vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivProprietarii cer o sumă mult mai mică pentru Teatrul Vechi, iar administrația minte fără să clipească – noi informații ies la iveală cu privire la negocierile pentru vânzarea imobilelor

    de Raluca Medeleanu | 18 ianuarie 2018, 3:11 PM | Investigaţii | Topic special

    9

    Oferta de vânzare există... și nu așa cum susține Primăria. În tot acest timp, în Teatrul Vechi e beznă totală (foto: Raluca Medeleanu)

    Unul dintre subiectele cele mai tergiversate din urbea noastră este, pe departe, trecerea Teatrului Vechi înapoi în proprietatea municipalității. Nu o dată am încercat să aflăm care au fost demersurile Primăriei pentru a salva primul teatru din piatră din Arad și de pe actualul teritoriu al României, o nestemată dată uitării, lăsată pradă ploilor și vântului, acoperită rușinos de un giulgiu de ochii trecătorilor. În mai 2016, am pornit o campanie de conștientizare prin care doream salvarea și reincluderea lui în proprietatea orașului, ca orice arădean să se poată bucura de această clădire emblematică. Am revenit asupra subiectului tot în luna mai, un an mai târziu, în 2017, când clădirea a împlinit exact 200 de ani de existență. De fiecare dată însă, pe lângă impresia generală că autoritățile locale nu fac suficient pentru a salva teatrul, am rămas cumva nedumeriți, cu un semn de întrebare. De parcă o bucată esențială din „puzzle” lipsea.

    Iată că am găsit bucata lipsă. Sau, mai degrabă, „bucata” ne-a găsit pe noi

    Am fost contactați de către unul dintre cei doi proprietari ai Complexului Hirschl (casa și teatrul) de pe Gheorghe Lazăr nr. 1 și nr. 3. Acesta a dorit să clarifice unele inadvertențe din povestea „propovăduită” de Primărie publicului larg. Discutând cu el, iar mai apoi verificând fiecare afirmație în parte prin documente, am ajuns la concluzia că imaginea pe care o aveam zugrăvită în minte nu era întocmai corectă.

    În rândurile ce urmează vom lua la rând fiecare neconcordanță dintre „varianta Primăriei” și „varianta proprietarului”. Vă reamintim că absolut de fiecare dată când au fost întrebați despre Teatrul Hirschl, reprezentanții Primăriei au afirmat că s-au purtat numeroase negocieri, dar că proprietarii cer o sumă fabuloasă pe clădire, sunt de neclintit, iar municipalitatea nu are acești bani. Subliniem de pe acum: primarul nu a făcut niciodată vreo referire la Complexul Hirchl, ci doar la Teatrul Hirschl. De asemenea, ne-a fost mereu dat de înțeles că proprietarii țin morțiș de preț, ba mai mult, că au tot ridicat prețul, de la un an la altul.

    Dar să începem cu o scurtă recapitulare. Așa cum am arătat în partea a doua a campaniei Special Arad, fostul Teatru Hirschl (ulterior Cinema Urania), construit de comerciantul cu același nume în 1817, a fost dezafectat definitiv în 1967, iar ultima reparație importantă a fost făcută în 1988, când i s-a reparat acoperișul. La sfârșitul anilor ’90, Centrul Cultural pentru Integrare Europeană (actualul Centru Cultural Județean) a reușit să obțină o finanțare substanțială de la Ministerul Cultelor din Austria pentru reabilitarea teatrului, dar apoi, în 2001, Consiliul Local Municipal Arad și Consiliul Județean Arad s-au războit în instanță pentru subordinea Teatrului Hirschl, iar din cauza „războiului”, la revedere finanțare austriacă! Tot atunci au apărut în peisaj și proprietarii actuali, strănepoți de-ai lui Iacob Hirschl, care au obținut casa și teatrul, iar de atunci auzim de fiecare dată aceeași placă: Primăria se luptă să obțină înapoi teatrul, dar proprietarii nu și nu.

    Neconcordanța nr.1 – Prețul pe care îl cer proprietarii

    Varianta Primăriei Arad: Teatrul Vechi costă 2,4 milioane de euro

    În anul 2013, proprietarul a depus la Primăria Arad o ofertă pentru vânzarea către municipalitate a clădirii Teatrului Vechi. Suma solicitată de acesta pentru cedarea dreptului de proprietate era de 2,4 milioane euro. În același an, au avut loc o serie de întâlniri între reprezentanții municipalității și proprietar. Dar având în vedere suma solicitată, aceste discuții nu s-au concretizat”, au declarat pentru Special Arad reprezentanții Primăriei Arad, în 4 mai 2017.

    Iar apoi: „Aduceți-vă aminte că am vrut să cumpărăm Teatrul Hirschl și proprietarul ne-a cerut 2,5 milioane euro. Vreau să știți, Teatrul Hirschl, conform evaluării, nu depășește 100 și ceva de mii de euro. E o diferență enormă între realitatea pe care o poate plăti o administrație și dorință…”, ne-a spus Gheorghe Falcă în 18 iulie 2017 .

    Varianta proprietarului: Strănepoții lui Hirschl au dorit să vândă teatrul și casa deopotrivă, au anunțat Primăria, care le-a comunicat să emită o sumă, ei au spus că nu știu cât să ceară până nu au expertiza, iar Primăria i-a încurajat să specifice pe foaia de propunere o sumă „la plezneală”, până la consultarea atât a expertizei plătite de proprietari, cât și a celei plătite de municipalitate. Dar încă de la început era vorba despre ambele proprietăți, nicidecum doar de teatru. Ulterior, au prezentat Primăriei suma reală, cea care figurează în expertiza din 6 martie 2013 (făcută pe banii proprietarului de către o firmă acreditată de Primăria municipiului Arad), care spune cam așa: Total = 1,3 milioane euro, din care casa 935 mii euro, iar teatrul 364 mii euro (!). Despre asta nu auzim niciodată nimic în nicio conferință de presă…

    Proprietarul ne-a declarat următoarele: S-a vehiculat o sumă aiurea, vă dați seama. Aveau nevoie de o sumă ca să poată bugeta. Le-am spus că nu am de unde să le dau o sumă, până nu se face o expertiză. Ei mi-au spus că oricum nu au cum să facă nicio plată – asta e și realitatea, nu se poate face o achiziție dacă nu e fundamentată – și au spus să pun pe hârtie o valoare aleatorie, că ei oricum vor face o contraexpertiză. Important e să fac și eu expertiza, iar apoi cele două se vor pune pe masă și se vor analiza. Am spus că este ok, ca atare eu am făcut expertiza asta în 6 martie 2013, pentru Gheorghe Lazăr 1-3. Oferta care s-a făcut, s-a făcut pe Complex Hirschl. În expertiză sunt trecute două sume, proiectul este foarte elaborios făcut, cu fundamentare, cu tot, dar este undeva la 1300, din care una este de 900, iar cealaltă e vreo 300 și ceva”, ne-a spus acesta.

    Vedeți, asta nu a menționat niciodată Primăria: că acei bani ar fi fost puși aleator, „provizoriu” și – MAI ALES – că suma se referă pentru DOUĂ clădiri, atât pentru Casa Hirschl, cât și pentru Teatrul Vechi. De fiecare dată când a vorbit în public despre acest subiect, Gheorghe Falcă a făcut referire în mod exclusiv la Teatrul Vechi!

    Ba mai mult, proprietarul a specificat că prin 2005-2006, în perioada în care se desfășura procesul de retrocedare cu Primăria Arad,  chiar înainte de a ajunge la Curtea Supremă, Instanța sugerase să se facă o mediere, asfel proprietarii au venit cu un act notarial de donație către municipalitate a clădirii teatrului și să păstreze doar Casa Hirschl. Dar, potrivit proprietarului, municipalitatea a refuzat acest lucru, căci era determinată să păstreze ambele clădiri în proprietate, nu doar teatrul. Astfel că proprietarul a ridicat din umeri, a zis „bye-bye” către ofertă și a rămas cu ambele clădiri. „Ei au zis că vor tot și cu asta basta. Și atunci am mers la Curtea Supremă și am câștigat”, ne-a spus proprietarul.

    Neconcordanța nr. 2 – Susținerea din partea Primăriei Arad

    Varianta Primăriei: „Noi mereu am încercat să colaborăm cu ei”

    Varianta cealaltă: Proprietarul susține că a avut întâlniri sporadice cu reprezentanții Primăriei și că de cele mai multe ori s-a trezit că bate la uși închise.

    „Legea spune că eu nu am voie să schimb destinația teatrului. Statul se chinuie ca să facă cultură. Asta este o activitate subvenționată de stat. Adică ei (n.red. municipalitatea) sunt subvenționați de stat. Eu ca persoană fizică sunt obligat să fac cultură, în condițiile în care treaba asta e subvenționată de stat… Ok, eu fac cultură. Dă-mi bani să fac cultură. Dar îmi dau bani? Nu-mi dau bani. Deci ei, pe de o parte mă obligă să mențin destinația, dar pe de alta… Dacă mă ajută să fac teatru, nicio problemă, reabilitez! Dar nu poți să mă pui să reabilitez în condițiile în care tu îmi ceri să fac teatru acolo (de unul singur – n.red.)!”, spune acesta

    O inițiativă care ar fi putut salva teatrul: Compania de Teatru Aradi Kamaraszínház

    La un moment dat, cei de la teatrul maghiar au dorit să-și desfășoare activitatea în Teatrul Hirschl, întrucât nu aveau un sediu. Astfel, și-au dorit realizarea unui parteneriat prin care ei să aducă fonduri ca să reabiliteze clădirea contra acordului de a sta acolo pe un termen de 20-30 de ani. Proiectul însă nu s-a mai materializat, fiind prea „întortocheată” situația documentelor cu concesionarea clădirii.

    A fost o tentativă de colaborare cu administrația locală care însă a rămas „în aer”

    Potrivit proprietarului, după ce s-a încheiat parteneriatul pe care l-a avut cu Casa de Cultură (perioadă în care, cu toate că nu s-a reușit vreo reabilitare, se făceau acolo activități culturale – amintiți-vă și de Festivalul de Teatru Underground), ar fi existat o tentativă de a realiza un parteneriat public-privat, prin anii 2010, prin care Primăria ar fi beneficiat de spațiul teatrului, contra condiției de a încerca să reabiliteze clădirea. După semnarea parteneriatului, fără nicio explicație suplimentară, pe întreaga înțelegere s-a așternut uitarea.

    „Noi ne-am dat acceptul, dar a murit în fașă, adică s-a născut mort. După ce am făcut hârtia la notar, am stat bine merci că doară, doară… Dar nu a mai fost nimic. Și a fost ultimul meu contract cu administrația locală, căci am văzut lipsă de seriozitate. Mă rog, am bătut la ușile lor o vreme, dar nu am reușit. Chiar am încercat să fac lucrul acesta, pentru că și pentru mine este o cărămidă în spate. Într-adevăr arată cum arată, a trecut perioada care a trecut peste el. Dacă nu s-ar fi apucat de el, ar fi arătat mult mai bine” (n.red. – se referă la reabilitarea care nu a mai fost dusă la bun sfârșit, când Ministerul Cultelor din Austria și-a oprit partea de finanțare după ce s-a depășit termenul contractului din partea autorităților locale arădene, în 2001. Astfel, toți pereții teatrului au fost rașchetați până la cărămidă, apoi lăsați așa).

    Neconcordanța nr. 3 – Împrumutul pentru proprietarii care vor să-și reabiliteze clădirile istorice

    O neconcordanță pe care Special Arad a observat-o nu doar în cazul Teatrului Hirschl, ci și în cazul altor clădiri istorice din centrul orașului: am fost informați de mai mulți proprietari ai clădirilor din zona protejată că au dorit să beneficieze de acel împrumut financiar pe o perioadă de 5-10 ani, dar că nu au primit niciun sprijin din partea Primăriei.

    E interesant că pe de-o parte arhitectul șef al orașului, Radu Drăgan, ne-a spus că există 500 mii lei bugetați pentru aceste împrumuturi, iar pe de altă parte proprietarii clădirilor istorice susțin că le-a fost comunicat că nu există niciun fond la ora actuală. Avem informații chiar că nu ar exista pregătit nici măcar un formular! Cu toate acestea, primarul a emis numeroase comunicate de presă prin care încurajează oamenii să-și reabiliteze clădirile cu sprijinul municipalității, iar cei care nu își reabilitează clădirile deteriorate, vor plăti cu 500% mai mult impozit pe clădire.

    Cam același lucru s-a întâmplat și în cazul cererii făcute pentru reabilitarea Teatrului Hirshl:

    Primarul nostru s-a lăudat acum vreo 2 ani că sunt 3 milioane de euro pentru proprietarii de clădiri. Am invitația de la Primărie de acum din vară, ne-au chemat din nou pe toți proprietarii din zona aceasta (…) Politica pumnului în gură, 500% (n.red. supraimpozitarea). Mi s-a părut deplasat. Eu vreau să mă apuc de Gh.Lazăr 1, să fac fațada, acoperișul… ”. Acesta ne-a spus că a depus cerere de finanțare, dar i s-a dat de înțeles că nu sunt bani. Ținând cont că Teatrul Vechi este monument istoric, nu doar o simplă clădire în aria protejată, ar trebui să aibă prioritate zero, să fie pusă înaintea multor alte clădiri de pe listă, nu așa ar fi normal? Rămâne de văzut dacă i se va răspunde cererii. Momentan nu a primit niciun răspuns oficial.

    Necondordanța nr.4 – Cea mai cea dintre toate:

    în vară, proprietarii au trimis Primăriei o nouă ofertă de preț despre care nimeni nu vorbește nimic 

    Știți că proprietarii Teatrului Hirschl au trimis în august o nouă ofertă de preț Primăriei?” – am lansat această întrebare unor consilieri locali municipali chiar săptămâna acesta. Au dat din cap negativ. Întrebarea am pus-o în contextul în care, în cadrul ședinței CLM din 17 ianuarie 2018, s-a ridicat problema Cazinoului. Deși consilierii și-au exprimat în unanimitate dorința ca Primăria să cumpere clădirea fostului Cazino, aparent nu s-a făcut niciun demers, căci a expirat perioada dreptului de preempţiune, așa că…. Primăria poate să spună „adio” Cazinoului. De asemenea, se vorbește că deja s-ar fi vândut clădirea, dar nimeni nu a știut să spună nimic concret în acest sens. Așa, Aradul a mai pierdut încă o clădire importantă de patrimoniu.

    Închidem această paranteză și revenim la Teatrul Hirshl. O ultimă ofertă de preț făcută, de această dată doar pentru clădirea teatrului, fără casa de lângă, a fost depusă în data de 10 august 2017 la Primăria Arad. A primit numărul de înregistrare 53794 din 16 august 2017. Prețul este cu muuuuuult mai mic decât cei 2,5 milioane de euro pe care îi tot scoate la înaintare primarul.

    „Vă propunem suma de 460.000 euro ce se compune din prețul care reiese din evaluarea tehnică făcută de una dintre cele trei firme acreditate de Primăria municipiului Arad în anul 2013, plus diferența de evaluare din 2013-2017” – august 2017

    Momentan, încă există posibilitatea ca Teatrul Hirschl să intre din nou în posesia municipalității, iar astfel să fie reabilitat, salvat. Dar numai dacă s-ar dori acest lucru.

    Însă, privind în retrospectivă, pare că nu s-a dorit niciodată cu adevărat acest lucru. Ni s-a aruncat doar praf în ochi. Vorbe goale fără nicio acțiune.

    Proprietarii nu au primit nici până la această oră, ianuarie 2018, vreun răspuns.

    Ce credeți, îl vor primi?

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ei ia să(-l) fi luat copropietar (cel puțin 50-50) pe cineva din „La Familia” falcă (interpuși sau firme fantomă)?!
      Tranzacția ar fi fost de mult perfectată la suma „la plezneală/provizorie”. Proprietarul nu a înțeles mesajul lui falcă, de la bun început.
      falcă nu face nimic în târgul ăsta prăfuit de vreme, dacă el personal nu are de câștigat.
      Cu tot respectul. Cine nu a înțeles această realitate arădeană? … copiii și găinile bete.

      +14 voturi
      +1
      -1
        • Trebuie să fac niște rectificări la intervenția anterioară.
          1. Concluzia mea era depreciativă la metoda de „lucru” a „Familiei” și metodelor mafiote cu care se menține la Putere.
          2. Nu am încercat prin ironie să jignesc proprietarul, sau autoarea articolului.
          3. Respect atât autoarea cât și alegerile făcute de proprietar. Probabil în locul lui și eu ași fi procedat la fel.
          „Există o diferență între a înțelege ceva și a accepta 🙂” – Absolut! Dar eu am vrut, (fiindcă pot) să subliniez de fapt, care ar fi putut să fie alternativa ce pare că funcționează. Fără complicații și chiar fără urmări pentru făptuitori. Doar știm cum a fost făcută Renumita Licitație/Vânzare a terenurilor de la fostă Fabrică de Zahăr, ( „Legal” 😉 … bine înțeles!) sau cum a fost perfectat, „Legal”, din nou bine înțeles, schimbul de locuință a „Familiei” de la apartament de bloc la casă, cu ocazia aceeași Licitații.
          Legal de Fraudulos! … dar fără urmări. Extrem de profitabil pentru ambele părți implicate.

          +6 voturi
          +1
          -1

    Lasa un raspuns pentru Raluca Medeleanu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.