miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivPovestea mitei celor doi oficiali ai clubului UTA, Drăgan și Grădinariu, așa cum este ea expusă judecătorilor de către procurorii DNA (Stenograme)

    de Lucian Dănilă | 27 mai 2021, 9:03 PM | Dezvăluiri | Sport | Topic special

    5

    Finalul de sezon, primul după o pauză de 12 ani în Liga 1, a fost unul plin de emoții pentru UTA. Din punct de vedere sportiv, fanii arădeni au trăit precum într-un montaigne rousse, cu rezultate excelente în deplasare și apoi înfrângeri pe arena „Francisc Neuman”, rezultate care au menținut suspansul asupra unei eventuale prezențe la barajul de promovare/retrogradare până în penultima etapă.

    Din punct de vedere extrasportiv, însă, emoțiile au fost și mai mari. O faptă petrecută în urmă cu exact patru ani ține încă capul de afiș al paginilor din anumite portaluri centrale, iar suporterii arădeni nu dorm nici acum liniștiți după ce au citit titluri în care cuvântul retrogradare este asociat cu UTA, iar oficialii cluburilor Astra și Hermannstadt au cerut retrogradarea arădenilor pentru anumite fapte de corupție.

    În toamna anului 2017, lumea fotbalistică era luată prin surprindere după descinderea procurorilor DNA la sediul clubului arădean. Atunci directorul general Decebal-Codru Grădinariu a fost luat de pe stradă și dus la audieri la București. Alexandru Meszar, Florian Voinea și Dorin Stana au fost audiați și ei, iar Claudiu Drăgan s-a întors dintr-un concediu sau de unde erau… pentru a da declarații în fața organelor de anchetă. Am aflat atunci că s-au promis bani celor de la Foresta Suceava și celor de la Dacia Brăila la meciurile pe care aceste două echipe le susțineau cu Sepsi Sfântu Gheorghe, contracandidata echipei UTA la promovarea în prima ligă. Nu știam la vremea respectivă nimic legat de o presupusă dare de mită arbitrului Horia Mladinovici, cel care a condus la centru meciul Foresta – Sepsi.

    Au trecut patru ani și o nouă știre a făcut vâlvă în presa națională și locală: Decebal Codru-Grădinariu și Claudiu Drăgan au fost trimiși în judecată de DNA pentru dare de mită. Grădinariu este acuzat de dare de mită arbitrului Horia Mladinovici și tot dare de mită jucătorilor echipei Foresta. În dreptul lui Drăgan sunt trei capete de acuzare: dare de mită arbitrului Horia Mladinovici, dare de mită jucătorilor Forestei și dare de mită jucătorilor Daciei Unirea Brăila. Tot în acest dosar a fost trimis în judecată Vlădulescu Ionuț-Gabriel pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită arbitrului Mladinovici și tot complicitate la infracțiunea de dare de mită jucătorilor Forestei.

    De fapt, acest personaj dubios, Vlădulescu Ionuț-Gabriel, este „actorul principal” din aproape întreaga speță. În vârstă de 50 de ani, Vlădulescu are antecedente penale, fiind închis mai mulți ani pentru diferite infracțiuni. Rezervist, căsătorit, cu studii medii, Vlădulescu este de meserie lăcătuș mecanic și este angajat la o firmă din Roșiori de Vede, localitatea sa de domiciliu.

    Alexandru Meszar, conducătorul clubului UTA, declara în urmă cu câteva zile: „Un grup care se ocupa cu tot felul de lucruri mai puțin onorabile, condus din București de un președinte de AJF (n.r. Claudiu Baboia, secretar general la Asociația Municipală de Fotbal București), a încercat să ajute diverse cluburi care aveau obiective. UTA a căzut în plasa acestui grup. Acei oameni au început să fie urmăriți de justiție. Clubul nostru a căzut în plasă, dar stenogramele sunt în favoarea noastră”.

    Conform Rechizitoriului întocmit de procurorul de caz, nu ne dăm seama prea bine cine pe cine a contactat, dar cert este că acest caz a pornit cu adevărat după o întâlnire în trei, într-o parcare din București, între Vlădulescu Ionuț- Gabriel, Baboia Claudiu și arbitrul Horia Mladinovici, cel care urma să arbitreze partida de la Suceava, întâlnire care a avut loc într-o zi de joi, 18.05.2017, cu două zile înainte de disputarea partidei. Baboia a fost cel care i-a mijlocit lui Vlădulescu întâlnirea cu Mladinovici și la acea întâlnire s-au discutat sume de bani: 15.000 de lei pentru Mladinovici, dacă ajută pe Foresta să câștige meciul, fără a lua niciun ban în caz de egalitate sau dacă câștigă Sepsi, și 10.000 de lei pentru Baboia, ca intermediar al întâlnirii, dar și cel care a știut cine a fost delegat să arbitreze partida de la Suceava.

    mladinovici

    Foto: Horia Mladinovici

    Acolo a început practic intrarea jocului Foresta – Sepsi în vederea organelor de anchetă, a polițiștilor din cadrul DGA și apoi a procurorilor DNA. Horia Mladinovici, de profesie polițist, i-a anunțat în acea seară pe Augustus Constantin și Kyros Vassaras, ambii de la Comisia Centrală a Arbitrilor, iar în dimineața zilei de vineri, cu o zi înainte de meci, a formulat, la sfatul acestora, un denunț pentru dare de mită din partea unei persoane pe care o cunoștea sub numele de „Găbie”, acesta fiind Vlădulescu Ionuț Gabriel. Astfel, au fost aplicate măsuri operative de supraveghere video, audio și fotografii.

    Ceea ce s-a petrecut la Suceava în ziua de dinaintea jocului dar și apoi chiar în ziua jocului a fost înregistrat, filmat și fotografiat. Supravegherea lui Vlădulescu a început în data de 19 mai la ora 18.30, el ajungând la Suceava împreună cu fiul său major. S-a cazat la Hotel Sagra (cunoscut în Suceava ca Zamca), hotel în care s-au cazat în aceeași zi arădenii Claudiu Drăgan și Codru Grădinariu. La ora 20.45, conform mijloacelor de supraveghere a anchetatorilor, Claudiu Drăgan l-a sunat pe Vlădulescu, vorbind despre cazare.

    La ora 23.01, în aceeași seară, Vlădulescu l-a sunat pe arbitrul Mladinovici care era cazat la Hotel Remiro, camera 11. La ora 23.50 a ajuns în camera în care era cazat arbitrul, dar și-a lăsat telefoanele pe hol. La ora 00.16, deci imediat după miezul nopții, Vlădulescu i-a înmânat arbitrului un teanc de bani, și acum vă redăm declarația lui Mladinovici conform Rechizitoriului aflat în posesia noastră:

    „Găbie a scos banii ce erau așezați într-un teanc. Am început să număr banii, conform procedurii indicate de organele de poliție din cadrul DGA, în poziție ce permitea înregistrarea video a momentului. Văzând că îi număr greoi, Găbie i-a luat din mâna mea și a început să-i numere el.
    Găbie a păstrat discreția cu privire la persoanele care l-au trimis să de acei bani, însă sigur au fost din partea echipei UTA Arad. Găbie mi-a spus doar că banii proveneau de la cei care conduceau UTA”.

    „Eu sunt de la UTA, dar nu știe nimeni”

    se aude pe înregistrările din camera arbitrului, iar în discuția dintre Vlădulescu și Mladinovici primul i-a cerut arbitrului ca în timpul meciului să dea un penalty pentru Foresta și dacă sunt proferate înjurii de către jucătorii de la Sepsi să îi pedepsească cu eliminarea din joc. De asemenea, Mladinovici trebuia să dicteze lovituri libere pentru Foresta și la fazele discutabile. Mladinovici putea ține banii pentru el doar dacă Foresta ar fi câștigat jocul, în caz de egalitate sau victorie a celor de la Sepsi urmând a-i înapoia după meci.

    În timp ce Vlădulescu era în drum spre hotelul la care se afla arbitrul, Claudiu Drăgan l-a sunat pe Codru Grădinariu, la ora 23.16 și îi spunea că îl așteaptă în restaurantul Hotelului Sagra, la care erau cazați cei doi arădeni și… Vlădulescu. În restaurantul hotelului, la masă cu Drăgan, mai erau directorul sportiv al Forestei, Moldovan Grigore Dumitru și antrenorul echipei din Suceava, Tudoreanu Cristian Bogdan. Cțnd Vlădulescu s-a întors la hotel, cei cinci au stat la masă și, conform denunțătorului Moldovan Grigore, cei doi arădeni au promis suma de 60.000 de lei jucătorilor Forestei în caz de victorie, în timp ce antrenorul Tudoreanu spune că a vorbit cu Drăgan despre doi jucători și apoi a plecat. Tot atunci, Drăgan și Grădinariu au anunțat că nu vor asista la meci de pe stadion pentru a nu fi recunoscuți de cineva.

    După discuția celor cinci, Vlădulescu a rămas afară și l-a sunat pe Claudiu Baboia. Acesta i-a spus lui Baboia că i-a dat banii arbitrului, plătindu-l cu bani luați de la fiul său major, bani pregătiți pentru ca acesta să-și achiziționeze un autoturism. Deci, Vlădulescu nu a primit niciun ban de la cei doi angajați ai clubului UTA, Drăgan și Grădinariu. În convorbirea celor doi, se folosea termenul „inamic” atunci când se vorbea despre Sepsi. „Oricâți bani ar avea inamicul, noi o să-i învingem din Sectorul Agricol Ilfov”, i-a spus Baboia lui Vlădulescu, la care, impresionat de cele auzite, acesta i-a răspuns: „La București s-a inventat șmecheria, bă! Apoi, i-a povestit lui Baboia că arbitrul păstrează banii doar la victorie: „Le-am spus și la ăștia la fel… Bă, nu vă dau decât la victorie, până la urmă e 600 de milioane (n.r. lei vechi)!”

    Spre finalul discuției, Baboia i-a solicitat acestuia să i-l aducă pe cel care decide la UTA la București pentru a-l convinge că poate să-i faciliteze promovarea. Vlădulescu i-a răspuns că arădenii sunt „fricoși la astfel de demersuri și sceptici față de atingerea scopului de a promova”, scrie în Rechizitoriu.

    baboia

    Foto: Claudiu Baboia a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru corupție și în 2018 a fost suspendat de Comisia de Disciplină a FRF pentru un an și jumătate din orice activitate fotbalistică și amendat cu 150.000 de lei. 

    Dimineața, la ora 8:15, conform probelor adunate de organele de anchetă, Claudiu Drăgan și Ionuț Vlădulescu au băut cafea împreună la terasa hotelului Sagra și „au avut o discuție aprinsă”. Vlădulescu a plecat la stadionul Areni, pentru a asista la meci, iar Drăgan și Grădinariu l-au urmărit la televizor, de la o terasă de lângă hotel.

    Horia Mladinovici spune că Vlădulescu a participat inclusiv la ședința tehnică de dinainte de joc, cea la care au participat observatorii, arbitrii, reprezentanții ISU și personalul medical, dar și oficialii celor două echipe. Vlădulescu fiind inclus acolo de persoane din cadrul clubului sucevean.

    Arbitrul a condus corect partida, iar Foresta avea să piardă cu 2-4. Imediat după joc, Vlădulescu a rămas în zona vestiarelor și s-a apropiat de Mladinovici pentru a-i fi restituiți banii. „Centralul” partidei i-a spus că nu are banii la el dar are să-i înapoieze în acea zi.

    Conform rechizitoriului, Vlădulescu a vorbit în timpul meciului la telefon cu Claudiu Drăgan, arădeanul fiind nemulțumit că unul dintre golurile celor de la Sepsi a fost marcat din offside, iar Mladinovici nu a dictat un penalty pentru Foresta la scorul de 1-3. Apoi, după meci, Vlădulescu l-a sunat din nou pe Claudiu Baboia și s-a plâns de prestația arbitrului:

    „Nimic nu mi-a dat! Nimic, nimic, nimic! Avea și spate, avea tot. M-a făcut zob. Vrei să îl ajuți pe om, îl ajuți”, i-a spus lui Baboia, precizându-i încă o dată că banii erau ai lui, de la fiul său, și trebuie să-i recupereze.

    Imediat după meci, Claudiu Drăgan și Codru Grădinariu au urcat în mașină și au plecat spre Arad. Urmăriți până acasă, cei doi au oprit pentru a mânca la un restaurant din zona Pasul Tihuța și nu au mai luat contact cu Vlădulescu.

    Acesta, în schimb, a fost sunat de Horia Mladinovici pentru a-i restitui banii. Arbitrul a primit suma de bani chiar de la organele de poliție din cadrul DGA și s-a întâlnit cu Vlădulescu în parcarea unui hipermarket, ultimul fiind filmat când a pus banii în buzunarul de la sacou.

    La doar două zile după, în data de 22 mai 2017, Claudiu Drăgan a fost înregistrat în timp ce purta discuții cu directorul sportiv de la Dacia Unirea Brăila, Sorin Frunză, fost campion al României cu Unirea Urziceni. După ce au vorbit cei doi, o altă persoană l-a sunat pe Frunză, iar asta este notat în Rechizitoriu:

    „A fost contactat de o persoană care avea vocea distorsionată, din partea lui Claudiu Drăgan, iar aceasta i-a spus că dorea să cumpere un apartament în Brăila pentru care era dispus să dea 80.000 lei dacă era mobilat sau 40.000 lei dacă era gol. Apartamentul mobilat însemna ca Dacia Unirea Brăila să obțină victoria împotriva echipei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, iar apartamentul gol semnifica rezultat de egalitate”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

    În cele din urmă, Brăila avea să piardă meciul cu 0-3 și totul a rămas la stadiul de promisiune.

    Practic, din rechizitoriu înțelegem că în acest caz, în care sunt trei infracțiuni, nu ar fi fost folosit niciun leu de reprezentanții clubului UTA. În cazul jucătorilor de la Foresta Suceava sau Dacia Unirea Brăila nu mai era cazul, ambele echipe pierzând, iar în cazul arbitrului banii erau de la fiul lui Vlădulescu.

    meszar 2

    Foto: Claudiu Drăgan, Alexandru Meszar și Decebal-Codru Grădinariu

    „Alexandru Meszar era, și este, unicul decident al acțiunilor importante din cadrul clubului UTA. Cu toate că din afirmațiile lui Vlădulescu Ionuț-Gabriel rezultă că Meszar ar fi principalul vinovat, lipsa oricăror probe sau indicii în acest sens au făcut imposibilă vreo acuzare”, se arată în Rechizitoriu.

    În calitate de martor, Alexandru Meszar a spus că nu știa că Drăgan și Grădinariu au fost la Suceava și că, în mod normal, nu aveau motive să se deplaseze acolo, echipa fiind în cantonament pentru meciul pe care urma să-l dispute la Timișoara iar ei trebuiau să fie lângă echipă.

    Florian Voinea, un alt oficial al clubului, a declarat și el: „Clubul nu a dat indicații și nu i-a autorizat pe Drăgan Claudiu și Grădinariu Decebal-Codru să depună demersuri pentru a influența rezultatul la meciul Foresta – Sepsi”.

    Dorin Stana, deși a purtat mai multe discuții cu Vlădulescu Ionuț, acestea au fost purtate prin diferite aplicații care au făcut imposibilă înregistrarea. Cei doi au vorbit pe teme de fotbal iar după probele luate de organele de anchetă, nu există nicio discuție, niciun mesaj și nicio fotografie care să-l incrimineze. Astfel, după ce inițial a fost inculpat, DNA a emis o soluție de clasare în cazul lui Dorin Stana pentru lipsă de probe.

    Totodată, având inițial statutul de suspectă, persoana juridică Asociația Club de Fotbal UTA Arad nu a fost acuzată pentru dare de mită.

    „S-a dispus clasarea față de suspecta ACS UTA Arad, întrucât nu sunt probe că aceasta a participat, în calitate de coautoare, la mituirea, cu suma de 13.500 de lei, a arbitrului Horia Mladinovici.
    Din conținutul probelor ce au fost analizate, reiese că persoana juridică ACS UTA Arad nu a avut anterior o implicare în fapta de dare de mită, nu a existat un comportament al acesteia urmare a unor practici înrădăcinate, nu a primit anterior avertismente și nu a fost acuzată pentru fapte similare și nu se poate reține că ar fi putut lua măsuri pentru prevenirea comportamentelor infracționale ale inculpaților Drăgan Claudiu și Grădinariu Decebal-Codru”, se mai arată în rechizitoriu.

    Deducem de aici că atât Claudiu Drăgan, cât și Decebal-Codru Grădinariu au rămas cam singuri în acest caz, în care toți din club spun că nu au știut despre acțiunile lor. Asta în timp ce alte cluburi din Liga 1 cer retrogradarea grupării arădene…

    ***

    După ce am trăit episodul „Haina de blană” în 1992, atunci când UTA a ratat o promovare la Comisia de Disciplină, acum, la aproape 30 de ani distanță, trăim emoțiile acestui caz care nu ne dă liniște până când nu se va da o soluție definitivă. Sperăm să nu trăim dezamăgirea unei retrogradări…

    Până la soluționarea cazului, atât clubul UTA, cât și cei implicați, Claudiu Drăgan și Decebal-Codru Grădinariu, beneficiază de prezumția de nevinovăție. „În cazul în care orice angajat al clubului va fi găsit vinovat, vom lua măsurile care se impun. Din punctul nostru de vedere, angajații noștri se bucură de prezumția de nevinovăție și avem încredere că sentința le va fi favorabilă”, scrie într-un comunicat al clubului UTA remis la data de 12 mai.

    Totuși, dată fiind amploarea care a luat-o acest caz, dat fiind faptul că tocmai cei din club se dezic de aceste acțiuni prin declarațiile pe care le-au dat la audieri, ne întrebăm dacă nu ar fi necesar ca, până la pronunțarea sentinței, cei implicați să facă un pas în spate? În spate.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Se va face dreptate…UTA pe munca si pe bune a promovat iar de mentinut tot pe bune a fost…sar putea enumera meciuri aranjate al echipelor mari dar ei sant mai aproape de FRF….de ce chiar Astra bate din gura caci eu trebuiau de mult eliminati ptr dopaj…sa isi aduca aminte

      +6 voturi
      +1
      -1
    2. E clar că au vrut să mituiască arbitrul și să premieze jucătorii de la Suceava și Brăila. Dar aceste practici sunt ceva obișnuit în fotbalul românesc și atâta timp cât nu ești prins, nu ai de suferit. Când ești prins, suporți consecințele. Singura speranță a UTA-ei este ca instanța să aprecieze că Drăgan și Grădinariu au acționat pe cont propriu, fără acordul sau știința conducerii clubului. Altfel, ne paște retrogradarea.

      0 voturi
      +1
      -1
    3. Mai mult cancan decât probe palpabile in acest dosar Dragan si Gradinaru au fost in city break la Suceava.
      Darea de mită nu s-a dat atunci unde e fapta?
      Legea pedepseste si promisiunea dar tot legea zice pt neîndeplinirea sarcinilor de serviciu ori ei fotbaliștii se antreneaza sa câștige.
      La motivarea suplimentarea a echipelor pica acuzațiile din start.
      Vladulescu e singurul ce riscă sa primească o pedeapsă.(fost detinator de casă de pariuri, fost observator frf, fost oficial la vointa saelele(Turris)
      El a actionat in nume propriu cu banii proprii urmand ca după probabil sa ceară banii de la cei 2.
      Ca el a incercat sa obțină avantaje ulterioare bazându-se pe influența sa e altceva.
      Baboia a luat prin acord de recunoastere 1 an cu suspendare.
      Cazul de la Petrolul Ploiești cu flagrant e mult mai concret si faptic decat la UTA.

      +1 voturi
      +1
      -1
    4. Daca doamne fereste se intampla sa ne retrogradeze acesti doi cretini ar trebui sa se mute din acest oras.
      E clar ca lumina zilei ce sa incercat si e clar ca nu au facut-o de capul lor dar daca au fost atat de prosti sa se lase prinsi sa suporte consecintele

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru UTA

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.