vineri, 6 iunie, 2025

Special Arad Logo

    Pospelov a semnat cu UTA! Se așteaptă numirea oficială a lui Mihalcea ca antrenor principal

    de Lucian Dănilă | 5 iunie 2025, 10:20 AM | Sport

    0

    Ucraineanul Dmytro Pospelov a semnat un contract valabil până în 2027 cu UTA. El vine de la Unirea Slobozia, echipă care s-a salvat de la retrogradare în urma barajului cu Voluntari.

    Tot de acolo este așteptat să vină antrenorul Adrian Mihalcea, cel care – cel mai probabil – l-a cerut pe Pospelov la Arad, așa cum l-a cerut și pe Florin Purece, dar acesta a fost refuzat de Alexandru Meszar în baza unor mai vechi diferende.

    Mihalcea l-a vrut la Arad și pe Cristian Costin, dar tot Alexandru Meszar este cel care s-a opus, tot din cauza unor conflicte mai vechi.

    Meszar, însă, a fost de acord cu aducerea fundașului Dmytro Pospelov, fundaș care a marcat 8 goluri pentru Unirea. Unul dintre ele a fost înscris chiar la Arad, iar alte două în victoria decisivă cu Sepsi, acea victorie cu 2-1 care a dus la retrogradarea echipei din secuime și trimiterea Unirii la baraj.

    „Fundașul golgheter Dmytro Pospelov a semnat un contract valabil pe două sezoane cu UTA!

    Om de bază în campania care a adus promovarea acum doi ani pentru Slobozia, experimentatul jucător ucrainean și-a menținut locul de titular și în Superligă. A contribuit decisiv la salvarea echipei cu nu mai puțin de 8 goluri și o pasă decisă, în stagiunea recent încheiată”, se arată în comunicatul celor de la UTA.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.