Premierul Ponta semnează azi în China contractul pentru trenul de mare viteză Arad-Constanța!





Premierul Victor Ponta a ajuns în China ieri iar astăzi vor fi semnate acorduri pentru trenuri de mare viteză. Din delegația României la Beijing, întâmpinată cu ceremonial militar, fac parte soția sa, Daciana Sârbu, vicepremierul Liviu Dragnea, miniștrii Ioan Rus (Transporturi), Daniel Constantin (Agricultură) și Constantin Niță (Economie).
Marți, premierul și miniștrii au în program o plimbare de aproximativ o jumătate de oră cu un tren de mare viteză. În cadrul convorbirilor cu oficialităţile chineze vor mai fi abordate relaţiile bilaterale România-China.
La finalul anului trecut, reprezentanţii guvernelor român şi chinez au semnat la București 13 memorandumuri de cooperare în diverse domenii – de la cel nuclear până la comerțul cu alimente. Printre memorandumurile semnate se afla și unul în domeniul securității IT prin care Guvernul român promitea sprijin pentru participarea companiei chineze Huawei la structuri critice de securitate.
Primul tren de mare viteză din Romania este un proiect gigant, a cărui valoare s-ar putea ridica la 11 miliarde de euro și care ar reduce de la circa 15, la cel mult 4 ore, distanța dintre Arad și Constanța.
Investiția ar putea fi suportată de chinezi, speră românii, în cadrul unui parteneriat public-privat, iar construcția ar dura câțiva ani, având în vedere experiența în domeniu acumulată de China, care a realizat 10.000 de km de cale ferata, în șase ani.
Trenul prinde viteze de până la 350 de km/h.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)