Pompierii au intervenit la peste 30 de situații de urgență în județul Arad, în ultimele 24 de ore
ISU informează că, în ultimele 24 de ore, pompierii militari arădeni au intervenit pentru gestionarea a 30 de situații de urgență înregistrate la nivelul județului Arad. Cele mai multe dintre acestea au constat în acordarea asistenței medicale, echipajele SMURD intervenind în urma a 25 de solicitări.
Totodată, salvatorii au intervenit pentru stingerea a 4 incendii izbucnite la vegetație uscată și viță de vie în localitățile Măderat, Birchiș, Sebiș și Vărșand, acestea afectând o suprafață totală de aproximativ 4 hectare.
De asemenea, echipa pirotehnică din cadrul ISU Arad a fost solicitată să intervină pe un teren situat între localitățile Ghioroc și Sâmbăteni, pentru asanarea unui element de muniție neexplodată.
Ajunși la fața locului, pirotehniștii au identificat elementul ca fiind o bombă de aruncător de calibrul 50 mm, cel mai probabil provenită din cel de-al Doilea Război Mondial. Aceasta a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță, urmând să fie distrusă ulterior.
Din fericire, în urma acestor evenimente nu s-au înregistrat victime.
Atragem atenția cetățenilor că arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă, potrivit art. 94 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, și constituie contravenție, sancționată cu amendă de la 7.500 de lei la 15.000 de lei pentru persoanele fizice și de la 50.000 de lei la 100.000 de lei pentru persoanele juridice.
Un regim sancționator distinct este prevăzut pentru arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile naturale protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă este de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)