joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Primarul ne asigură: într-un fel sau altul, vom avea două parcări subterane în centrul Aradului

    de Raluca Medeleanu | 18 septembrie 2018, 2:32 PM | Administraţie

    19

    După ce a inclus pe ordinea de zi a ședințelor de Consiliu Local Municipal de șase ori deja proiectul de hotărâre ce vizează realizarea prin concesiune a unei parcări subterane în Piața Avram Iancu și de fiecare dată consilierii opoziției au votat negativ, primarul Gheorghe Falcă a hotărât că vinerea aceasta va încerca pentru ultima oară să supună votului acest proiect, iar dacă nici acum nu va avea un rezultat pozitiv, va schimba strategia și va înainta procedura pentru a construi parcarea din bugetul Aradului. Aceeași decizie privind concesiunea vs. investiția din fondurile orașului privește și parcarea subterană planificată sub piața Catedralei Vechi. De ce e atât de sigur primarul că varianta cu finanțarea din buget local va trece de votul consilierilor? Simplu: pentru o concesiune era nevoie de vot pozitiv din partea a două treimi a consilierilor, așa în schimb e nevoie de o majoritate simplă, mai exact doar de jumătate plus unul dintre consilieri prezenți (adică este suficint votul consilierilor care nu se află în opoziție).

    Gheorghe Falcă a făcut astăzi publice schițele care ne arată cum va arătea noua piață pietonală care va lua locul pieței agroalimentare existente la ora actuală în fața Catedralei Vechi. Primarul a spus că, deși piața permanentă va fi desființată, iar hala agroalimentară relocată într-o altă parte a orașului, s-a luat decizia să se păstreze în spațiul respectiv o piață ambulantă, asemenea celor din orașele europene, care va funcționa o dată pe săptămână, sâmbăta, de dimineață până la ora 15, după care spațiul se va curăța și va rămâne doar pietonal.

    Viitoarea piață pietonală va fi prevăzută cu o fântână în mijloc, care reproduce forma de semicerc șerpuit pe care o are râul Mureș la noi în oraș, iar în mijlocul său, apa va trece printr-o formă care imită Cetatea Aradului. Astfel că văzută din aer, piața va avea o reproducere a emblemei Aradului.

    Parcarea subterană va avea acces din patru colțuri: o intrare va fi din colțul din stânga (în dreptul str. Vasle Goldiș), cu o ieșire în diagonală, către str. Ioan Russu-Șirianu, iar o altă intrare va fi dinspre str. Academia Teologică, cu o ieșire tot în diagonală, înspre str. Ecaterina Teodoroiu.

    viitoarea piata catedralei pietonala schiță cu viitoarea piață pietonală din fața Catedralei Vechi

    viitoarea parcare piata catedralei schiță a viitoarei parcări subterane din Piața Catedralei

    Primarul a afirmat că a considerat importantă realizarea unei concesiuni pentru ca astfel cheltuiala lucrărilor să fie făcută printr-un capital privat, însă dacă nici vineri nu vor trece proiectele celor două parcări, s-a hotărât și va face aceste lucrări din bugetul Aradului. Studiile sunt făcute pentru ambele parcări, astfel că tot ce rămâne de făcut e să dea drumul apoi la procedura de licitație pentru a alege un constructor, iar după acest pas se preconizează ca în aproximativ șase luni sau maxim un an să înceapă lucrările propriu-zise.

    Pentru ambele șantiere, perioada de execuție este estimată la 24 de luni, astfel că Falcă asigură arădenii că până în anul 2021 centrul orașului va avea atât două parcări subterane cu o capacitate totală de 700 de locuri, cât și două piețe pietonale pentru a înfrumuseța aspectul orașului.

    Întrebat fiind de soarta statuii din Piața Avram Iancu, acesta a spus că va fi relocată, însă nu a știut să indice locul, căci decizia o va lăsa „pe mâna specialiștilor”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Și de ce ași parca eu mașina în parcarea lui falcă din Piața Mare? Mai ales că n-o să fie gratis.
      Credeți că SUV-arii și BMW-iștii o să-și lase „obiectele de fală maximă” în parcarea subterană (unde la naiba, nu le vede nimeni) și perpedes o sa purceadă la vizitarea teraselor „en vouge”? … când or zbura porcii! Ce vreau să zic este că „problemele actuale” vor persista și după darea în folosință a parcării.

      Este o investiție tipică din epoca „filfizonului” papagal (dar atenție tănăr nu mai este), ca bani mulți să ajungă în buzunarul lui. Nimeni nu are nevoie de o parcare subterană în Piața Mare.
      O megalomanie fără rost ca podul pietonal ce pornește de nicăieri și duce aiurea, construit ca și tancuri să treacă pe el. Aiureli din partea unui inginer paranoid ce cheltuiește acolo unde iese el cel mai bine financiar, nu fiindcă cetățenii or avea foloase în urma investiției.

      +1 voturi
      +1
      -1
    2. Cel mai bine este sa fie realizata din bugetul local, oricum exista excedentul bugetar care ne permite asta, iar banii colectati din parcari se vor intoarce tot in bugetul local astfel se amortizeaza investitia. Ma doare ca suntem atat de ingusti la minte incat sa blocam o investitie care aduce numai beneficii si creste nivelul de civilizatie. De ce sa avem spatii pietonale si parcari subterane ca in Oradea? Cand putem avea o piata jegoasa si plina de tigani.

      +9 voturi
      +1
      -1
      • Auzi Ioane?! … țiganii sunt tot ai noștrii, iar JEGUL ne aparține și el. Atâta știm! Să dăm vina pe țigani și propriul jeg. Când de fapt este vorba de educație și viziuni adevărat reale și NECESARE.
        Iar dacă te doare…? Caută-te de durere la un doctor.

        Nu spun că ceea ce avem, este Bun! Nu sunt de acord nici eu de felul în care este administrată și arată Piața Mare. Dar!!!! Este folositoare. Ce o să avem o să fie tot la fel de folositoare? Cui? Că ceea ce avem acum folosește oamenilor „simplii” și mai ales pesionarilor cu pensii mici. Tu chiar îl crezi pe Olteanul de la Brad că ce vrea el el este in linie cu pastrarea specificului Arădean???
        Sau ești si tu un Ion de o venit să mânce o piță din mâna prealuminatului Alibaba de Brad?
        Administrația actuală nu este în stare de peste zece ani sa implementeze un proiect acceptat de toată lumea, de „Revitalizare și Regenerare a clădirilor istorice de pe centrul Aradului”!!! Ne cad în cap ornamentele clădirilor și tencuiala.

        Schimbând profilul Pieții Mari, de către un oltean hoț, nu o să fie mai multă „civilizație” în Arad. Asta ți-o GARANTEZ!!!

        --11 voturi
        +1
        -1
        • @peterpan:
          …eterna problema a „pesionarilor cu pensii mici”…bai frate da’ numa’ astia exista-n tara asta de rahat?

          Piata aia este infecta…este strigator la cer ca in secolul 21 sa ai in fata unei catedrale un asemenea talcioc! Dupa gandirea ta ar trebui facuta una si la Podgoria…in fata catedralei…acolo nu-s pensionari cu pensii mici? Aia de unde isi cumpara paradaicile? Ce profil are piata mare? Pe bune voi judecati inainte sau va toarna Dumnezo pe toti pe net?

          Apoi omu’ si-a spus o parere…si gata il faceti omu’ lu’ falca! Repede trebuie jignit, terfelit! Cum isi permite ? Mentalitate de roman !
          In fine…ce legatura are locul unde s-a nascut primaru’ ? Falca este in toate felurile? Foarte bine! …da’ ce legatura are locu’ nasterii mah „aradeanule” ? Esti tu mai om ca te-ai nascut aci?

          Aceleasi discutii de rahat au fost si cand s-a mutat „pompierilor”…numa’ atunci n-avea tot retardu’ net! Ca va fi sfarsitu’ lumii,ca „bozgorii” nu merita locu’ ala, ca unde vei mai merge sa cumperi, ca era o piata cu traditie…a murit cineva? Eu sper ca generatia ta sa se duca o data dracu’ pt ca sincer oameni mai obtuzi ca cei de varsta voastra nu cred sa fi vazut nicaieri pe net ! Va asemenati întrucâtva cu fanaticii din Italia da’ pe langa voi sunt mici copii! La voi nationalismu’ vine din prostie, ingamfare si lipsa culturii generale! Practic ati ramas in anii ’70-’80 si nu vreti nici de al dracu sa evoluati!

          +3 voturi
          +1
          -1
      • Ba Ioane, nu fii Gheorghe!
        Aici nu este vorba de civilizatie. Aici e vorba de chestii …!? Par examplu: de bani, de comisioane, de taiat panglici, de servit gastile de partid si alte civilizatii de astea de factura bolsevica (chestii bagate pe gatul oamenilor cu forta, inutile, foarte scumpe, de un bun gust discutabil si la un nivel de calitate a executiilor absolut infect – vezi Metianu, ba Gheorghe).
        In alta ordine de idei:
        – nevoie locurilor de parcare in mintea micuta si chinuita a noului Aradean (manelist, incult, grandoman, orgolios, prost si fraier – arhetipul votantului fanatic portocaliu) sunt cam asa:
        – sa am loc de parcare la bolidul/coaja exact in fata la buticu sau terasa unde vrea sufletul meu sa bea un ceai sau o cafă. Profilul asta de cocalar nu rezoneaza cu mersul pe jos din piata catedralei pana pe Corso.
        Un nivel superior de civilizatie l-ar reprezenta trendul intoarcerii la natura, la simplitate, la miscare, sanatate etc. Adica ceva ce nu este pentru cocalari, pentru Gheorgehe ci pentru cei mai cu bun simt dintre noi (din pacate tot mai putini).
        Eu as interzice circulatia oricaor mijloace de transport individuale intre orele 05,00 si 02,00 si in locul betoanelor (care reprezinta nivelul de cultura edilitara a țărănoilor marcați de o viață mizeră în care s-au căcat la buda din curte la care ca să ajungă, au trebuit să parcurgă distanțe de zeci de metri prin frig, noroaie și stoluri de țânțari) aș amenaja tot orașul ca pe un parc.
        In loc de piete de promenada infecte ca strada Metianu as amenaja terenuri de sport publice, terenuri multisport, gratuite, cam cate 10 in fiecare cartier.

        --1 voturi
        +1
        -1
        • @cucurigu:
          „manelist, incult, grandoman, orgolios, prost si fraier arhetipul votantului fanatic portocaliu”…sa mori tu? Si cel rosu cum e? Civilizat si doritor de natura? Bah ne lasi? Ia zi frate cat ai primit pt acest post? Sau te prostituezi gratis?
          Tu ai interzice „circulatia oricaror mijloace de transport individuale” ? Pai normal ca ai interzice pentru ca esti la stadiul de gibon(nu degeaba idolatrizezi un pavian)…Aradul are nevoie de parcuri…multe si mari…da’ asta n-are legatura cu elucubratiile dictatoriale ce-ti puie tie mintea!

          Faptu’ ca tu nu esti in rezonanta cu noii aradeni nu inseamna ca toti suntem cocalari!
          Din cei ce detin masini in Arad doar o mica parte isi parcheaza „bolidul/coaja exact in fata la buticu sau terasa unde vrea sufletul meu sa bea un ceai sau o cafă”…restu-s oameni ca tine,oameni simplii. Nu le vezi pentru ca esti mic si limitat si atunci totul iti pare mare!
          De fapt, generalizezi pentru ca atat poti…in copilarie erai fraieru’ cu cosuri ce-si lua picioare-n cur si acum la batranete este neinteles, acru si plin de ura pe tot ce nu e asa cum tu ti-ai dori! Sa-ti dea lacrimile nu alta!
          Oameni ca tine trebuiesc dusi in sihastrie in natura pentru ca psihicu’ v-a cedat demult si nu va dati seama! Acolo vei putea avea si liniste si ai putea „interzice circulatia oricaor mijloace de transport individuale intre” ce ore ar vrea creierasu’ tau dus pe copca! Pana atunci…stai chill…

          In fine nu-s portocaliu deci nu-ti obosi intelectu’ …de fapt atat cei orange cat si cei ca tine ar trebui dusi la cules de ceapa…sa sugeti ceapa! Mentalitatile vi se aseamana chiar daca culorile preferate difera!

          --4 voturi
          +1
          -1
          • asa mi-ar place sa-ti vad fata ta de telectual cocalar portocaliu, sa vad ce fel de incult care stie sa scrie esti?
            Mai desteptule care esti, indiferent de ce-ti place tie, care sunt valorile sau nonvalorile care te reprezinta, oricare ti-ar fi ambitiile si visele de preamarire, oricat ai crede ca exista lucruri care tie ti se cuvin si la altii de o conditie mai umila nu, sa stii ca lumea asta se bazeaza pe realitatea obiectiva si nu pe moravuri conjuncturale de doi bani.
            Tu iti vrei Aradul ala cu mult beton si asfalt, cu parcari mii, etajate si supraetajate, cu masini bengoase, cu fetite tencuite de fond de ten, virgine a treia oara de la himenoplastii?
            Hai sa te intreb mai cocalar portocaliu, pentru cine vrei tu asa un Arad, pentru poftele tale de tinerel rasfatat sau pentru viitorul copiilor tai, ai tu vreo responsabilitate pe planeta asta sau esti doar tu si buricul pamantului?
            NU cred ca-ti doresti sa ai de trait atatea sute de ani, cate voturi am dat eu la PSD. Maine ai fi mort.

            --7 voturi
            +1
            -1
            • …mai iesi in lume stimabile si ai sa vezi ca atat parcarile cat si parcurile sau terasele cu „fetite tencuite de fond de ten ” „salasluiesc” in buna pace daca sunt facute cu cap! Nu e vina nimanui ca tu esti ramas in urma…Iesi, documenteaza-te si daca nu-ti permite pensia in loc sa stai ca fraieru’ sa arunci cu insulte du-te lake cu street-view prin orase occidentale si ai sa vezi ca esti slab informat si ramas cu intelectu’ in secolu’ 19 ! Atat! Politica aradeana ma lasa rece…Pricepi frate iepure? …asa ca daca esti mai inteligent o dai mai scurta cu portocaliu’ ! Sunt la fel de curios daca te trazneste maine cum sunt si de falca!

              Restu’ sunt basme si frustrari de ale tale legate de supadoza de prostamol! Permite-mi dara sa le ignor! ok?
              Ciao-ciao!

              --2 voturi
              +1
              -1
          • Bai, da ce dreptate ai! Nici macar nu-ti dai seama ca esti asa de prost ca nici n-ai cum sa-ti dai seama ca esti prost! O biata mortaciune care nici nu-si poate imagina viata fara binefacerile tehnologice si fara masina lui de agatat.
            Hai zi-ne smechere ce masina ai ! Impresioneaza-ne!

            0 voturi
            +1
            -1
        • @cucurigu
          Da este exact și pozitia mea si de la ea am plecat în comentariile anterioare.
          Ca arădean, trup și suflet, nu pot să nu reacționez, când „fierar-betoniști”, olteni brădeni, strică ce alții au construit și vor să manelizeze un oraș ce era renumit în toată România. Piața Mare, a fost un asemenea reper în peisajul urbanistic al Aradului.
          Toate halele alimentare vechi, din mai toate orașele europene NROMALE LA CAP, sunt în continuare ceea ce au fost menite a fi de la bun început. „Proștii”, administratori ai orașelor respective, nici măcar nu au auzit de piramide și parcări subterane. Le-au ferchezuit un pic și hops, au devenit dintr-o dată puncte extrem de atractive pe harta turistică a orașelor. Să nu mai vorbim de funcționalitatea lor.

          Pseudo patrioți locali, de tipul „arădean”&Co., niște sărmani frustrați de propria viață dusă în lumea virtuală, primari „ciocoi”, ce nu-și mai încap în piele că au ajuns prin înșelătorii să-și permită țoale de marcă, casă de milioane de euro și ceasuri de zeci de mii de euroi, înjură și jignesc pe toată lumea care au o părere ce nu se aliniază la strategia lor de a distruge orice normalitate de bun simț. Vorbim de tradiții și tradiționalism?! Dar se distrug tradiții și embleme ale Aradului pe bandă rulantă. Nu există respect pentru ce au găsit, atunci când au călcat pentru prima oară în acest, fost cochet orășel al regiunii de vest. O actuală RUINĂ.

          Și te rog, nu înceta ați spune opiniile, doar că există un „arădean”&Co ce înjură și jignesc. Ignorăi! Lor le plac să se bălăcăie laolaltă cu porcii. Să porți dialog cu ei trebuie să „grohăi” și tu la fel. Ori nu este nevoie. Ce avem de spus este adevărul și nu Facknews-uri. 🙂

          --3 voturi
          +1
          -1
    3. Seriosi, implicati si rigurosi.

      Nu cred ca un proiect de o asemenea amploare se va realiza de curand in Arad, daramite in 24 de luni, avand in vedere ca alte proiecte mult mai simple ca si executie au intampinat probleme majore (stadion, pasaje, infrastructura, etc.)Desene tehnice putem face oricand chiar in variante futuriste.Asistam la o alta poveste cu iz spectaculos care nu va avea nicio finalitate.Cand vorbim de o parcare subterana cu 588 de locuri nu e simplu.Mai adaugam cealalta parcare de 261 de locuri si putem spune ca, daca se vor realiza, vom fi spectacol in UE.Cate niveluri va avea fiecare parcare?Ca si exemplu, parcarea subterana de la Universitate din Bucuresti are 425 de locuri si este pe 3 niveluri.Raman la parerea ca sunt doar povesti 100%, e un proiect bun, dar ii depaseste.Sa le uram celor din administratie spor la treaba si sa vedem ce vor finaliza in termenele trambitate.PS: parca au avut probleme anul acesta sa monteze niste tobogane pe undeva, sau nu?Va ganditi ce va iesi cu parcarile universului!

      +5 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru cucurigu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.