Probleme la o școală din județul Arad! DSP a suspendat activitatea unui chioșc după ce a descoperit deficiențe
Activitatea unui chioșc care funcționa în incinta școlii gimnaziale din Sântana a fost suspendată. Se pare că totul a plecat după ce mai mulți copii au acuzat stări de vomă și diaree.
De aici și până la un control al celor de la DSP Arad a durat foarte puțin. Inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică s-au deplasat la Sântana și după un control au decis să aplice o sancțiune contravențională și suspendarea activității chioșcului, informație confirmată chiar de directorul DSP Arad, Constantin Cătană.
„Într-adevăr, a fost vorba de câțiva copii care au lipsit de la școală, dar nu putem să spunem că starea de sănătate a acestor copii are sau nu legătură cu produsele achiziționate de la chioșc. În urma unui control au fost depistate mai multe deficiențe și pentru asta s-a luat măsura unei sancțiuni contravenționale dar și suspendarea activității”, ne spune Constantin Cătană, directorul DSP Arad.
Chioșcul functiona fără autorizație și fără contract cu Primăria Sântana sau cu școala. Astăzi, chioșcul a fost mutat în afara incintei școlii.
Comentariile portalului
Sunteți o comentatoare de bază și de elită a publicației noastre, vă răspund la ceea ce ne privește direct: avem o politică de moderare a comentariilor (...)
Cunosc cel puțin trei ninja din poza. Simplu! Greață efectiv! Aveam eu bănuieli mele, ei se jurau ca usturoi nu mănâncă dar gura le miroase. Halal (...)
A mai ramas asa…o mica reduta aceasta publicatie online pe care n-au reusit s-o anihileze politicienii a caror singura doctrina e puterea si inavutirea. Ne-a “durut” cenzura cand o (...)