Pe primul loc: Ususău, aproape 70% dintre votanți au pus ștampila pe George Simion! Târnova și Secusigiu ocupă locurile 2 și 3





Cel mai mare procent obținut de candidatul AUR, George Simion, în județul Arad, la turul I al alegerilor prezidențiale, a fost înregistrat la Ususău, unde aproape 70% dintre votanți au pus ștampila în dreptul numelui său.
Este vorba despre 69,41% dintre votanții din această localitate care au optat pentru candidatul AUR, mai exact 379 de alegători. Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, a obținut doar 61 de voturi (11,17%), iar Victor Ponta s-a clasat pe locul al treilea cu 48 de voturi (8,79%).
Candidatul independent Nicușor Dan a reușit să obțină aici doar 25 de voturi (4,58%), clasându-se pe locul al patrulea.
La Ususău au fost organizate patru secții de votare, iar numărătoarea voturilor a fost încheiată.
Târnova, cu 68,51% dintre voturi exprimate în favoarea candidatului AUR, ocupă locul al doilea în acest top al localităților din județul Arad unde George Simion a obținut cele mai mari procente. Locurile doi și trei în Târnova au fost ocupate de Crin Antonescu și Victor Ponta. Nicușor Dan s-a clasat pe locul al patrulea, cu doar 3,79% din voturile valabil exprimate.
Locul al treilea în clasamentul județean revine localității Secusigiu: 67,23% dintre alegători au votat aici cu George Simion, Victor Ponta clasându-se pe locul al doilea (cu 12,2% dintre voturi), iar Crin Antonescu coborând pe locul al treilea (cu 8,94%). Nicușor Dan a ocupat din nou locul al patrulea, cu un procent de 7%.
La nivelul județului Arad, George Simion conduce detașat în topul preferințelor alegătorilor, cu aproape 50% dintre voturile valabil exprimate. Pe locul al doilea se situează Crin Antonescu, care nu a reușit să adune nici jumătate din voturile obținute de candidatul AUR.
Citește și:
George Simion are 48% în județul Arad, după numărarea a 52% dintre buletinele de vot
Comentariile portalului
Sunt deja circa 70.000 de voturi in plus pentru Nicusor Dan! Mai avem o sansa! Este mai mult decat neplacuta realitatea pe care o arata votul aradenilor! Firesc votul de blam (...)
Să folosești tragedia unei familii pentru a scrie un comentariu total deplasat, în care acuzi voalat că UE este entitatea vinovată cumva, asta arată că ești un ***** uman ******. (...)
A mai fost unu președinte în seara de duminica, pana luni 😂😂😂