marþi, 22 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Profu’ zăpăcit de la „Românii au talent” vine la Arad

    de Special Arad | 22 aprilie 2025, 11:05 AM | Cultură | Știri Arad

    0

    Teatrul de Marionete din Arad va găzdui show-ul interactiv „Profu’ zăpăcit”, jucat de actorul Șerban Borda, unul dintre cei mai haioși „dascăli”.

    Evenimentul va avea loc vineri, 25 aprilie, de la ora 18:00.

    „Profu’ zăpăcit” e un spectacol inedit și educativ, în care spectatorii (elevi, profesori, aparținători, etc.) își pot verifica, sau pot să își însușească, după caz, cunoștințe elementare de fizică și chimie în cadrul unui show interactiv, susținut de Profu’ zăpăcit.

    Descrierea evenimentului: „Spectacolul va prezenta practic câteva experimente fizice și chimice, vom învăța ce este forța centripetă, principiul Bernoulli , cine a fost Sir Isaac Newton, ce este comprimarea și dilatarea, de ce ne subțiază heliul vocea, vom încerca să facem aerul vizibil și ne vom lupta cu un tun de aer, vom vedea ce se întâmplă cu obiecte scufundate în azot lichid la -196 de grade Celsius, dar și ce se întâmplă dacă punem Azot lichid într-un flacon pe care îl sigilăm, ne vom distra cu… hârtia igienică și o vom folosi pentru… un experiment științific, dar… vom face și pastă de dinți pentru elefant și vom arunca în aer 3000 de mingi colorate. E un spectacol exploziv, plin de culoare, care îți va rămâne foarte multă vreme întipărit în memorie. Și bineînțeles că după spectacol îți vei putea face fotografii cu Profu’ zăpăcit”.

    Profu’ zăpăcit a făcut senzație în emisiunea „Românii au talent”, la Pro TV, în luna februarie a acestui an.

    Spectacol recomandat pentru copii +7 ani.

    Biletele se găsesc online pe ambilet.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.