joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update Premierul Orban și Ministrul Transporturilor vin la Arad, în acest weekend

    Premierul Ludovic Orban va veni la Arad, sâmbătă, însoțit de Ministrul Transporturilor, Lucian Bode și reprezentanți ai CNAIR. Vizita, am spune noi cu iz electoral, ar viza acordarea de bani pentru trei dintre marile obiective ale Aradului: viitoarea centură, Cetatea Aradului și spital.

    Centura de Est a Aradului este un proiect tergiversat, rămas „în aer” pentru un timp, după ce nu a mai prins loc pe lista de finanțare europeană, aceste demersuri fiind prezentate de Special Arad într-o serie de articole în această vară. După cum explicam atunci, deși CJA a depus proiectul la Agenția de Dezoltare Regională (ADR) Vest în vederea obținerii finanțării din fonduri europene, proiectul – deși admis – a rămas doar pe lista de așteptare. Apoi, în iulie, Consiliul Județean Arad a realizat un parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), astfel ca proiectul să poată primi o finanțare POR. După ce se vor finaliza lucrările, drumul viitoarei Centuri de Est va fi preluat în administrarea CNAIR, fiind de interes național.

    Cetatea Aradului e un subiect controversat, poate „punctul sensibil” al orașului, pentru care fiecare administrație/partid de după Revoluție și-a exprimat promisiunea că o va reda circuitului civil. În acest sens, a fost semnat și un protocol între Primăria Arad și Ministerul Apărării Naționale (Hotărârea nr. 1100 din 2010), în care municipalitatea își lua angajamentul să amenajeze Cazarma din Gai și 250 locuințe pentru militari, condiție pe baza căreia Armata urma să elibereze Cetatea. Dintr-un motiv sau altul, lucrurile nu s-au mai materializat, Cazarma din Gai fiind lăsată, în continuare, în paragină. Rămâne de văzut care sunt ultimele noutăți ce vor fi discutate despre acest subiect, la întâlnirea din acest weekend.

    În ceea de privește alocarea de bani guvernamentali pentru spital, deocamdată nu cunoaștem mai multe detalii, decât că ar fi vorba de o finanțare pentru Spitalul Județean Arad.

    Update – Potrivit surselor noastre, se pare că la întâlnirea de sâmbătă, alături de cei menționați ar urma să vină la Arad și Ioan Marcel Boloș, Ministrul Fondurilor Europene.

    Citește și articolul despre protocolul dintre Primărie și MApN, scris în 2017:

    Militarii arădeni sunt pregătiți, dar Primăria se cam „bâlbâie”. Va fi gata Unitatea Militară din Gai în acest an?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Iar veniti cu minciun cu cetatea? Gata! nu mai tine mincinosolor de PDListi mascati de frica in PNListi. Daca erati cinstiti si buni va pastrati numele si nu va schimbati numele ca sa nu va recunoasca alegatorul.
      Nu votati PNL ca de faptveti vota PDL cu Udrea si Basescu

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru ghita p.p

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.