Proiect pentru dezvoltarea unei noi zone de servicii și depozitare la marginea Aradului
La ieșirea din municipiul Arad, pe drumul spre Zădăreni, se pregătește construirea unei noi zone de dezvoltare economică. Un investitor local a depus la Primărie documentația necesară pentru transformarea a două terenuri aflate acum în extravilan din teren arabil în spațiu destinat industriei ușoare nepoluante, depozitării și serviciilor.
Proiectul, care ocupă aproape 5 hectare, este realizat de firma Geometrica SRL și a fost analizat de specialiștii Primăriei. Aceștia au dat avize favorabile, astfel că planul urmează să fie votat de Consiliul Local, după perioada de consultare publică, conform legii.
Dacă proiectul trece de vot, pe teren vor putea fi ridicate hale industriale, magazine, birouri sau alte afaceri care nu poluează. Înălțimea clădirilor va fi limitată la maximum două etaje (maxim 20 de metri). De asemenea, fiecare viitoare investiție va trebui să asigure locuri de parcare pe propriul teren și să respecte distanțele de siguranță față de drumul județean și calea ferată.
Planul include și reguli legate de mediu: cel puțin 20% din suprafața fiecărui teren va trebui amenajată ca spațiu verde. De asemenea, investitorul va fi responsabil să realizeze toate rețelele de utilități (apă, canalizare, electricitate și gaze) înainte ca noile construcții să fie autorizate.
În documentație se menționează că zona este amplasată avantajos, între drumul județean Arad-Zădăreni și linia ferată Arad–Periam, ceea ce ar putea facilita transportul mărfurilor și accesul firmelor.
Proiectul este acum la faza de transparență decizională, până la acest punct Primăria considerând că documentația este completă și potrivită pentru aprobarea în Consiliul Local.
Cetățenii interesați de studierea proiectului au posibilitatea să citească întreaga documentație online, la acest link, iar apoi pot transmite opinii sau propuneri de modificare, pe adresa de mail [email protected] , până la data de 8 decembrie 2025.
După acea perioadă, următorul pas va fi supunerea la vot în Consiliul Local Municipal, unde și consilierii pot aduce diferite amendamente proiectului. Dacă votul va fi favorabil, zona ar deveni în următorii ani „un nou pol de activitate economică la intrarea în Arad”.
Citește și:
Costurile sălii de sport de la „Edufort” ar urma să crească cu 34%, potrivit devizului Primăriei
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)