Dacă în România fracturarea hidraulică a devenit de curând o problemă, americanii se confruntă de ani buni cu marile companii petroliere care extrag gaze și petrol chiar de sub casele lor, lăsându-i fără apă potabilă și infestându-i cu astm.

Pentru noi, oraşul Denton se află în nordul statului american Texas, însă pentru companiile petroliere această localitate se află deasupra formaţiunii de şist argilos Barnett, care ascunde resurse bogate de gaze naturale. Acum un deceniu, printre casele oamenilor, lângă şcoli şi spitale, în parcuri au apărut, una câte una, 277 de sonde, care au transformat viața într-un coșmar pentru cei 123.000 de locuitori și alți 51.000 de studenţi veniți la cele două universităţi din oraș.

Vreme de cinci ani municipalitatea a încercat să găsească soluţii de compromis, norme, reguli pe care industria fracturării hidraulice să le respecte, însă în fața presiunii politice nu a rezistat nimic, astfel că locuitorii au început singuri războiul.

Primele proteste împotriva fracturării hidraulice au început în 2009, atunci când caracatiţa extractivă a ajuns în parcul McKenna din Denton, iar mai mulți locuitori au blocat instalarea sondei în zona verde.

„Oamenii s-a mobilizat intens cu fiecare acțiune, pentru că din ce în ce mai mulți dintre copii au devenit astmatici, iar cutremurele erau la ordinea zilei”, a precizat Sharon Wilson, activista ecologistă, care a militat ani în șir împotriva acestor ravagii distructive.

Descendentă a cinci generaţii de fermieri texani, Wilson și-a dedicat timpul pentru a informa și educa locuitorii regiunii respective în privința efectelor negative provocate de fracturarea hidraulică, scriind cărți și postând articole pe blogul său, care devenit unul dintre cele mai apreciate chiar și la nivel național. Din cauza sondelor, ea, împreună cu familia ei, a fost nevoită să plece din orașul natal Wise, situat în vecinătatea Denton-ului, iar în cel nou a reușit să interzică fracturărea hidraulică în perimetrul urban.

„Am locuit vreme de 16 ani în comitatul Wise, unde George Mitchell a pus la punct combinaţia de foraj orizontal şi fracturare hidraulică şi a făcut-o viabilă economic. Am fost direct afectată, am putut observa procesul devreme, când adevărul nu era cunoscut de publicul larg. Am scris apoi pe site-ul meu, pentru a senzibiliza lumea.

Am crezut, la început, că procesul este ameliorabil, că se poate face corect. Am încercat să sugerez reforme care să protejeze mediul şi oamenii. Cadrul normativ este însă insuficient, bazat în esenţă pe autoreglementare. Asta într-o industrie în care calitatea este în permanenţă sacrificata pe altarul profitului maxim. Toate acestea m-au condus la concluzia că, la ora actuală, fracturarea hidraulică fără consecinţe nocive nu este posibilă”.

Industria petrolieră este atât de puternică, încât nici măcar în Denton bătălia nu s-a încheiat, interesele extractive declanşând contraofensiva pe un front larg pentru ridicarea interdicţiei.

Totuși, Sharon Wilson nu va capitula niciodată, iar mesajul ei pentru restul este că „nimeni nu poate trăi cu fracturarea hidraulică, fiindcă îţi contaminează aerul, pământul, apa, iar în toată viața mea nu am cunoscut nici un caz de fracturare hidraulică fără efecte negative”

Citește articolul în întregime pe presalibera.net