joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Prefectura, despre programul online de programări la Pașapoarte, Permise și Apostilă

    de Special Arad | 9 februarie 2018, 1:57 PM | Administraţie

    1

    (foto: ripostapenet.ro)

    Comunicat. Afluxul de cetățeni interesați de preschimbarea pașapoartelor, înregistrat în special pe perioada lunilor de vară, a constituit o preocupare prioritară pentru Prefectul Județului Arad, d-na Florentina Horgea. Interesată de micșorarea timpului de așteptare în fața ghișeelor Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Arad, Florentina Horgea a demarat, cu sprijinul personalului Serviciului, respectiv cu implicarea specialiștilor din cadrul Instituției Prefectului, elaborarea unui program online prin care cei interesați să se poată programa în timp util pentru depunerea documentelor necesare preschimbării solicitate. În același timp, a fost operaționalizat și programul care va facilita accesul celor interesați la Serviciile Apostilă, respectiv Permise și Înmatriculări Auto.

    „Cetățenii interesați de preschimbarea pașapoartelor, de obținerea permiselor auto sau a apostilei trebuie să știe că au posibilitatea să se programeze online la serviciile de resort, printr-un simplu click, accesând pagina Instituției Prefectului Județului Arad – www.ar.prefectura.mai.gov.ro După introducerea datelor personale solicitate, persoanele care au finalizat programarea cu succes vor primi un mesaj de confirmare.” – Florentina Horgea, Prefectul Județului Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu cred că „programarea” cetățeanului era problema. Ci efectivitatea servirii cetățeanului și … cea mai mare problemă este „Dosarul”, o birocrație idioată în 2018. Din moment ce ai un CNP și ești înregistrat ca cetățean, de ce naiba, este nevoie ca de fiecare dată să prezinți dosar?
      ”””””””””””””””
      La cei normali la cap, totul este simplu. Completezi în 5 minute un formular. Plătești pe loc/online/la ghișeul băncii/ taxa de pașaport. Poza și amprentele pe loc, în 30 de secunde și semnezi. În câteva zile ai pasul biometric nou. Tot la ei, la normali, în 15 zile primești pasul la distanță, prin ambasadă.

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Peterpan

    6 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.