Prefectul Aradului prezintă bilanțul Serviciului de Pașapoarte și a celui de Permise și Înmatriculări Auto





Noul prefect al județului Arad, Florentina Horgea, a susținut astăzi o conferință de presă, în Sala Rotondă a Prefecurii, în cadrul căreia a prezentat activitățile pe care le-a desfășurat Serviciul de Eliberare a Pașapoartelor și Serviciul de Permise de Conducere și Înmatriculări Auto, în perioada 10-14 iulie.
Aceasta ne-a informat că la Serviciul Pașapoarte, s-au înregistrat un total de 955 cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple temporare și simple electronice soluționate în perioada de referință.
Din numărul total de cereri, 577 au reprezentat cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, din care 566 au fost depuse de cetățeni romani cu domiciliul în România și 11 de cetățeni romani cu domiciliul in străinatate, și 378 au fost cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple temporare, din care 368 au fost depuse de cetățeni români cu domiciliul în România respectiv 10 de cetățeni cu domiciliul in străinătate, toate pașapoartele simple temporare fiind emise și eliberate în aceeași zi sau cel târziu a doua zi.
În perioada de referință, au fost eliberate un numar de 955 de pașapoarte simple electronice și simple temporare.
În vederea informării corecte a cetățenilor, pe pagina de internet a Instituției Prefectului-Județului Arad, secțiunea pașapoarte, au fost publicate măsuri organizatorice pentru sezonul estival. Precizăm că accesul la ghișeele de primiri cereri se face în baza bonurilor de ordine, care se eliberează la ghiseul de informații și eliberari, între orele 8.30-10,30 pentru ziua în curs, în limita a 50 bonuri pe ghișeu. Bonurile de ordine se eliberează numai pe baza chitanței reprezentând contravaloarea pașaportului.
Precizăm că în cazul cererilor pentru eliberarea pașaportului simplu temporar cu valabilitate de 1 an, pentru minorii cu vârsta sub 14 ani, în cazul cărora părinții prezintă fotografia minorului, nu se elibereaza bon de ordine, nefiind necesară prezența minorului la depunerea cererii, potrivit prevederilor Legii nr 248/2005 respectiv ale HG nr 94/2006.
Măsurile organizatorice speciale pentru sezonul estival sunt necesare ținând cont de creșterea semnificativă a numărului de cereri, cu 22.5% pentru perioada 01.01.2017-30.06.2017, față de aceeași perioadă a anului 2016.
De asemenea, fiind județ de frontieră, deservim și cetațenii cu domiciliul în alte județe sau cu domiciliul in străinătate care vin în Arad doar pentru a solicita eliberarea unui pașaport, sau care sunt refuzați la iesirea din tară având documente de călătorie expirate sau care nu pot fi folosite pentru trecerea frontierei.
Activitatea Serviciului de Permise și Înmatriculări Auto a fost dupa cum urmează:
Au fost editate un numar de 833 certificate de înmatriculare din care 417 prima emisie, și 416 preschimbate.
Au fost radiate din evidență, ca urmare a înstrăinărilor sau casării, un numar de 366 autovehicule și s-au atribuit 565 autorizații provizorii, pentru pregătirea documentelor de înamtriculare, înmatricularea autovehiculelor noi indigene sau importate.
- ACTIVITATEA PE LINIA EXAMINĂRI
Au fost examinați un număr de: 290 candidați (237 amatori, 53 profesioniști), din care au fost declarați admis un număr de 106 (81 amatori, 25 profesioniști), iar respins un număr de 184 candidați (156 amatori, 28 profesioniști). Promovabilitatea a fost de 37,85%.
Activitatea de examinare, la proba teoretică, a candidaților în vederea obținerii permisului de conducere s-a desfășurat în sala aflată în administrarea Instituției Prefectului – Județul Arad, din mun. Arad, str. Mărășesti, nr.18-20, jud. Arad, și care este compartimentată în spațiu de așteptare cu o capacitate de 32 locuri în bănci și spațiu de examinare de 8 locuri, echipat pentru examinarea pe calculator.
- ACTIVITATEA PE LINIA PERMISE DE CONDUCERE
În prezent, timpul necesar emiterii dovezii (cu valabilitate 15 zile) pentru permisele de conducere este de 2 ore, cu expedierea documentului la domiciliu, cu perioada medie de asteptare de circa 3 zile și un maximum de 15 zile.
Au fost editate un număr de 534 permise de conducere din care 119 au fost preschimbate – permise model vechi și străine.
- ACTIVITATEA PE LINIA PRODUCȚIEI DE PLĂCI CU NUMERE DE ÎNMATRICULARE
Activitatea de producție în perioada 10.07-14.07.2017
Au fost fabricate:
Placute tip A permanente: 645
Placute tip A probe: 0
Placute tip A temporare: 0
Placute tip B permanente: 4
Placute tip B temporare: 0
Placute tip C permanente: 28
Placute tip C temporare: 0
Placute nr.provizorii:
Tip A: 565
Tip C: 0
Total nr provizorii: 565 bucăți
Total placuțe cu nr. de înmatriculare produse: 1242 bucati
Nr. preferentiale(din total): 491 bucati
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)