Ponta a revenit în Bucureşti, tiptil, pe ușa din spate





Premierul Victor Ponta a revenit, luni, în Bucureşti cu o aeronavă a companiei Fly Dubai, care a aterizat pe aeroportul Henri Coandă în jurul orei 13.00, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.
În acelaşi timp, surse aeroportuare au precizat pentru Mediafax că premierul a fost condus de către protocolul companiei aeriene pe un traseu special, către o ieşire laterală, nu către terminalul principal de sosiri sau salonul oficial, procedură folosită în anumite situaţii.
Premierul Victor Ponta s-a aflat, pentru câteva zile, în Abu Dhabi, Realitatea TV transmiţând o fotografie cu Ponta şi omul de afaceri Sebastian Ghiţă, deputat PSD, şi precizând că imaginea este dintr-un club exclusivist din emiratul arab, din noaptea de sâmbătă spre duminică.
În imagine, Ponta poartă o şapcă de blugi şi râde.
Duminică, în Emiratele Arabe Unite, la Abu Dhabi, a fost organizată ultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, ediţia 2014.
Marţi, premierul Victor Ponta şi-a delegat, prin decizie, atribuţiile de coordonare a Guvernului către vicepremierul Gabriel Oprea, pentru perioada 19-24 noiembrie.
Surse oficiale afirmau că premierul Victor Ponta va intra într-un scurt concediu, până la începutul săptămânii viitoare, deoarece a simţit nevoia unei scurte perioade de odihnă după alegerile prezidenţiale, pe care le-a pierdut în faţa lui Klaus Iohannis.
Luni, premierul Victor Ponta declara că este „trist”, că îi pare foarte rău pentru cei care l-au sprijinit în alegeri şi a arătat că în zilele următoare „o să stea puţin cu familia sa, care suferă mai mult decât el”.
„Bineînţeles că sunt trist, îmi pare foarte rău pentru cei care m-au sprijinit, pentru cei care au crezut. În acestă seară, zilele următoare, o să stau puţin cu familia mea, care suferă mai mult decât mine, dar mâine avem şedinţă de Guvern şi de săptămâna viitoare ne facem datoria”, a precizat Ponta, luni.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este