Pompierii și-au testat capacitatea efectivă de a interveni în caz de cutremur în cadrul unei aplicații spectaculoase





Pompierii arădeni, împreună cu colegii lor de la detașamentele din Bârzava și Pecica, au avut prilejul să-și testeze capacitatea de reacție efectivă, în cadrul unei aplicații derulată în două locuri diferite – la fosta Fermă de porci „Ceala” și la Pecica. Scenariul după care au acționat a inclus intervenția pentru salvarea a 5 victime prinse între dărâmături cu prilejul unui cutremur de pământ de peste 7 grade pe scara Richter.
Conform organizatorilor aplicației, spectaculoasa acțiune a fost un exercițiu de succes.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)