 minute, slătineanul a urcat la volan și dus a fost.

    Întâmplarea de mai sus m-a făcut să mă întreb de ce oamenii simt nevoia – noi nefiind în bazar la Cairo, unde negocierea la sânge face parte din cultura locală – deci de ce oamenii simt nevoia să pună la îndoială prețul cerut de cineva, atunci când vinde un bun? Mai ales de cineva care nu este vânzător de nimic, în general și care, atunci când a stabilit un preț, l-a stabilit nu ca să facă afaceri, ci ca să se apropie cât mai mult de valoarea reală a acelui bun folosit! În ce mă privește, n-aș putea trăi liniștită știind că i-am vândut unui om un bun defect sau care funcționează strict cinci minute după ce l-am înstrăinat. De ce, deci, prima întrebare a unui cumpărător este „care e ultimul preț”, de parcă în anunțul din ziar sau de pe site-urile unde l-am făcut public aș fi scris un preț oarecare doar ca să am de unde „lăsa”. Nu, nu știu să procedez așa și nici nu simt plăcere atunci când cumpăr un bun și văd că el nu merită 1700 de euro, ci doar 1300, pe banii ăștia mizând inclusiv vânzătorul, dar care vânzător, pentru a-mi da satisfacție că a micșorat prețul „pentru mine”, „lasă” din sumă semnificativ. Sunt absolut convinsă că prețul pe care îl avea vânzătorul în cap era tocmai cel la care, în final, mi-a vândut bunul. Oare de ce suntem sensibili la prosteală, la minciună, la fals? De ce ni se pare că totul este în ordine doar dacă „fraierim” pe cineva?

    A treia zi de la prima ofertă, cetățeanul cu soția și copilul a revenit cu un telefon și m-a luat cu aer superior: „ei, vă sun să vin cu banii, doar v-am spus că mă pricep și sper că acum sunteți de acord să-mi dați mașina la 1000 de euro!” „Nu, i-am spus, nu sunt de acord, pentru că prețul ei este de 1300 de euro”. „Doamnă, îmi spune, nu vă cred!” Drept pentru care i-am trimis o copie a contractului de vânzare-cumpărare, că doar nu e vreun secret. Nu mi-a mai zis nimic.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Doamna Crainic, e cam sod felul in care puneti problemele = revolta dv e a celui caruia-i merge bine / e nejustificata
      (daca ati intrat in joc, …; daca ati fi scris in anunt „pret fix / nenegociabil/ …” n-ati fi avut despre ce scrie)

      – ati stiut ca fix 1300 e pretul masinii, dar nu spuneti cum ! pentru teoria formarii preturilor tocmai s-a atribuit Nobel
      pentru dv. a fost o jucarie sa stabiliti pretul !

      – scrieti de cultura negocierii la Cairo: „care-i ultimul pret ?” e parte a culturii negocierilor in piata, la romani
      (il au si nemtii pe „wo liegt Ihr Schmerzgrenze ?”)

      – lauda dv. pentru oltean (stiti sigur ca era oltean ?) sugereaza ca oltenii au ajuns in virful tarii fiindca-s expeditivi

      interventiile aprobatoare ale celor 2 doamne (Mihaela si Cristiania) sint solidaritate cu orice pret si falsa intelegere a negotului

      --2 voturi
      +1
      -1
      • arady!
        1. I-am vândut mașina, deci i-am văzut buletinul. Da, era oltean.
        2. În 16 ani de jurnalistică am auzit de mai multe ori decât și-ar putea cineva închipui, sintagma „n-ai avut despre ce scrie”, deci mi-am creat imunitate. Noroc că aveți o paletă largă de tot felul de articole pe net, drept care vă invit să le citiți pe cele care vă interesează, nu pe cele care vă lasă această impresie.
        3. Despre cât de mult ați înțeles mesajul articolului meu nu e cazul să discut. Sunt câțiva care l-au înțeles, drept care mă declar mulțumită. Vorba cuiva: dacă unul singur înțelege, my job is done!

        +9 voturi
        +1
        -1
    2. Buna ziua, mai vand si eu din cand in cand unele lucruri, nu ma ocup cu asta, doar ca apar cazuri cand nu mai am nevoie de ceva, si atunci pun obiectul la vanzare. Si eu sunt exact ca d-na Eugenia, nu-mi place sa ma targuiesc, si la toate anunturile pun pret fix/nenegociabil, surpriza, toti ma intreaba care e ultimul pret :)) Si legat de pret… cat valoreaza un gram de aur? Exact atat cat iti da cineva pe el….

      +7 voturi
      +1
      -1
    3. Doamna Crainic, mesajul articolului dv e chiar in titlu: „prosteala, …”
      faptul ca la negot este vorba de ceva liber consimtit de ambele parti face ca titlul si mesajul sa fie nepotrivite
      negotul e o arta: a dialogului, a argumentelor, a evaluarilor psihologice

      se obisnuieste, de ex, ca cel care cere si vinde la pret fix sa ofere un mic cadou cumparatorului, de ex 1 sticla de Primeur de Maderat
      pentru o lectie de negot ales, merita sa intrati in pravalioara doamnei Astrologo, cand ajungeti la Roma

      in rest, nu pot sa nu remarc ca articolele dv sufera de egocentrism

      --2 voturi
      +1
      -1
      • arady,
        ORICE articol de BLOG „suferă” de egocentrism. E o condiție a publicării pe un blog. Un blogger nu e nici măcar formator de opinie. E doar un om capabil să-și exprime experiențele PROPRII și să sublinieze niște tare generale. Abordați niște bloguri și vă veți convinge. Deși aveți impresia că spunând despre un blogger că suferă de egocentrism e de rău, vă asigur că i-ați făcut un compliment. Totul, dar absolut totul se învârte în jurul persoanei bloggerului, atunci când scrie. ABSOLUT totul. Dar cred că deja ne-am înțeles.

        0 voturi
        +1
        -1
    4. Ei,altfel dormim acu’ ca am aflat cum ati reusit dvs sa vindeti masina! Chiar credeti ca aceasta intamplare personala,banala pana la urma,merita un text intr-un ziar,fie el si online. Eu zic ca nu si ca ar trebui sa tineti pt dvs evenimentele vietii dvs private si care nu au nicio relevanta pt cititorii acestui site,multi,putini,cati or fi .Ne irositi timpul degeaba iar cu texte de genul asta nu faceti decat sa-i pierdeti si pe putinii cititori pe care-i are ziarul

      --4 voturi
      +1
      -1
      • D-na Crainic a scris un text pentru cei ce sunt obișnuiți să citească și nu doar să răsfoiască o înșiruire de fotografii. Cei ce și înțeleg ce citesc, au priceput ce doamna Crainic a vrut să ne sugereze, dincolo „evenimentele vieții sale private”. Tot acest grup de cititori, apreciază abordarea și salută inițiativa de a prezenta, nemernicia actuală a „comerciantului” Țepar. O influență sudistă, canceroasă, în care minciuna devine argument de negociere.
        .
        PS – mă declar uimit, fiindcă nu știam că cititul acestui ziar online a devenit obligatoriu. Eu, naivul de mine, credeam că este benevolă. Însă de un lucru sunt sigur. De când doamna Crainic publică și pe aici abordările sale ziaristice, în mod sigur a crescut numărul cititorilor ce fac parte din cei ce înțeleg ce citesc.

        0 voturi
        +1
        -1
        • Stati flexat ca n-am citit decat primele doua,trei randuri si mi-a fost de ajuns sa-mi dau seama ca e o pierdere de vreme. Dar se pare ca un numar foarte mare de cititori gasesc textul extraordinar de palpitant,daca e sa dam crezare celor scrise de peterpan,un alias perfect pt cine a citit cartea. Sper totusi ca dvs nu credeti ca puteti zbura si ca imbatraniti ca si noi ceilalti.

          +1 voturi
          +1
          -1
      • Cimarron, deși faceți parte dintre cei pe care, de obicei, îi ignor, fiindcă sunt puternici doar sub protecția anonimatului, altminteri neavând cojones nici cât să-mi treacă prin față, vă asigur că locul în care scriu este BLOG, deși e găzduit de un ziar online, iar din multitudinea de bloguri de pe net chiar puteți alege unul pe care să-l și înțelegeți. Vă pot și recomanda câteva, dar având în vedere că mă citiți pe mine, totuși, și nu pe acelea, găsesc totuși că mai aveți pe undeva o urmă de gusturi personale rafinate. Citiți-mă în continuare, poate veți înțelege până la urmă că scrisul în sine are hachițele lui și că un blog în care nu predomină experiența personală a scriitorului nu face doi bani. Dar nu vă fac educație, întrucât, din spatele cortinei, cine știe cu ce pretenții de om educat ați putea veni și cine știe, poate m-ați putea convinge.
        P.S. _ NU vânzarea mașinii mele e schepsisul materialului pe care l-ați citit. Poate, dacă recitiți, înțelegeți.

        0 voturi
        +1
        -1
        • D-na Crainic,eu zic sa nu va ambalati inutil. Asa cum am zis,valoarea textului nu depaseste o postare de pe facebook a vreunui ametit. A propos,eu n-am FB. Cat priveste cojones,sau testicule (coaie in varianta hard),desi nu-i sta bine unei doamne sa faca referire la ceva ce nu are,va pot satisface curiozitatea cand doriti si cum doriti dvs.
          P.S. Am citit textul,nu are niciun schepsis si nicio subtilitate ascunsa. Text cu valoare adaugata zero. V-am citit din plictiseala. N-o s-o mai fac. Succes!

          +4 voturi
          +1
          -1
          • Stati sa va spun, domnule Cimarron. Doamna Crainic si daca ar scrie toate prostiile lumii, si tot ar trebui citita. Stiti de ce??
            Pentru ca orice scrie e o lectie de gramatica, dictie, literatura…si tot ce mai vreti sa puneti aici! Asa ca mai bine taceti si cititi. Va face bine.

            --5 voturi
            +1
            -1
    5. Cred ca asta cu pretul fix, e o racila a vremurilor trecute, un cui ruginit intr-o scandura putreda ramasa din vremea comunismului.
      In general ma uit la canalele de cultura generala, printre altele si cele legate de licitati sau cumparari/vanzari de la masini pana la scobitori, dar totul, absolut totul se negociaza, nu exista pret fix, ci doar un pret de start, ca sa zic asa.

      0 voturi
      +1
      -1
      • Nu are nici o legătură cu o reminescență a unei perioade politice. Este o chestiune de a respecta ce este scris în anunț. Comparați mere cu pere. O licitație este o licitație și ca vânzător accepți condițiile de licitare. De asemenea, când te duci într-un talcioc, accepți că nu există prețuri fixe și sigur, accepți negocierea, iar prețurile sunt puse ca atare. Dar când scri un anunț și specifici că prețul nu se negociază, atunci te aștepți ca oamenii care vin să vadă obiectul vânzării, au acceptat condiția de preț impusă de tine și nu te obligă să-ți pierzi vremea de geaba cu speculanți „șmecheri”. Este o chestiune de RESPECT și BUN SIMȚ. Însă noțiunile astea sunt lipsite de sens în rândul marii majorități a populației, semnalizând lacune deosebite în educație.
        .
        Și mai există ceva ce este sugerat în articol și peste care mulți „privitori” trec fără să înțeleagă. (și se mai dau și DĂȘTEPȚI prin mizeriile pe care le lasă în urma lor, comentând critic) MINCIUNA! Auzi aceleași minciuni ca argumente de vânzare, prin toate piețele, cu mărfuri de tot felul. Una este să-ți lauzi marfa și alta este să minți ca un nesimțit. Măcar de ai venii cu ceva nou, o minciună inventată de tine. Este o desconsiderare la adresa unor potențiali clienți. Este ca o etichetă „Marfa mea este pentru fraieri/proști! Eu sunt ȚEPAR de profesie și tu ești un idiot!”.

        0 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru Rover

    7 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.