joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Povestea adevărată și reală a isteriei de la stațiile de combustibil. Da, a fost o diversiune, ne-am dat singuri picioare în fund…

    de Lajos Notaros | 10 martie 2022, 2:47 PM | Blogul Special Arad | Recomandările editorilor

    6

    (foto: Pinterest)

    Eram la casa ACA de lângă mine din Grădiște.

    Vânzătoarea-casieriță, bazându-se pe simpatia spontană pe care o cultivăm reciproc de ceva vreme, în timp ce băga cifrele în aparat, îmi spune: „ați văzut ce e la benzinării?”, „ Ce e?”, întreb eu mai mult de dragul conversației. „Păi, se scumpește benzina și se stă la niște cozi infernale”. „A, da, revin eu cu picioarele pe pământul patriei bântuit de pandemie iar mai nou de război: e războiul! Umblăm o vreme pe jos, după care mai vedem noi”.

    Reîntors în fața calculatorului, dau de realitatea digitală. Colegii lucrează febril la știrea cu cozile de la stațiile de combustibil. Realizez că nebunia a început la Beiuș. La o stație MOL de acolo care a afișat prețuri de 11 lei cândva în cursul zilei. Poza a făcut înconjurul FB-ului pe aici, prin Bihor, Arad și Timiș, declanșând isteria. Dincolo de Carpați era încă liniște, numai că asta este cu realitatea virtuală, ea nu cunoaște limite fizice, trece cât ai clipi munții, așa că spre seară încep și bucureștenii să se pună la coadă.

    Și asta în timp ce ziua de miercuri a fost prima zi după mai mult de o lună când pe piața mondială prețul țițeiului, inclusiv al benzinei, a scăzut drastic, cu până la 14-17 la sută.

    Mă uit, oare de unde a pornit nebunia. Oare a încercat ăla din Beiuș așa o șmecherie? E război hibrid? – cum zice un oficial de al nostru? Diversiune de la ruși?

    Până la urmă găsesc explicația încă în timpul serii.

    Se pare că în Ungaria, la unele stații MOL, au apărut în cursul zilei oareșce disfuncționalități, aprovizionarea dădea rateuri. Trebuie să știm, pentru a înțelege toată povestea, că în Ungaria Guvernul a maximizat pentru o vreme prețul combustibilului. Nu de când a izbucnit războiul, încă de dinainte, în legătură cu pandemia. Rezultatul, firesc, toți cei care trec prin Ungaria, inclusiv românii care trec doar pentru asta, își fac plinul. Această creștere bruscă a cererii, se pare, i-a pus în dificultate pe ungurii de la MOL, livrările regulate de până atunci dovedindu-se insuficiente.

    Exact ce și cât lipsea pentru o isterie bine calculată.

    Și în timp ce românii de lângă granița maghiară se înghesuiau la stații, președintele MOL Ungaria, Zsolt Hernádi, iese în public, încercând să liniștească situația, explicând despre ce este vorba. Dar era deja prea târziu. Nebunia odată pornită nu se oprește până nu-și pierde suflul.
    Noa, asta este, cred că mă duc să fac plinul acum…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. …cu cine ai „de lucru”, e simplu!Panichezi „desteptii”, ii lasi sa muste momeala, ii privesti atent si faci calcule.Strategia pentru „destepti” a functionat!A doua zi nu a fost combustibilul 11 lei, dar apoi a fost 8 lei, plus ceva banuti!”Desteptii” au rasuflat linistiti, e opt virgula ceva, nu e unsprezece si ceva!

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru E. Nola

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.