Un pompier arădean a primit Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne. Tânărul a salvat viața unui bărbat aflat într-o casă care a luat foc, în cartierul Bujac





Pompierul arădean Denis Wasniski, în vârstă de 22 de ani, a fost primit astăzi, 16 decembrie, Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru curajul de care a dat dovadă în urmă cu o lună și jumătate când, în timp ce se afla în timpul său liber, a salvat viața unui septuagenar care se afla într-o casă care a luat foc, în cartierul Bujac. Denis a intrat în rândurile Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad în urmă cu doi ani și nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a arăta cât de demn este de meseria de pompier.
„Astăzi, 16 decembrie 2024, colegul nostru, sld. Denis Wasniski, din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad a fost onorat de către Ministerul Afacerilor Interne cu Emblema de Onoare, una dintre cele mai înalte distincții acordate pompierilor militari. În data de 7 noiembrie 2024, Denis, aflat în timpul său liber, a intervenit eroic pentru a salva viața unui bărbat dintr-o casă cuprinsă de flăcări. Cu un curaj remarcabil, acesta a intrat în locuința incendiată și a evacuat victima înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Această recunoaștere vine ca o confirmare a devotamentului și curajului său, valori esențiale ale profesiei de pompier. Îți mulțumim, Denis, pentru inspirația și exemplul pe care le oferi, atât colegilor, cât și comunității pe care o servești cu onoare. Suntem mândri de tine!”, a transmis ISU Arad.
Ministerul Afacerilor Interne a lăudat fapta salvatorului din 7 noiembrie, făcând următoarea postare pe Facebook – în care a descris cum a acționat pompierul arădean:
„Denis a fost trezit de lumina flăcărilor. Era 04.30 dimineața. S-a uitat pe geam. Din păcate, ceea ce gândise era adevărat. O casă din apropiere era cuprinsă de flăcări. S-a îmbrăcat imediat și a luat-o la fugă către casa cuprinsă în întregime de flăcări.
– Este cineva înăuntru? i-a întrebat pe vecinii care se strânseseră lângă casă.
– Nu știm! Am sunat la 112. Pompierii sunt pe drum!
– Eu cred că în încăperea aceea e cineva. Când am ajuns aici parcă am văzut pe cineva la geam.
Denis s-a uitat către încăperea indicată. Era deja cuprinsă toată de flăcări. Și-a dat seama că fiecare secundă contează. Imediat a intrat în casă. A căutat panoul electric și l-a decuplat, apoi a început căutarea. Fumul era foarte dens, vizibilitatea redusă, deși flăcările se vedeau peste tot.
A intrat în dormitor orientându-se după pereții casei. Prin fumul dens l-a văzut pe proprietar.
După ce l-a convins că este în pericol au mers către fereastră. Pe acolo au ieșit amândoi. Când au privit în spate, deja toată încăperea era plină de flăcări.
– Este cineva în casă? a auzit pe cineva lângă el. A ridicat privirea, era un pompier.
– Nu mai este nimeni. Pe domnul l-am scos eu. Am decuplat curentul. Incendiul este generalizat. Aveți un hidrat de alimentare în colț.
– Te-ai descurcat bine, Denis! i-a spus un coleg pompier care l-a recunoscut. Felicitări!
Denis are 22 de ani și lucrează ca pompier de 2 ani, iar astăzi și-a riscat viața pentru a salva o altă viața! Nu a stat pe gânduri nici o secundă. Iată de ce, Denis, astăzi, ești eroul nostru! Îți mulțumim!”.
Citește și: Denis a salvat un septuagenar dintr-o casă în flăcări, în Bujac. MAI l-a felicitat pentru curajul său
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)