– (atenție – text literar!:) –

E tânăr… nu i-aș da numele nici să i-l știu… Ei n-au voie de la serviciu să vorbească public… eu fix pentru asta sunt plătit – asta-i singura diferență dintre noi… În rest, suntem pe aceeași felie.
Pe aceeași felie ni-s, deci. Doar că eu trec pe unde nu se trece… nu ignor total, dar nici nu-s curios de trecerea de pietoni. Și nu din sfidare. O iau prin iarbă și-mi ud ciorapii, că-s în teniși. Sper să nu prind morți și răniți. Văd o altă ambulanță ducând lovitul… sau lovita… Atunci bine: de la fiare contorsionate n-o murit nimeni de șoc vizual și nici măcar sânge nu-i pe jos. Fac vreo 2-3 poze. Depășesc toate cordoanele cu nesimțire și profesionalism… numai asta fac de când mă știu: depășesc cordoane. Trec să văd mai îndeaproape, că merge prost cu zoom pe noapte… și dacă tot nu-s morți, mă distrez cu cadrele cu numere căzute și lucruri o grămadă care nu mai trebuiesc nimănui…
L-am filat că se uita suspicios din prima, dar l-am lăsat să-și facă treaba. Până când el, parcă să mă-ncurce:
– Dumneavoastră de unde sunteți?
– De la presă… generic vorbind…
– Care presă? (Bravo! – mi-o venit să-i zic… începem să vorbim aceeași limbă…)
– De la Special Arad.
– Și de ce n-aveți un ecuson, ceva, să lumineze fosforescent?!
Sincer, m-am semi-pierdut. Adevăru-i că avem ceva veste fosforescente la birou pe care scrie Special Arad, dar, sincer, eu n-am știut că-s bune și pentru altceva decât să te uiți la ele cum stau ]n cuier. Așa că de unde Dumnezo ecuson, la ora aia… șapte făr-un sfert dimineața?!… Și încă să și lumineze!
I-am zis cuminte:
– Aveți dreptate. Eu sunt de vină că nu am ecuson.
– Păi vedeți?! – zice omul cu caschetă și îmbrăcat luminos-fosforescent. Eu de unde să știu cine sau ce sunteți? Dacă vă luam direct, fără să vă întreb nimic, să vă hâșâi (fix așa: „să vă hâșâi” o zis) de pe-aci?…
Am vrut să-i bag un „cred că îți făceai mai mult de lucru decât poți duce” de Fortuna, dar un fel de complicitate ciudată despre care oamenii de calitate nu vorbesc mi-a dictat să-i spun doar
– Mă bucur când văd că vă faceți bine meseria…
uzând o defensivă pe care de ceva vreme mi-o tot predic: treci liniștit granițele dintre politețe și insolență – fie că le frecventezi tu benevol, fie că ele se dau la tine. Ca să fii pregătit pentru cele ce ți se dau.