Propunerea PNL pentru funcția de subprefect al Aradului a fost acceptată și urmează ca Doru Sinaci, actualul director al Bibliotecii Județene Arad, să fie „unsul”
După ultima rundă de discuții pentru stabilirea prefecților și subprefecților din întreaga țară, care a avut loc pe 1 februarie 2021, s-a „decretat” că Gheorghe Stoian va fi detronat și în locul lui, pe scaunul de prefect, va sta un reprezentant al UDMR. Ei bine, după această rundă de negocieri s-a mai decis și că există două funcții de subprefect care trebuie ocupate de PNL și USR.
Astfel, după multe negocieri, se pare că a fost ales și un subprefect care să fie „emblema” PNL și vorbim de această dată despre Doru Sinaci, actualul director al Bibliotecii Judeţene „A.D. Xenopol”, fost șef de cabinet al deputatului PSD Dorel Zăvoianu și fost ziarist la Adevărul de Arad și Observator Arădean. Cel mai probabil acest lucru se va întâmpla începând de săptămâna viitoare sau cel târziu în două săptămâni, când Doru Sinaci, propus de organizația județeană a PNL Arad, va fi numit subprefect în ședința de Guvern.
Și totuși mai există un scaun care așteaptă să fie ocupat, însă pentru a doua funcție încă nu s-a decis numele celui care urmează să stea alături de prefectul UDMR și subprefectul PNL. Teoretic, a doua funcție de subprefect trebuie ocupată de cineva din USR, însă aici se pare că există anumite discuții între USR și PLUS.
Contactat telefonic, Doru Sinaci nu a dorit să comenteze nimic.
Comentariile portalului
Hotararea aceasta este neconstitutionala, invit persoanele care vor suferi intr-adevar pe urma acesteia sa scrie avocatului poporului, presedintelui, primului ministru si mintrului de resort, poate poate s-o auzi acolo sus. (...)
Pe ăia cu asfaltul i-or scos de acolo. Dacă pe unii ii scot afară pe alții de ce nu? Parc cu topit de fer vechi.... Mai greu
Asta se intâplă cănd un amărăt de prezentator tv de mâna a doua ajunge la putere și e lingăul celor care lau pus acolo . (...)