Primăria din Livada, amendată de Garda de Mediu





Unii oameni iau prea în serios toaletarea copacilor și, așa cum s-a întâmplat și la Primăria Livada, aceștia au fost „toaletați” până la rădăcină. După ce în anul 2020 Garda de Mediu a fost într-o inspecție, aceștia au constatat că totul este în regulă, primăria avea în grădina din față mai mulți copaci care arătau bine și printre ei erau plantate câteva flori. Ulterior, aceștia au fost să facă un control și anul acesta, în aprilie 2021 și s-au trezit cu o surpriză neplăcută. În fața primăriei unde acum un an se găseau mulți copaci și flori plantate, în prezent nu mai era nimic.
Din această cauză, pentru că totul a fost „ras”, reprezentanții Primăriei au fost amendați cu 5.000 de lei: „În urma controlului Comisariatului Județean Arad -Garda Națională de Mediu: sancțiune aplicată – amenda 5.000 lei și plantarea în compensare a unui număr minim de 20 arbori ornamentali”, au transmis cei de la Garda de Mediu Arad.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este