Știu că războiul este aproape de noi, dar putem spera să nu fie și al nostru, al românilor, al arădenilor în special. Nu de alta, dar avem, iată, un primar foarte războinic. Călin Bibarț, căci despre el este vorba, se războiește mereu cu cineva, cu oricine, cu aproape toată lumea. Nu voi readuce în discuție „declarația de război” transmisă oamenilor străzii – s-a vorbit și scris mult și multe despre această gogoriță care mai mult a dăunat imaginii primarului, oricum destul de „ridată” după atâtea „ronduri” inutile prin arătură sau pe sens interzis.

Pentru mulți arădeni, lupta lui prin ronduri cu nimeni și gâlcevile gratuite pentru nimic sunt surprinzătoare. Părea un „băiat de treabă”, în comparație cu Falcă. Ei, uite că nu-i chiar așa. Domnul Bibarț și-a arătat mai demult pornirile „războinice”. Să ne aducem aminte de o altă „mare amenințare” la adresa Aradului, căreia „băiatul de treabă” i-a declarat război, declarație urmată și de o hotărâre a Consiliului local Arad, votată în unanimitate de cei ce erau consilieri în 2019. Niciunul nu s-a obosit să studieze Proiectul de hotărâre, Raportul serviciilor de specialitate și Raportul de aprobare și astfel au devenit complicii inițiatorului acestui proiect aflat, cum vom vedea mai departe, în afara legii.

Ce a făcut Prefectura? Cică și-a îndeplinit „obiectivele strategice”, inclusiv „asigurarea respectării depline a legalității în actul administrativ local și județean”, cum ar fi „controlul de legalitate eficient și riguros al actelor administrative emise de unitățile administrativ-teritoriale”. Toate astea, conform „Raportului de evaluare a rezultatelor desfășurate (sic!) de Instituția prefectului județului Arad în anul 2019”, din care mai aflăm că „urmare efectuării controlului de legalitate în perioada 01.01.2019 – 30.12.2019, din totalul de 28.927 de acte administrative, au fost apreciate ca nelegale un număr de 26 acte administrative”. Evident, niciunul de la CLM Arad, nici măcar HCLM 465/11 septembrie 2019 privind interzicerea activităţii de cerșetorie pe raza administrativ-teritorială a municipiului Arad. Orice comentariu ar fi de prisos câtă vreme acest „raport” exprimă, în cea mai brută esență limba de lemn, întinsă pe 122 de pagini, „rezultatele desfășurate”, nu, eventual, rezultatele muncii desfășurate.

Rezultate au desfășurat, rezultate au raportat…

Așadar, Bibarț și specialiștii din subordinea sa, au pornit la luptă încă din 2019. Și nu oricum, ci în total dispreț față de legislația noastră (care, se pare, nu-i și a lor). Să vedem, totuși, de ce ar fi trebuit să intervină Prefectura.

Regimul juridic al contravențiilor în România este reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 2 din 12 iulie 2001, act normativ care constituie legea comună în materie contravențională. Prin urmare, prevederile sale sunt obligatorii, atunci când printr-o lege specială nu se dispune altfel. Legi speciale, nu hotărâri de consiliu local! De altfel, acest adevărat Cod contravențional reglementează și „mărimea plapumei” consiliilor locale: „Prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene se stabilesc şi se sancţionează contravenţii în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuţii prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului (s.n.).

Cum cerșetoria este reglementată prin Legea 61 din 1991, art. 2, punctul 3 („apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă…”), niciun consiliu local nu avea dreptul să reglementeze în acest domeniu. Chiar dacă semnatarul Raportului serviciilor de specialitate, Adrian Toma, bate câmpii cu seninătate, după ce amestecă reglementări penale cu cele contravenționale ajungând la concluzia savantă că „Prin proiectul de hotărâre prezentat este incriminată ca fiind contravenţie, fapta săvârşită în alte împrejurări  (s.n.) decât cele deja reglementate prin actele normative mai sus indicate”. Până și celebrul cerșetor „Mânuță”, care acționează în zona Podgoria (să ridice mâna polițiștii locali care nu-l cunosc sau n-au auzit de el), ar fi râs cu poftă de această exprimare savantă, menită să justifice pueril o încălcare a prevederilor OG 2/2001. Se cuvine să precizăm că „domenii de activitate” (OG. 2/2001) nu înseamnă „alte împrejurări”, prin urmare domeniul  fiind reglementat prin lege, scoate explicit consiliile locale din ecuația reglementării aceleiași fapte.

Dincolo, însă, de aceste exigențe legale, trebuie să recunoaștem că descrierea împrejurărilor, modalităților sau mijloacelor comiterii faptei (ele sunt împrejurări, dar sunt tratate ca și cum ar fi modalități de comitere a faptei), făcută de autorii proiectului de hotărâre, susținut de Raportul specialiștilor, este expresia unui prea plin de imaginație. Este clar ca lumina unei zile de vară că aceste împrejurări reprezintă cheia de boltă a întregii construcții  normative menită să elimine cerșetoria din Arad. Este adevărata încununare a efortului creativ depus de echipă, cu sprijinul liderului, pe-atunci încă neales. Nu întâmplător, alte elemente esențiale în reglementarea unei contravenții, cum ar fi subiectul activ, adică persoana care poate comite fapta pentru a fi considerată contravenție, a fost omisă de la reglementare. Prin urmare, în Arad, orice persoană poate fi autor al cerșetoriei, deci poate fi sancționată pentru că „apelează la mila publicului”, chiar dacă este un copil de 15 ani, cu handicap locomotor, care cere, pentru prima dată în viața lui, un leu pentru a-și cumpăra un corn! Amintim că în Legea 61/1991 se cer întrunite câteva condiții pentru ca fapta de apelare la mila publicului să fie considerată contravenție – persoana să fie aptă de muncă, deci nu o persoană cu dizabilități, fapta să fie comisă în mod repetat, prin urmare, o reglementare gândită, nu făcută la comanda primarului.

Împrejurările/modalitățile de comitere a faptei sunt, însă, operă de artă juridică! Deci, în Arad, fapta se comite „prin ocupare de locuri publice cu deteriorarea condițiilor de mediu, estetice sau civice”. Nu se precizează dacă ocuparea locurilor publice se poate face și pedestru sau doar mecanizat, eventual cu blindate. E clar însă că în Arad, ca nicăieri în altă parte a lumii, cerșetoria este o acțiune de forță, un fel de desant asupra locurilor publice. Mai ales că desantul ăsta musai să aibă și urmări ce nu pot fi înțelese decât în notă politic-ecologist-filozofică: deteriorarea condițiilor de mediu, deteriorarea condițiilor estetice și deteriorarea condițiilor civice. La alegere, pentru că deteriorările astea nu-i obligatoriu să se întâmple cumulativ.

În general, se cam știe ce înseamnă mediu, dar condiții de mediu? Conform dicționarelor, mediu înseamnă „circumstanțe, obiecte ori condiții care înconjoară persoana”, așa că ne-am lămurit: condiții de mediu înseamnă „condiții de circumstanțe” ori „condiții de condiții”. Ei, așa da! Totuși, până la urmă, tot Raportul specialiștilor ne scoate din încurcătură: prin „deteriorarea condițiilor de mediu” se înțelege: „o mare parte dintre deșeurile produse de aceștia (ăia cu desantul – n.n.) sunt aruncate sau pur și simplu lăsate pe stradă sau în locurile unde-și desfășoară activitatea”. Altfel spus, deteriorarea asta înseamnă, de fapt, abandonarea deșeurilor, a tuturor categoriilor de deșeuri, întrucât nici noțiunea de „deșeu” nu este definită, lăsând aprecierea la latitudinea agentului constatator. Doar că, nu știu cum se face, dar astfel de fapte sunt reglementate și sancționate spre exemplu, prin legea 211/2011, art. 19, punctul 3 („abandonarea deșeurilor este interzisă”).

Nelămuriți pe deplin, ajungem la deteriorarea condițiilor estetice. Trecem peste non-sensul local din conținutul sintagmei – condiții estetice în Arad, serios? – și revenim la specialiștii autori ai raportului care ne luminează că deteriorarea asta înseamnă „sentimentul de respingere sau de repulsie al cetățenilor, rezultat din inesteticul cauzat de prezența cerșetorilor”. Clar. Și când te gândești că polițiștilor locali (împuterniciți!, dar nu se știe de ce este nevoie de așa ceva) li se cere să probeze comiterea faptei sancționate. Poate ne vor lumina autorii Raportului sau, de ce nu?, consilierii care au votat această hotărâre, cum s-ar putea proba deteriorarea unor condiții nedefinite, cum ar fi „inesteticul cauzat de prezența cerșetorilor”?

Grup organizat nesancționat care, o dată la patru ani, „deteriorează moral, civic și estetic” Aradul, cerșind voturi 

Condițiile civice… Tot Raportul este salvarea: „Deteriorarea condițiilor civice este rezultatul negativ produs cetățenilor, din degradarea relațiilor inter-umane și a personalității umane”. Mă dau bătut. Și nici nu cred că mai este nevoie de alte argumente pentru a pune această hotărâre în lumina pe care o merită, dimpreună cu cei care au moșit-o (partea ce reglementează confiscarea este un alt monument de artă juridică!). Cine dorește, se poate delecta cu întreaga hotărâre, precum și cu toate documentele care o susțin (aici).

Poate multora li se va părea neînsemnată această dublă reglementare. „Ei, și ce dacă a dat și CLM Arad o hotărâre peste lege? Bine că ne scapă de cerșetori!” – vor spune mulți arădeni, „deteriorați estetic și civic” de cerșetori. În primul rând, această hotărâre nu a scăpat Aradul de cerșetori! Pentru simplul motiv că acest fenomen, cu adevărat deranjant (elegant spus!) pentru cetățeni, are alte cauze decât cele ce ar putea servi ca argument pentru o hotărâre de consiliu local. Or, legislația noastră vizează efectele (prezența cerșetorilor), nu cauzele fenomenului. Care sunt aceste cauze? Ei, vedeți?, aflarea acestora ar trebui să fie una dintre preocupările primarului și a celor care-l consiliază, nu penibilele și inutilele ronduri. Evident, n-ar strica nici consultarea unor sociologi, de exemplu. Și-apoi, să nu uităm că nu doar în România sunt cerșetori, chiar dacă noi am mai „exportat” prin țările scandinave unde nu prea erau înainte de descălecarea alor noștri.

Pe de altă parte, dubla reglementare și chiar sancționarea diferită a acelorași genuri de fapte, generează situații cel puțin ciudate și oferă agentului constatator posibilitatea de a alege, subiectiv, actul normativ pe care vrea să-l folosească. Exemplul nostru este atât de evident, încât oricine își putea da seama, mai puțin primarul Bibarț și consilierii municipali. Prin Legea 61/1991, sancțiunea pentru fapta de a apela la mila publicului este amenda, de la 100 lei la 500 lei (fără jumătate din minim). Conform HCLM Arad 465/2019, tot amenda, dar de 300 de lei, fără limite minime și maxime (ce dacă OG 2/29001 precizează că „în cazul sancţiunii cu amendă se vor stabili limita minimă şi maximă a acesteia”?), dar cu posibilitatea de a achita, în 15 zile, jumătate din… minim! Nu se știe cum se poate face individualizarea sancțiunii, dar să nu intrăm în amănunte, că-i încurcăm pe „specialiști”. În schimb, aceeași agenți constatatori pot da unuia amendă conform Legii 61/1991 (de 100 de lei), iar altuia, conform HCLM 465/2019, de 300 de lei, fix și confiscarea banilor (doar a banilor, deși poate contravenientul a obținut în acea zi un kg de bijuterii din aur!). Ca să înțeleagă și domnul primar, împreună cu liota de specialiști și cu întregul Consiliu local: această situație este la fel de inacceptabilă ca și aceea de a avea două acte normative care să sancționeze abuzul în serviciu, de exemplu. Una care să prevadă pușcăria între 3 și 5 ani, cu executare, iar cealaltă, amenda penală sau pușcărie între 6 luni și 2 ani. Cum li s-ar părea ca procurorii și judecătorii să-i judece după cum ar avea chef în ziua procesului?

Nedumerire de final: apelarea la mila arădenilor pentru voturi nu este cerșetorie? Pentru că, în final, tot la bani ajung. Ei, nu arădenii…