Președintele PSD Lipova, Adrian Antoche, „uns” viceprimar





În urma negocierilor de la Lipova, dar și cu suportul consilierilor locali, Adrian Antoche, președintele organizației PSD Lipova a fost ales viceprimar.
Acesta a deținut și funcția city manager după ce fostul primar, Mircea Jichici, a renunțat la această calitate invocând probleme de sănătate și nu numai.
Odată cu numirea în funcția de viceprimar, funcția de administrator public al orașului devine astfel vacantă. Noul viceprimar, în vârstă de 35 de ani, a absolvit facultatea de științe economice din cadrul Universității Aurel Vlaicu, a lucrat și în mediul privat, iar de 10 ani, lucrează în cadrul Primăriei orașului Lipova.
Într-o postare pe facebook, Adrian Antoche se declară onorat că va reprezenta cetățenii Lipovei din demnitatea de viceprimar: „Voi încerca, cu toată priceperea și competența, să performez la nivelul așteptărilor cetățenilor. Mă angajez, ca alături de primarul Florin Pera, să continuăm toate proiectele administrative, care au definit și definesc performanța echipei PSD Lipova”.
Citește și: Când se va constitui noul Consiliu Local al Municipiului Arad
Comentariile portalului
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este
Ar trebui să faceți dosar penal la cei care au inventat Acest program de numit sumal .Care este total nefuncțional la acești tâlhari care jefuiesc pă (...)