sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Proiectul Centurii de Est e doar pe lista de rezervă a ADR Vest. Se caută surse de finanțare

    de Raluca Medeleanu | 26 iunie 2020, 11:55 AM | Administraţie | Recomandările editorilor

    4

    Planşă a proiectului „Modernizare DJ 709G” (foto: arq.ro)

    Așa cum anunțam, consilierii locali municipali au supus la vot joi Planul Urbanistic Zonal pentru realizarea centurii de Est (utlima „bucată” lipsă de drum care urmează să închidă inelul de centură a Aradului). Planul a fost acceptat cu unanimitate de voturi, însă asta nu înseamnă că trebuie să ne bucurăm prea repede. Este doar un pas, din mulți alții care trebuie făcuți până când acesta devine realitate.

    Consiliul Județean Arad intenționează să realizeze investiția din bani europeni, iar în acest sens proiectul a fost depus și acceptat la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Vest în 2018, pentru a primi finanțarea prin Programul Operaţional Regional 2014-2020: Axa 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională.

    În aprilie, anul acesta, CJA a emis un comunicat de presă prin care ne garantau că se primesc banii europeni, astfel că am contactat ADR Vest pentru a afla în cât timp va putea CJA să și publice anunțul de căutare a unui constructor, ca să înceapă lucrările. Răspunsul primit nu a fost atât de clar.

    Reprezentanții ADR Vest ne-au informat că proiectul nu a fost propriu-zis declarat câștigător încă. Da, e adevărat, a fost acceptat, însă momentan se află doar pe lista de rezervă. La ora actuală, Agenția este în procesul de identificare a surselor de finanțare. Estimativ, se crede că acest lucru va mai dura încă aproximativ 2 luni, dar șansele par să fie totuși în favoarea proiectului. Întrebându-i dacă sunt de părere că există vreo șansă ca proiectul să nu primească banii, aceștia păreau convinși că vor găsi o sursă de finanțare. Vorbim de o investiție estimată la 38 de milioane de euro. Totuși, nu ar exista motive de îngrijorare, ci doar întârzieri, ne-au asigurat aceștia.

    În orice caz, dat fiind faptul că și în cel mai bun scenariu, dacă licitația ar fi pornită anul acesta, de cele mai multe ori nici licitațiile nu merg „ca unse”. Adesea se întâmplă ca firmele să se conteste între ele, sau chiar să nu se înscrie nicio firmă. Iar apoi, tronsolul chiar dacă va avea doar 11 kilometri, suntem bine obișnuiți cu viteza în care astfel de lucrări se execută. Arădenii vor avea parte de o nouă rută ocolitoare (de la Vladimirescu, la Fântânele) doar peste câțiva ani.

    Citește și:

    Încă un pas spre realizarea Centurii de Est Arad și un nou pod peste Mureș, la Fântânele

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. guvernul a facut autostrada, Aradul si-a batut joc de cetatenii din GAI care platesc taxe si impozite, Oradea are centura in regim de autostrada facuta de primarie, de 20 ani primaria Arad a semnat ca este de acord ca centura sa treaca prin GAI fara sa intrebe cetatenii daca sunt de acord, daca eu vreau sa fac ceva pe proprietatea mea trebuie sa am aprobarea primariei + a vecinilor, primaria Arad nu are nevoie de nici-o aprobare este corect asa?

      +2 voturi
      +1
      -1
    2. O lucrare oricum absolut inutila, probabil sunt niste detinatori de terenuri acolo care trebuie sa incaseze grosul. Nu poti vorbi de inchiderea inelului de centura al Aradului, cand centura trece prin centrul unui cartier de case, Gai, intr-o zona foarte aglomerata. Deasemenea, cat timp nu ai pasaj in Micalaca, este 0 barat! Trebuie construit inel de centura care sa ocoleasca Gaiul, nu acolo in camp, care leaga Dn7 de drumul vechi al Timisorii. Rolul unei centuri este sa scoata traficul greu din oras, ori la ora asta nici dracu nu mai merge de la Deva la Timisoara prin Arad, pe Dn7, ca sa il ajute legatura aia. Dar, na, dupa cum ziceam, acolo probabil are teren cine trebuie!

      +2 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru javre ordinare

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.