joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Primăria vrea exproprierea terenului de la Tricoul Roșu pentru a putea amenaja parcul promis

    de Raluca Medeleanu | 13 septembrie 2019, 3:31 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    1

    Încă de acum câțiva ani, când fabrica Tricoul Roșu a fost pusă la pământ, Primăria și-a exprimat intenția de a amenaja pe spațiul respectiv un parc, astfel a intrat în negocieri cu persoana care a cumpărat ulterior terenul, dar nu a reușit să cadă la un acord referitor la preț. Iată că astăzi, primarul Călin Bibarț, a anunțat că s-a găsit o portiță legală care să dea posibilitatea Primăriei să ducă planul până la capăt. „Planul” este exproprierea terenului.

    În urmă cu aproximativ doi ani, din sursele noastre, actualul proprietar din Timișoara cerea pe teren o sumă fabuloasă: peste 7 milioane de euro. Motivul acestuia era că el cumpărase terenul de la Tricoul Roșu cu 4 milioane și ceva de euro, dar că apoi a făcut anumite investiții costisitoare pe care cosidera că trebuie să le recupereze. Așa cum era de așteptat, Primăria a considerat că o astfel de sumă este enormă ca să fie luată din bugetul local al orașului, mai ales că apoi mai trebuiau băgați mulți bani și pentru amenajarea parcului, astfel că negocierile au căzut. Timpul a trecut, terenul a rămas de izbeliște, iar zilele acestea, proprietarul a trimis solicitare Primăriei pentru a obține aprobare de a construi acolo blocuri de 10 etaje. Primarul Bibarț a declarat astăzi că răspunsul pe care l-a dat proprietarului este un categoric nu și că, în schimb, intenționează să exproprieze terenul pentru a putea amenaja parcul mult dorit.

    „NU! Nu se va construi niciun bloc acolo şi mai departe trecem la procedurile legale de expropriere a respectivului teren. Acesta va intra în domeniul public al municipiului Arad şi vom face un parc pentru Arad, pentru arădeni!”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.
    Potrivit municipalității, din punct vedere juridic, exproprierea nu poate fi contestată atâta timp cât terenul de la Tricoul Roşu va căpăta utilitate publică, iar faptul că se urmăreşte amenajarea unui parc pe această suprafaţă de teren este argumentul care – spune municpalitatea – va da câştig de cauză Primăriei Municipiului Arad.

    Cu toate astea, arădenii se vor bucura de un nou parc doar după o perioadă lungă de timp, întrucât procesul de expropriere durează în sine cel puțin un an, iar apoi realizarea documentației și lucrările propriu-zise de amenajare durează și ele mult timp.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Special Arad, sper ca macar voi sa nu plecati urechea la vrajeala de 2 bani cu exproprierea pacii. Oricine care gandeste un pic va intelege ca pentru proprietarul terenului ar fi o binecuvântare o expropriere in acest moment, cand preturile la imobiliare sunt la maxime istorice si nu cu mult timp inainte sa vina criza economica, cand acestea vor cadea iar. In plus, proprietarul va cere in instanta, pe langa valoarea de proprietate si compensatii pentru lipsa de folosinta a terenului, respectiv beneficiul pe care l-ar fi putut obtine daca ar construi respectivele blocuri. Va obtine astfel 20, poate mai mult, de milioane de euro fara sa miste un pai pe terenul ala. Exista precedent, cazul Constanda, Aradul risca sa ii calce pe urme…In numele dorintei lui Bibart de a ajunge el primar! Cred ca e cam mare pretul…

      +3 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Aradean

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.