vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivPolițistul anului este un pistolar din Arad care a tras ca un chior, cu gloanțe oarbe-n aer și a nimerit câteva avioane și-un Boeing

    de O. Peniță | 7 ianuarie 2021, 12:58 PM | Culise | Topic special

    2

    Primul imbold când auzi grozăvia de mai jos, e să râzi, să râzi, să râzi și, pe măsură ce tot râzi, să-ți apară și lacrimile. N-ai cum!… Na, ia auziți ce a făcut un tânăr mureșan (adică unul care stă prin apropierea râului Mureș, dar undeva prin zona Aradului) care lucrează la Biroul de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac-Arad!

    Nu singur, că normal că nu a fost singur, fiindcă așa e la ei. Trebuie să ai martor un coleg atunci când prinzi vitezomanul pe autostradă, ca să te creadă lumea, iar în fața judecătorului să ai o bază. Mă rog, sunt și alte explicații ale acțiunilor polițienești în tandem, dar nu insistăm pe tema asta.

    La finalul anului trecut, doi frățiori polițiști, sătui că n-au prins nicio „victimă” în colimatorul pistolului radar pe care îl au în dotare, pe lângă cel nou cu gloanțe adevărate, au rulat încet-încet, cu viteză legală, spre porțiunea de autostradă aflată în cea mai apropiată zonă de Aeroportul Timișoara. Sperau „văruții” că o să prindă niscaiva turiști care, grăbiți să ajungă la casele lor, vor apăsa piciorul pe accelerație mai mult decât le permite legea. Și-atunci: Hop! Stai că am „tras” cu pistolul radar! Stop! Stai că trag! Ia de aici amenda! Ei bine, nu le-a fost dat… „Nenorociții” ăia de conducători auto nu au vrut în ruptul capului să depășească viteza legală. Supărat nevoie mare, ajentul cu pistolul radar s-a trântit pe scaunul din dreapta al mașinii de Poliție în care se afla și nervos a exclamat: „Dă-o-n p… ana mea! Hai să mergem acasă că azi n-avem de lucru!”- moment în care celălalt i-a spus: „Taci, aud ceva”… Și-ntr-adevăr, din depărtare se auzea un zgomot care creștea amenințător, într-atât de tare se auzea! Ieșit pe fugă din mașină, cu pistolul radar în mână să ochească „clientul”, al nostru de pe Mureș (mureșan, cum s-ar zice) nu vedea nimic: „Hm.. Nici soare nu e afară, la oftalmolog am fost de două săptămâni că nu ne lasă ăștia fără analize, unde draq o fi vitezomanul?” Pe șosea… nimic. Zgomotul… infernal!… Și-atunci se lumină al nostru la față și ridică privirea spre cer: „L-am dibuit!” Îl ținti cu pistolul și… pac! Înregistră viteza și urlă către coleg: „L-am prins! Stai că mai vine unul! Îl iau și pe ăsta că văd că s-au prostit unul după altul. Tu oprește-i! Dacă vor să fugă, bagă-te în fața lor!”. Nu mai e nevoie să vă spunem că nu au reușit să „agațe” nimic, așa că s-au dus cuminți spre casele lor, nedumeriți că pistoalele radar funcționează așa cum funcționează – în limbaj popular, de pe Mureș, s-ar zice că funcționează bine, dar nu totdeauna îți bagă și în traistă…

    Și au dormit, și iar s-au dus la muncă, și iar au dormit… până când, la un moment dat, a sunat telefonul de la sediul Biroului Autostrăzi: „De la IGPR suntem. Vă rugăm să ne comunicați de ce nu ați transmis amenzile înregistrate în data de…, pentru vitezomanii care conduceau cu peste 360 kilometri la oră, fiindcă pur și simplu s-a blocat programul din cauza datelor trimise de dumneavoastră. Vrem și mărcile autoturismelor, fiindcă nu apar nicăieri”.

    Și pentru că nimeni din Biroul Autostrăzi n-a fost în stare să pronunțe, nici măcar șoptit, Boeing, unul dintre cei doi agenți a fost băgat în anchetă și trebuie să suporte amenzile pe care nu le-a dat, fiindcă nu a putut descifra, sus pe cer, numărul „autoturismului”. Așadar, va plăti din propriul salariu, timp de câteva luni, chitanțele. Și tare s-a minunat mureșanul nostru polițist când a realizat că pistolul lui din trusa radar nu numai că trage și-n aer, și pe șosea, dar transmite toate datele „împușcate” direct la serverul IGPR.

    Cine a ajuns cu cititul până aici, va crede că povestea asta este, de fapt, scenariul unui film cu proști. Noi vă asigurăm doar că nu este scenariu de film. Că dacă ar fi, am preciza cu toată responsabilitatea: inspirat din fapte cât se poate de adevărate!

    Știți ce e bine, totuși, din toată această poveste? Vă spunem noi: noroc că nu au greșit pistoalele, că dacă trăgeau cu gloanțe adevărate erau încadrați la alte chestiuni (pe malul Mureșului s-ar numi „acte de război!).

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Forul superior a analizat situatia si a decis ca trebuie trimisa o circulara, deoarece de la bordul aeronavei Boeing s-a raportat la turnul de control ca a fost receptionata o raza laser. S-a banuit ca e de la un dispozitiv de ochire, motiv pentru care s-a dispus ridicarea unei escadrile de F 16 si a 2 elicoptere Puma Soca… pentru localizarea potentialului lansator de racheta sol – aer. Pilotii F-urilor si ai elicopterelor erau cu degetul mijlociu pe butonul de lansat contramasuri. Nu au lansat, dar au ramas cu degetul respectiv intepenit. Observand forfota din vazduh, politistii anului au decuplat pistolul radar de la borna Rombat si l-au ascuns in santul de langa autostrada, unde a fost reperat de o drona si distrus prin otravire. CNN a trimis la fata lockului corespondentul din Tokio, pentru ca nu aveau altul mai aproape. Acesta a incercat sa transmita de la fata locului, dar nu a reusit deoarece a fost calcat de o Dacia 1100 care se deplasa de la Focsani spre Suceava, via Timisoara, cu peste 35 Km/h. Soferul purta basca, in care s-a dedus ca il si doare de altfel, despre starea tehnica a vehicolului. Motiv pentru care a fost scrisa pe numele lui amenda despre care e vorba.

      +17 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Adi

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.