Pompierii arădeni se întorc acasă. Au încheiat misiunea din județul Galați





Pompierii militari arădeni au încheiat cu succes misiunea din județul Galați, unde au fost prezenți alături de ceilalți 1.000 de salvatori proveniți din unitățile subordonate IGSU. Cei 40 de salvatori arădeni au fost mobilizați în localitatea Cudalbi, unde au desfășurat misiuni precum curățarea gospodăriilor afectate, îndepărtarea aluviunilor și repararea infrastructurii locale distruse de inundații.
„Pe parcursul celor trei zile, în perioada 20 – 22 septembrie 2024, pompierii au depus eforturi susținute pentru a restabili normalitatea în comunitățile devastate de inundații. Fiecare acțiune întreprinsă de ei a avut un impact major asupra refacerii zonei, contribuind la protejarea și sprijinirea populației locale.
Munca lor neobosită și dăruirea au fost esențiale nu doar pentru refacerea infrastructurii, dar și pentru readucerea speranței în rândul oamenilor afectați”, au transmis reprezentanții ISU Arad.
Această mobilizare face parte din efortul comun al structurilor de intervenție din toată țara, care acționează coordonat pentru salvarea vieților, minimalizarea pagubelor și oferirea sprijinului necesar comunităților afectate de inundații.
Citește și: 96 de situații de urgență gestionate de pompierii arădeni
Comentariile portalului
Măcar de redacția ar avea prezența de spirit să ocolească elegant subiectul. Dar pe deasupra că exact cum și statisticile evidențiază - suntem mediocrii, mai și (...)
Povesti .de ce nu se da numele firmei????sau este doar pt propaganda globalistă??????
Două treimi sunt de acord cu reducerea personalului bugetar. Cealaltă treime sunt bugetarii. Lăsând gluma la o parte, din personalul bugetar fac parte și medicii. Avem excedent de (...)